“E vremea adevărului!” (Vighi/ Teodorescu/ Lazurca)

De . Categorii: Dosar Bloguri, Dosare, anchete, Numărul 5-8/2008, Numere revistă

Etichete: , , , ,

“E vremea adevărului!” (Vighi/ Teodorescu/ Lazurca)

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

Daniel  Vighi (www.danielvighi.ro) îşi ia rolul de scriitor implicat în probleme civice foarte în serios. În textul de prezentare anunţă cititorul că nu este un site “mai ales şi neaparat despre cel care îi poartă numele”, ci că scopul lui este acela de a atrage atenţia că există nevoi sociale nerezolvate, neîmplinite. (De fapt, autorul dă valoare de atribut cuvântului “nereformate”, însă nu înţeleg cum poate fi o nevoie nereformată, aşa după logica unei reforme/nereforme agrare, de pildă.) Dar nu se opreşte numai la aceste nevoi sociale, ci autorul continuă: “Că în cultură avem inerţii şi ne zbatem încă între etic şi estetic, între modern şi postmodern cu toate că lucrurile acestea au fost tranşate“. Care vasazică, scopul site-ului mai este şi acela de a atrage atenţia asupra “nevoilor estetice nereformate”, explicându-se, în felul acesta, tonul sentenţios şi paşoptist din formularea: “e vremea adevărului estetic şi civic!” şi mai departe: “esteticul nu are valoare fără civic“. Discuţiile pe care aceste afirmaţii tari le suscită, sunt vechi, ample şi alunecoase, cu o actualitate pusă sub semnul întrebării, iar din posturile acestui site, apele nu par a fi despărţite, termenii nu sunt formulaţi explicit, Daniel Vighi le lasă pe seama deducţiei din “proza minijup”, diversele articole de sub eticheta “Civic” sau cărţile cu titluri ca: Istorie şi Masonerie, Între hanger şi sofa, Lumea lui 1848, Sorin Titel Monografie. Este riscant!

Dar să ştiţi că vizita acestui site nu rămâne nerăsplătită, în josul paginii de prezentare veţi găsi: “Încercaţi să câştigaţi un ban online la adresa http://www.agloco.com/r/BBHK6079”, poate izbutiţi cu încercarea, eu am eşuat.

O părere de încredere

Scurtele episoade de proză publicate de Cristian Teodorescu pe www.clubliteratura.ro/blog sunt aşteptate cu caldă nerăbdare de cititori, şi pentru unii nici nu contează frecvenţa, ci faptul că găsesc din când în când o poveste nouă sau continuare unei poveşti pentru care autorul a stârnit apetitul. Dar nu numai episoadele de proză sunt aşteptate cu nerăbdare de cititorii lui Cristian Teodorescu, ci şi opiniile despre diversele secvenţe şi întâmplări din (i)realitatea politică.

Dacă ajungeţi în zona www.Cotidianul.ro este păcat să nu puneţi cursorul pe titlul postului actualizat de pe blogul lui Cristian Teodorescu; este întotdeauna un supliment nutritiv contrapondere la junk-ul pe care îl ingurgităm zilnic din presă despre viaţa politică românească.

Rafinat dublu

Blogul lui Cătălin Lazurca (http://dublurafinat.blogspot.com) nu mai poate fi judecat în virtutea fragmentelor de proză pe care le posta din când în când în 2007, pentru că în arhiva noului nărav ele nu mai pot fi găsite. Din vechiul blog al autorului, Celebrul animal, au mai rămas titlul “Dublu rafinat” şi unele etichete. Partea admirabilă este aceea că o dată cu înfăţişarea noului blog, care are şi subtitlul “Împotriva ironiei”, a devenit conştiincios cu posturile, partea mai puţin fericită este aceea că a devenit un blog comun de opinie în care intervenţiile merită (unele, puţine la număr) şi nu merită (altele, mai multe la număr) să fie citite. Cel puţin “nu mai parazitează blogurile altora“ (citat preluat din justificare noilor schimări de formă şi conţinut) şi decide să se mişte liber în propriu-i mediu. Una peste alta, textele cele mai picante pe care le găsesc aici sunt cele despre marketing şi “ghilimele”, în care se afirmă cu maximă ironie împotriva aşa-zisei “ironii”.

Cristina Miloş

Cristina Miloş

Mai multe articole de