De 3 X Pana mea

De . Categorii: Dosare, anchete, Numărul 1-4/2008, Numere revistă, Reviste culturale on-line

Etichete: , ,

De 3 X Pana mea

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

E aproape stupid să vorbeşti de reviste „de referinţă” când vine vorba de underground. Şi totuşi, ce-am avut înainte de apariţia celor trei numere din Pana mea şi ce-am pierdut odată cu scufundarea acestui proiect de toată frumuseţea în meandrele concretului? Ei bine, hai s-o luăm pe episoade.

Unu. Pardon. Un. Un cristian & Co. Adică: Cosmin Ciotloş, Claudiu Komartin, Oana Cătălina Ninu, Oc­tavian Soviany, SGB. Cam aşa arată redacţia primului număr, la care se adaugă redactorii asociaţi: Bogdan Creţu, Alex Matei, Mihai Vakulovski, Miruna Vlada şi Marius Ianuş (de această dată responsabil cu grafica, a se vedea asemănarea de format cu Stare de urgenţă). Mai 2007, 2000 de exemplare. E destul de greu să nu prinzi cel puţin o brumă de simpatie/ empatie faţă de o revistă care are ca siglă următoarele: „Casa de pari­uri literare prezintă: o revistă de l-i-t-e-r-a-t-u-r-ă de doi lei cincizeci, apare lunar sub egida miSterului culturii”. Treaba sună bine, iar la răsfoirea revistei arată la fel de bine: un interviu amplu cu Octavian Soviany; poezii de Oana Cătălina Ninu, Florin Partene, V. Leac; o prezen­tare a editurii Brumar, făcută, evident, de Robert Şerban; o trecere în revistă a presei literare „de băgat în seamă”; mini interviuri tip anchetă; topuri personale ale scriito­rilor; recenzii pe Dan Lungu, Daniel Cristea Enache, Ion Manolescu, Robert Şerban, Simona Popescu, Ştefan Baştovoi, Claudiu Komartin etc. Desigur, pentru a păstra caracterul de revistă underground, o serie de typos au fost mişeleşte inserate de-a lungul celor 24 de pagini (a se vedea Caludiu Komartin pe prima pag). Ori numărul a fost alcătuit pe fugă.

Prima reacţie la vederea acestei Pana prima a fost în­rudirea de bun augur cu Tiuk! Pe la pagina 22 mi-am dat seama că cele două reviste sunt neamuri cu acte în regulă, existând o prezentare detaliată a numărului 14 Tiuk!, precum şi o serie de textuleţe guest starring, cu rol de teaser.

Inventarul fiind făcut, nu e greu să ne dăm seama de pro­filul propus de Pana mea. Există şi un articol programa-tic oferit ca argument, ca un add-on pentru ce se pricepea deja. „Pana mea e altceva. Oare ce? Ce ne ţine împreună? Sticla de vin, visele de glorie, fumurile literare, revanşele, ideea de a vinde o revistă literară prin şcoli, normalitatea? N-am niciun răspuns”. În mini-articolul Da, dom’le, pana mea, mai degrabă o listă de argumente, un cristian trasează sincer, cu bun simţ şi clarviziune (sic!) progra­mul: „pentru că nu tinde să fie singura, cea mai bună, ci e concepută ca o revistă naturală, concurenţială, după chipul şi asemănarea redactorilor ei (…) pentru că face parte dintr-un proiect anunţat, coerent, asumat, continu­ator logic al unei politici underground; pentru că are o durată de viaţă limitată, nu se crede nemuritoare, ceea ce-i permite să spună argumentat lucrurilor pe nume; pentru că adună semnături valabile; (…) pentru că nu e doar un simplu exerciţiu, ci o lecţie de supravieţuire literară”. Scurt şi la obiect, transparent şi credibil.

Doi. Iunie 2007. Oana Cătălina Ninu, într-un articol editorial, anunţă: „Încercăm, de această dată, un număr cu o triplă tematică: o anchetă despre migraţia autorilor de la o editură la alta (va urma), o mini-anchetă despre blogurile literare (şi culturale, prin extensie) şi un subiect dintotdeauna riscant: moartea în literatură”. Pe lângă cele trei teme, bine acoperite, parţial datorită repartizării bine gândite, parţial datorită articolelor de calitate (acestea la rândul lor datorate scriitorilor de calitate, fie ca bloggeri, fie ca jurnalişti, fie ca ce doriţi dumneavostră), găsim din nou poezie proaspătă: Marius Ianuş, hose pablo, Dan Sociu, SGB, Claudiu Komartin, precum şi un interviu entertaining cu Angela Marinescu. În rest, în general ar­ticole bune, nimic mai mult sau mai puţin. Ultima pagina anunţă solemn: „Sfârşitul primei serii”. Dar de la saga până la trilogie a fost un singur pas. Pasul…

…Trei. Noiembrie 2007. Chiar când lucrurile începuseră să se aşeze. Rubricile permanente erau în număr de şapte, dosarele tematice pe aceeaşi linie. Ultimul număr continuă două dintre anchetele începute în numărul doi (cea despre migraţia între edituri şi „moartea ne citeşte ziarul”), deschide tema videopoemelor (semnează An­drei Ruse, Cezar Nicolescu, Mugur Grosu) şi propune alte două grupaje mai mari, întretăiate: cenaclul Fracturi şi fracturismul (cu tot ce presupune această temă înde­lung bătătorită) şi Facultatea de Litere – evocări, amintiri şi tot tacâmul. Semnează poeme: Matei Vişniec, Diana Geacăr, Cosmin Perţa, Oana Cătălina Ninu, Livia Ma­rinescu, Viviana Muşa, SGB. Tot în acest număr găsim un interviu cu Nora Iuga, o cronică a protestului din faţa sediului TVR, iniţiat de bloggeriţa LuciaT (terorism de cititoare) şi îndelung comentat în mass-media. Mai merită menţionat şi amplul jurnal al taberei de creaţie de la Săvîrşin, „cobaii” semnatari fiind: Diana Geacăr, Cris­tina Ispas, Miruna Vlada, Vasile Leac, Bogdan Creţu, Octavian Soviany, Ştefan Manasia, Radu Vancu, Bogdan Lipcanu, Marin Malaicu-Hondrari, Dan Coman, Flor­in Partene, Bogdan Perdivară, Rareş Moldovan, Vlad Moldovan şi Florin Măduţa. Bogdan Creţu semnează cronici pe cărţile Florinei Ilis şi Vlad Zografi, iar rubrica (permanenta?) „blogroll” ne prezintă două bloguri: Olga Ştefan şi Dan Perşa. Numărul se încheie cu o prezentare a editurii Art.

Până acum, Pana mea s-a cam ţinut de promisiuni. Proi­ectul a fost anunţat, asumat şi coerent. Dar n-a fost con­secvent. Cred că ţelul a fost până la urmă atins. Personal, aş prefera mai degrabă să recitesc de trei ori pe an Pana mea, în detrimentul multor reviste tradiţionale, main­stream, dar fosilizate.

Bogdan Odăgescu

Bogdan Odăgescu

Mai multe articole de