Despre bloguri… (Greceanu/ Tănase/ A. Cara)

De . Categorii: Dosar Bloguri, Dosare, anchete, Numărul 5-8/2008, Numere revistă

Etichete: , , , ,

Despre bloguri… (Greceanu/ Tănase/ A. Cara)

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

Blogurile au devenit atât de răspândite încât să nu ai un blog astăzi este un semn clar al faptului că eşti depăşit de propriul timp, că eşti uncool şi că nu ai nimic interesant de spus. Fiecare dintre noi are părerile sale, iar democraţia ne-a oferit dreptul de a le exprima clar şi răspicat. Problema nu ar fi neapărat numărul extrem de mare al blogurilor (care apar efectiv ca ciupercile după ploaie), ci mai degrabă feedback-ul pe care acest gen de manifestare a eului profund ar trebui să îl primească: scrii pentru că vrei să te faci auzit, fiecare vrea să spună ceva, fiecare vorbeşte despre ce îl taie capul (ca doar are dreptul!)… dar cine mai ascultă sau mai ştie să asculte? Unde este dialogul? Acesta ar fi şi defectul pe care îl găsesc blogurilor de scriitori sau al unor oameni de cultură. Chiar dacă oferă o lectură placută şi de calitate, iar la final nu stai să te gândeşti că ai fi putut face altceva cu timpul tău, reprezintă tot un fel de monologuri.

Blogul Adelei Greceanu mi-a plăcut cel mai mult. În general, am o stimă foarte mare pentru Radio România Cultural şi pentru tot ceea ce fac ei. Noua revistă vorbită mi se pare un proiect extrem de interesant. Manifestul din prima emisiune spunea că o emisiune culturală nu e un curs universitar, o „revistă vorbită” nu e o sumă de texte citite de pe hârtie la microfon. Este foarte greu să mai faci cultură astăzi, când însuşi termenul de cultură primeşte atât de multe accepţiuni, iar aceşti oameni o fac într-un mod foarte original şi inteligent. Temele abordate pe site sunt variate şi interesante, în ton cu evenimentele din viaţa culturală românească şi mondială: de la interviuri cu scriitori de renume – precum Amos Oz, Attila Bartis, Norman Manea (pe care le poţi şi asculta), la  recenzii de carte (făcute de Cosmin Ciotlos) şi la mici eseuri despre artă în general sau despre lucruri mărunte (în general, tot legate de cultură) care o interesează în mod direct pe autoare. Sunt oameni care nu au timp fizic să asculte radio între anumite intervale orare. De aceea, văd ca pe un lucru pozitiv faptul că pe site se pot reasculta anumite fragmente de emisiune. Articolele vizează cel mai adesea, la modul cel mai blând cu putinţă, tonul fiind moderat şi blând, noţiunile de artă şi cultură: unde este graniţa între arta adevărată şi arta de consum şi cine are dreptul să o traseze (vedeţi post-ul despre colecţia Chick a editurii Polirom). O singură bilă neagră, aceeaşi pe care am dat-o tuturor blogurilor: lipsa unui dialog adevărat.

Blogul lui Iulian Tănase, numit Poemix (şi având subtitlul Superrealism), este cel mai complex şi mai bine pus la punct dintre cele trei pe care le-am avut eu de urmărit. Este şi cel care primeşte cel mai bun feedback (deşi mereu e loc de mai bine). Şi este, de asemenea, şi cel mai longeviv. Post-urile sale sunt dese şi extrem de variate, scrise într-un stil ludic şi ironic, privind atât realitatea culturală, cât şi viaţa politică românească sau viaţa în sine (văzută, de exemplu, prin ochii mass-mediei, filtrată apoi prin ochii autorului… exact în stilul articolelor din Academia Caţavencu). Obsesiile declarate ale lui Iulian Tănase sunt scriitura lui Gellu Naum şi suprarealismul. Fragmentul legat de cimitirul de umbrele m-a dus cu gândul la Şotronul lui Julio Cortazar (carte ce îmi trezeşte melancolii pentru o viaţă netrăită, cel puţin nu de mine, dar pe care, atunci când mă gândesc la Şotron, aş vrea să o fi trăit). Unele post-uri critică nesimţirea (de exemplu a unora care în vechiul sistem o duceau foarte bine, fiind poeţi de curte şi pentru care schimbarea regimului nu a însemnat nimic – în sensul că azi o duc la fel de bine), altele prostia şi incapacitatea (de exemplu, a sistemului de învăţământ actual – ce-a vrut să spună poetul?), iar altele pur şi simplu atrag atenţia asupra absurdului unor situaţii sau asupra modului absurd şi halucinant în care unii oameni gândesc (sau nu?). Alte post-uri sunt anunţuri ce ţin de evenimente culturale sau pur şi simplu reprezintă câteva gânduri puse pe hârtie.. adică pe blog.

Blogul Veronicăi A. Cara este cel mai impregnat de literatură. Fie că postează fragmente din romanele ei deja publicate (Viaţa pe acoperiş – 2001 Editura Gramar; Baba Lina – 2002 Editura Cartea Românească; Eny – 2003 Editura Cartea Românească; Petrecere cu mama – 2004 Editura Polirom), fie că scrie despre copilărie, bunici, sau despre ce înseamnă să fii vedetă azi în România, autoarea ne face să ne gândim serios la ideea de literaritate. Nu mai puţin savuroase sunt post-urile ei despre lucrurile care îi plac. Prin limbaj, stil şi teme abordate, dovedeşte că nu are prejudecăţi de niciun fel. Ce sare în ochi este aceeaşi lipsă a dialogului.

O posibilă concluzie: avem de-a face cu un fel de deficit (literar). Nu cumva astăzi se scrie mult mai mult decât se citeşte? Sau, pentru a folosi o altă metaforă preluată din economie, am putea spune că avem de-a face cu un fenomen de inflaţie literară: cantitativ vorbind, prea multe cărţi, ce nu au acoperire din punct de vedere valoric sau estetic… şi, din păcate, nici cititori.

Ioana Baciu

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de