Cine eşti tu, Gustav?

De . Categorii: Melancolii Sonore (Laur), Numărul 5-8/2008, Numere revistă, Rubrici

Etichete: , ,

Cine eşti tu, Gustav?

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

The rest is noise ar fi trebuit să fie titlul melancoliilor mele. Dar cum actul melancolic implică originalitate brută, nu pot. Ar mai fi The sound of silence. Idem plus oximoron kitschos. Aşa că rămân la formula veche. Dar substanţa celor două titluri lăsate pe tuşă nu dispare. Fireşte, nu ştiu dacă e chiar aşa cum voi scrie, dar a mai asculta azi muzică, Muzică, nu lătrături şi cabotinisme, a face acest exerciţiu mental pare stupid, anacronic. Nu ştiu alţii cum spun, dar pentru mine muzica nu e distracţie, ci o activitate cel puţin la fel de pretenţioasă ca lectura unei Cărţi. Dacă ţi se pare că frizez elitismul, află că nu-i sunt avocat, însă nu-mi neg ura faţă de toate genurile ce-şi arogă calitatea de muzică fără a fi nimic altceva decât zgomotul neputinţei… Muzica trebuie să fie ruptă de zgomot, aşa cum gândirea trebuie să fie ruptă de cuvânt. Pură.

Sunetele nu gândesc. Sunetele sapă tranşee vii pe materia gândurilor noastre. Tranşee. Şi nopţile devin imaculate, doar pe la colţuri pătate cu vise repezi. Vise repezi. În ‘cuvinte’, Mahler. Gustav, bolnav de tine până la măduva craniului, până la nesimţire, cu toate consecinţele. Muzica ta prinde nervii singuratici în plasă, muzica ta ţipător-obsedantă, hiperelastică, hiperîncăpătoare. Lungimea deznădejdilor tale, percutanţa scrâşnetelor, a doliilor. Timpul tău, care ştiai că va veni furtunos, va rămâne.

Nu trebuia să disperi la cuvintele lui Roland, la silabele lor tocite, Ludwig ar fi râs deopotrivă cu Valéry. Francezii neagă la fel de simplu cum aprobă. Şi voi crede că Paul te-a resimţit cel mai acut: într-adevăr,  ascultându-te, vezi cum se cască “sentimentul că eşti totul şi certitudinea că eşti nimic”. Încleştarea celor două limite naşte nodul de nedesfăcut al notelor tale. Coagulare de impresie cu expresie, de sublim cu ironie. Pentru că rezultanta reacţiei nu putea fi decât una: romantică, morbidă, Melancolia.

Dac-aş putea să citez în cuvinte măcar o frază din tine, n-aş putea să nu-ţi editez operele complete. Dar cuvântul rămâne pipernicit şi golaş, o sămânţă vidă de sens şi nonsens, plecat în sine.

Celor care nu vor înţelege ‘metoda’ cuvintelor de mai sus, ori nevoia lor, curba şi dedesubtul, celor care nu vor citi nici măcar titlul, tuturor, o legendă. Puneţi urechea, şi cu ea tot restul trupului, pe fluxurile de nelinişte, necum de zgomot, ale lui Gustav.

Sfârşitul episodului doi din seria Melancolii sonore.

Laurenţiu Melanco

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de