Cezar Paul-Bădescu şi antiliteratura

De . Categorii: Dosare, anchete, Literatura română de export, Numărul 1-4/2008, Numere revistă

Etichete: , , ,

Cezar Paul-Bădescu şi antiliteratura

Publicat în October 03, 2010 , o comentarii

Romanele lui Cezar Paul-Bădescu se situează la limita din­tre literatură şi antiliteratură, propunându-şi demitizarea anumitor teme romaneşti (iubirea, “formarea personalităţii” unui erou, copilăria etc.) şi configurarea tipului uman de la Periferie, supus dezordinii erotice şi sociale, dar analizându-şi viaţa cu umor şi ironie.

Tinereţile lui Daniel Abagiu (Polirom, 2004) e o proză plurivocă, fragmentară, cu intenţii autobăşcălioase, fo­tografiind penibilul tânărului fără pretenţii, care evoluează din mare golănaş în cvasipoet semidoct, cu înclinaţii specu­lative, pe fundalul epocii ceauşiste descrise ca o istorie a îmbunătăţirii tutunului. Romanul e un colaj de scene umo-ristice (eşecurile sexuale, vacanţa pe litoral), de trimiteri livreşti cu scop demitizant, pe alocuri un manual despre cum poţi părea deştept, cu potenţă, în ciuda experienţelor care descalifică această postură. Ratatul Daniel Abagiu îşi analizează cu ingeniozitate copilăria şi maturitatea, in­sistând asupra detaliilor picante, fără a fi deranjat în a-şi recunoaşte inabilităţile şi lipsa de potenţial. Aşa cum notează şi Mircea Cărtărescu în prefaţa cărţii, Cezar Paul-Bădescu nu manifestă o atitudine de respingere a comunis­mului, raportându-se nostalgic la perioada când tânjea, pe bună dreptate, după statutul de pionier. Una dintre cele mai interesante secvenţe ale cărţii este O călărire în zori, narând istoria penisului tăiat al lui John Wayne Bobbitt, încheind astfel apoteotic romanul, nu în sensul unei castrări simbolice (sic!), ci în acela al instituirii imaginii de ratat a lui Daniel Abagiu, devenit familist şi tată responsabil.

Celălalt roman, Luminiţa, mon amour (Polirom, 2006), surprinde eşecul unei căsnicii, încadrându-se în aceeaşi atmosferă autozeflemitoare, naratorul constituind (aşa cum ni se sugerează în primele capitole) prelungirile unui Dănuţ traumatizat din copilărie şi adolescenţă, incapabil de a evita drama erotică. Protagonistul şi Luminiţa, o colegă de fa-cultate a acestuia, suferindă de psihastenie, ajung să aibă o relaţie generată de interminabilele discuţii din cămin despre literatură, pigmentată de scene kitsch şi romantism ieftin, soldată cu o căsnicie şi ulterior cu un divorţ. Romanul, scris ca o succesiune de mailuri, explorează, precum Ţinereţile lui Daniel Abagiu, banalitatea şi absurdul vieţii de zi cu zi, felul în care doi oameni ajung să nu se mai suporte din cau­za faptului ca unul vrea să devină perfect şi celălalt om de succes, sentimentul “autoflagelării”şi “grotescul disperării psihotice” (v. prefaţa lui Paul Cernat). Acest ultim roman îl încoronează pe Daniel Abagiu cu titlul de ratat iremediabil, configurând cât mai simplist senzaţia de a orbita la periferie, fără posibilitatea centrării sau extirpării anumitor trauma­tisme. Luminiţa, mon amour, demonstrează cum o relaţie legată din pasiunea pentru literatură poate fi un adevărat eşec, mai ales dacă iubita suferă cu nervii, iar iubitul e un complexat fără scăpare.

Romanele lui Cezar Paul-Bădescu sunt, de fapt, nişte anti­romane cu antieroi, ipostaziind secvenţe anodine din viaţă, ţâşnind din pretextul de a nu face literatură, dar finalizând prin a o comite. Scrise cu naturaleţe şi fără orgoliu de ar-tist, aceste antiromane, dacă ar fi traduse în străinătate (din păcate acest lucru nu a fost încă realizat), ar putea ilustra cu brio perioada postdecembristă a literaturii române, în primul rând pentru că excelează prin construcţia lor atipică, în al doilea rând pentru că sunt simptomatice pentru imaginea loserului din fiecare societate.

Marius Conkan

Marius Conkan

Mai multe articole de