Despre literatura română actuală -dialog cu Bruno Mazzoni- traducătorul lui Mircea Cărtărescu în Italia

De . Categorii: Dosare, anchete, Interviuri, Literatura română de export, Numărul 1-4/2008, Numere revistă

Etichete: , , ,

Despre literatura română actuală -dialog cu Bruno Mazzoni- traducătorul lui Mircea Cărtărescu în Italia

Publicat în October 03, 2010 , o comentarii

Literatura română există? Are vreo importanţă în Vest?

Da şi chiar este vioaie şi plină de viaţă… cel puţin în Italia. Îmi e greu să dau acum nişte nume, dar sunt cu siguranţă măcar 10-15 autori de după ’89 care ar merita să fie traduşi.

În Vest lucrurile sunt un pic mai complicate, cu siguranţă nu e uşor să te afirmi în medii în care nu s-au prea infiltrat până acum autori români (adesea Ionesco, Eliade, Cioran nu sunt percepuţi ca români). Dar unele schimbări au în­ceput să apară. Mircea Cărtărescu este deja un autor tradus în principalele limbi europene (în Germania, de exemplu, cel care l-a tradus a câştigat cel mai prestigios premiu care se oferă traducătorilor), la fel ca şi Norman Manea (chiar dacă pe filieră americană). În Franţa au avut o bună re­ceptare operele lui Dan Lungu, Matei Vişniec şi Gabriela Adameşteanu.

Există un sector de public interesat să citească autori români contemporani?

Răspunsul e da, din moment ce există editori, în mai multe ţări europene, care riscă să publice autori români… (deşi adesea pot beneficia de contribuţii oferite de UE şi, de câţiva ani, de facilităţi oferite prin proiecte ad hoc – ce fac cinste Institutului Cultural Român din Bucureşti).

Ce se traduce din literatura română (mai ales din cea contemporană… ştim că de exemplu, Sadoveanu şi Emines­cu sunt traduşi în unele ţări din Europa şi că sunt cunoscuţi de anumite sectoare de public)? Cum sunt aleşi autorii români care sunt traduşi?

Adeseori se întâmplă ca alegerile să fie oarecum întâmplătoare, depinzând de raporturi personale între a-utori şi traducători, sau între critici şi edituri. În ceea ce mă priveşte, aşa cum am expus mai detaliat într-un interviu acordat colegei şi prietenei mele, Ioana Both, apărut în ultimul număr din 2003 al revistei Steaua, am preferat să mizez pe un autor de calitate, deşi poate un pic mai difi­cil, dar de nivel european: Mircea Cărtărescu (dat fiind că apăruseră la editura Voland romanele Travesti, Visul, Aripa stânga şi o carte de poezii de dragoste Quando hai bisogno d’amore. CD doppio [Când ai nevoie de iubire] pentru Ed­izioni Pagine).

Există o reţetă care poate asigura succesul?

O întrebare cu adevărat grea, ar fi suficient să amintim aici cazul faimosului roman al lui Giuseppe Tomasi di Lampedu­sa, Ghepardul – după care s-a făcut şi celebrul film al lui Visconti – refuzat de Elio Vittorini, important consultant al editurii torineze Einaudi (din fericire apoi, Feltrinelli, primul editor din lume care a publicat Doctor Jivago de Pasternak, a intuit calitatea şi valoarea Ghepardului). Pe scurt: opere de calitate, ale unor autori care să fie în stare să dialogheze, intrând în contact, direct cu publicul, alături de editori care să se îngrijească de o difuziune atentă a cărţilor lor şi care să le promoveze prin intermediul mass-media şi a unor critici cu prestigiu şi care să trimită cărţile membrilor juriilor principalelor premii literare.

În ceea ce priveşte Italia cum stau lucrurile?

Câte ceva s-a făcut şi încă se face… Manea a câştigat pres­tigiosul premiu “Nonino”, apoi premiul Napoli, Cărtărescu a obţinut Premiul “G.Acerbi” din Castelgoffredo pentru opera sa în proză, iar ambii au fost invitaţi la mai multe ediţii ale Salonului de carte din Torino (iar traducerile o-perelor lor au primit distincţii la Premiul Monselice pentru Traduceri); după Patapievici (2006), Cărtărescu va fi invi­tat în prima jumătate a lui septembrie la Mantova, la cel mai important festival italian de literatură. Cu volumul de versuri Un tempo gli alberi avevano occhi Ana Blandiana a câştigat Premiul internaţional de poezie Camaiore şi Pre­miul “G. Acerbi” pentru poezie, fiind de asemenea invitată la mai multe festivaluri de poezie (Catania, Salerno, Castel­basso, L’Aquila).

Ce se predă la literatură la catedra de Limba Română în­tr-o Facultate de Litere din Italia?

Predarea limbii şi literaturii române în Italia beneficiază de numeroase cursuri, ţinute de cadre didactice italieneşti foarte legate de realităţile culturale şi literare româneşti. După sistemul Bologna, pe perioada licenţei se predă în general literatura secolelor al XIX-lea şi al XX-lea; doar studenţii de la master pot aprofunda tematicile şi probleme­le mai complexe ale secolelor precedente, chiar dacă ma­joritatea pregătim mereu şi o parte introductivă de istorie a culturii şi civilizaţiei româneşti…

Dumneavoastră l-aţi tradus pe Cărtărescu. Ce v-a impre­sionat la acest autor?

Valoarea lui Cărtărescu constă, după părerea mea, în cel puţin două particularităţi: scriitura inegalabilă, care amestecă într-o manieră minunată registrele, reuşind să transforme chiar şi realitatea cea mai infimă şi josnică într-o naraţiune seducătoare şi capacitatea lui de a crea poveşti, de a postula lumi paralele, universuri ficţionale de mare efect…

Tocmai ca să ajungem la un public mai larg, lucrez acum la traducerea De ce iubim femeile, o carte mai facilă decât celelalte cărtăresciene deja publicate la Voland… O editură din Milano, Anfora, s-a implicat de asemenea în promova­rea culturii române: apare chiar acum o culegere de pov­estiri fantastice de A.Blandiana, şi în toamnă romanul lui Baconsky, Biserica Neagră.

a consemnat Ioana Baciu

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de