Cine eşti tu, Wolfi?

Cine mai trăieşte din muzică, şi cine mai trăieşte muzica din toate fibrele?

MUZICA nu trebuie confundată cu distracţia, distragerea, detensionarea. SUNETELE nu pot fi doar ambientale – beau cafea pe ritmuri de, bat covorul sau mă relaxez în voie. Nu. Dar, pentru profani, MUZICA nu se deosebeşte de muzică. Mai departe, MUZICA trebuie protejată prin reascultări ferme, deşi devine tot mai mult o simplă zbenguială de sunete surde, surdinizate, ca toate celelalte muzici, pigmeice. Voi repeta: MUZICA nu poate fi doar ambient. MUZICA e deviaţie continuă, nesacadată, liniară de la linişte. Nelinişte pură. Ceva ce s-ar numi trăire, dacă simpla menţionare a termenului n-ar provoca vome spontane. Cu toate că, nu-i aşa, cine se scapă, se scapă pe socoteala lui.

Ştiu cum au fost luate rândurile de mai sus. Au fost luate cum am vrut: în serios. Începuturile MUZICII de care vorbesc au însemnat aceeaşi risipă veselă, numai că, fără să bănuiască zonele de prea omenesc unde-o va ţintui Ludwig, aceasta n-a fost receptată ca divertisment, ci creată ca divertisment. Aşadar, SUNETELE cunosc un regres la stadiul incipient, când MUZICA distr(ăge)a de la sine. Datorită cui? Datorită lui Wolfi, copilul-minune, care compune prima capodoperă pe placentă. Băiatul supradotat, omuleţul terminat. În paranteză fie scris, nu cred în anomalii genetice de gen, cum nu cred în unicorni. Talentul, geniul cum ar veni, se construieşte treptat. Restul e manierism. Datorită lui Wolfi, Dumnezeul bachian coboară pe pământ; amabilul Mozart asigură terenul pe care Beethoven îl va mina, însă rămâne prizonierul timpului său. Wolfi nu poate fi contemporanul nostru.

Personal, din cele 676 de opusuri pe care stă caligrafiat Amadeus, nu mă mişcă decât ultimul, primul Recviem scris la timp, apoi concertul pentru pian în re minor, singura lucrare ce-l anunţă pe Titan, şi ultimele trei simfonii, mai cu seamă tragica 39. Pentru conformitate, se găsesc inclusiv pe Youtube. Restul e manierism. Excepţia nu confirmă regula, dar o legiferează.

Pentru final, coda şi timpanul. Amadeus, iubitor de zeu, Wolfi, gang închis pentru postclasicism, ai rămas în groapa lui Milos Forman, o simplă moarte care nu dovedeşte nimic. Ay, adormit Amadeus, cu toate regretele supurând undeva calde, nu te mai pot asculta decât în fundal când fac ordine. Bucuria gratuită nu mai ţine.

Laurenţiu Malomfălean

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Elena Simion – Poeme

Elena Simion – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Carina Drăgoi – Poeme

Carina Drăgoi – Poeme