Editorial polifonic 5-8/2008 (ce ne enervează)

De . Categorii: Editorial, Numărul 5-8/2008, Numere revistă

Etichete:

Editorial polifonic 5-8/2008 (ce ne enervează)

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

Varianta I:

Hmm. Mă enervează: mâncarea prea picantă, Stela şi Arşinel, cerşetorii, gara din Deda, Adrian Păunescu, autobuzul 35, Acasă TV, desenele animate dublate în română, ştirile de la ora 5, mimarea unei autorităţi civile, Tokio Hotel şi Green Day, pereţii vopsiţi cu picăţele, manelele, blogurile de oameni politici, multe lansări de carte, piţipoancele, Windows Vista, acidul la stomac, controlorii, Trăzniţi în NATO, faptul că mă enervează chestii care nu mă privesc, brichetele cu sistem de siguranţă anti-bebe, socialismul cu faţă umană, capitalismul cu faţă umană, pechinezii, religiozitatea afişată excesiv, oamenii prea tacticoşi. Plus chestiile clasice, pentru care nu are rost să te revolţi, dar care provoacă iritaţii(/iritări) ce dau bine în societate: corupţia, politica în general, Andreea Marin şi alte minunăţii ce într-o bună zi se vor ridica la cer şi vor sta de-a dreapta şi de-a stânga Tatălui. Aaa… şi reclamele la detergent cu tanti aceea mirobolantă, care are pensiune pe deal şi-o aluniţă ce-mi provoacă nelinişti metafizice. D.p.d.v. cultural nu mă enervează nimic. Cultura e faină. Serios.

Varianta II:

Mioriţa.

Bogdan Odăgescu

///

Mă indignez când văd în presă că unii, chiar pe la case mai mari, îşi “spală rufele” în public şi obligă cititorul să asiste la dezlănţuirea unor tensiuni care, în mod firesc, sunt de discutat în privat. Când X face critică de întâmpinare pozitivă lui Y pe motivul că sunt prieteni şi ca atare se forţează din răsputeri să scoată valoare din piatră seacă. Mă mai indignez când văd frisonul deconstructivist nejustificat, plasat tâmp doar de dragul gestului  de a distruge. Când în interviurile cu autori de ficţiuni autobiografice, aceştia sunt întrebaţi despre procentul de ficţiune şi despre cel de realitate care au contribuit la scrierea ei, de parcă literatura ar fi o simplă formulă chimică sau când pe bloguri, clasicii literaturii sunt refuzaţi din cauză că personajele lor  au “nume naşpa”.

Cristina Miloş

///

Lista prescurtată a lucrurilor detestabile :

Lansările de carte – atunci când ia cuvântul reprezentantul editurii (care ar fi scutit de ridicol dacă ar veni cu un speech gata pregătit şi care ne-ar scuti şi pe noi, cei din public, de asistarea la veşnica pomenire a lui „ăăă”) ; persoanele care încă mai cred că a fi cult înseamnă a face paradă de ceea ce ştii (sau de ceea ce nu ştii, afirmat însă cu toată convingerea şi cât mai decontextualizat cu putinţă) ; marionetele ; critica literară care nu e capabilă să se desprindă de atacul la persoană (aviz unui critic anume, căruia nu îi dau numele tocmai dintr-o oarecare precauţie :P) ; borcanele cu murături ; personalul administrativ (oriunde, oricând) ; şi, nu în ultimul rând, Invisible to everyone. Iar continuarea, cu o altă ocazie…

Diana Mărculescu

///

Mă enervează oamenii absurzi, cu mentalităţi înguste, care nu vor să asculte şi alte puncte de vedere. Mă enervează cei care judecă fără să asculte. Nu pot tolera o răutate făcută cu bună ştiinţă şi mă scoate din sărite să fiu minţită. Mă enervează foarte tare maneliştii şi piţipoancele care încearcă să pară culte… Mi se pare amuzant când cineva mă ia de fraieră. Nu îmi plac extremismele de niciun fel… Mă enervează mâncarea de orez şi parfumurile dulci, vanilate. Nu suport căldura şi autobuzele aglomerate. Mă enervează bătrâneii isterici care cred că toate li se cuvin (şi da, ideea aceasta e legată de cea cu autobuzul! dacă am 20 de ani nu înseamnă că eu nu pot fi obosită sau necăjită, că nu pot fi şi eu stresată uneori). Hmm.. mă enervează? Cred că mai bine zis, mă irită… why bother? Bine zicea cineva că indiferenţa e cel mai rău lucru din lume…

Ioana Baciu

///

Nervi de nervi

Mă enervează tot ce mă inervează.

Mă enervează ironia fără adresă, ideea de bere fără alcool, povestaşii, cărturarii şi cârtitorii. Mă enervează nervurile frunzei. Mă enervează Tirso de Molina, Andrea Bocelli şi buricurile pământului, câte-or fi. Mă disperă fumurile, blugii, zorzoanele, cireşele şi întâlnirile fără rost.

Mă enervează sictiriţii şi sticleţii, săriţii de pe afix, mă enervează stilourile cu patroane şi patronii fără stilouri, mă enervează brusturii, bursucii, burkino-fasonezii.

Mă disperă morţii mai vii decât viii şi viii mai morţi decât morţii, printre care mă număr.

Îmi provoacă migrene, greţuri şi constipaţii bătăiuşii cu pumnul în piept, sfătoşii, bloggerii, scriitorii cu mai multe volume sub pernă decât ani sau centimetri peste metru.

Mă enervează flecăreala, nucile din pereţi, dar cel mai mult feromonul uman.

Mă scot din piepteni găgăuzii, gogomanii, gogoriţele, gagurile şi toată ceata crotikoşilor afumaţi.

Mă inervează tot ce mă enervează.

Laurenţiu Malomfălean

///

ce mă enervează pe mine

Până nu demult mă enervau tipesele oxigenate de la televizor care cerşeau telespectatorului ore întregi un răspuns la o întrebare (e vorba de acele emisiuni interactive care te răsplătesc cu bani în schimbul rezolvării unor probleme de grădiniţă). Până nu demult mă enervau poeţii douămiişti pentru egocentrismul şi trufia lor, pentru că se cred mari şi tari într-o ţară mică şi mediocră. Până nu demult mă enervau snobismul, pupincurismul şi alte isme instalate în litere ca activităţi zilnice. Până nu demult mă enervau kilogramele de aur pe care unele doamne-domnişoare le târăsc după ele,  machiate fiind cu alte câteva kilograme de farduri. Până nu demult mă enervau hipopodamele care spun Exinox în loc de Echinox şi studenţâţoasele care cred că Echinox e o formaţie de muzică. Până nu demult mă enervau toate acestea şi multe alte lucruri. Acum, mă ia de-a dreptul disperarea când aud despre ele.

Marius Conkan

///

cine şi ce mă “inervează”

nu ştiu dacă mai ţineţi minte revista plai cu boi, era acolo o rubrică de final omonimă titlului acestui text. am descoperit că mă “inervează” o grămadă de lucruri şi am decis să le şi fac publice ca să se ştie pt că oricum sunt prea laşă ca să recunosc. o să scriu repede ca la brainstorming(poate că-n ordinea în care m-au marcat)oamenii care l-au descoperit pe edward hopper pe net & se laudă cu asta (i mean, când te-apuci de descris şi exploatat şi savurat imaginarul ăsta populat interioare insalubre şi singurătăţi americane profund înfipte-n solul arid al deznădejdii de motel ooohhhhh porneşti de la hopper, nu ajungi la el) .oamenii care se lansează-n discuţii despre concepte cu scopul de-a-ţi demonstra că utilizezi o grămadă de termeni fără să le cunoşti cu adevărat semnificaţia. mă refer la dezbateri de tipul “ce este un intelectual?” sau “ce înseamnă să fii fashionable?”. eu fac uz de anumite cuvinte ca de hârtia igienică, nu mă-ntreb din ce-i făcută şi nici ce semnificaţii orginare are. mi-e utilă. uneori trebuie să fim şi practici, pe bune. şi sunt la litere&îmi place chestia asta, pt. că-i foarte plăcut să te găseşti în mijlocul unor dispute pornind de la simple ficţiuni. realitatea, în schimb, te taxează greu dacă-ţi extinzi câmpul fictiv şi-n zonele alocate atitudinilor pragmatice şi ignorante, atât de imperioase supravieţuirii.oamenii care învaţă rusa ca să-l citească pe dosto în original. oamenii care-i zic lui dostoievski dosto, lui shakespeare mr. shake etc. tipele care-şi cumpără din librării cărţi reeditate, pe care altfel le-ai găsi pe toate gardurile (de exemplu, e trist să-ţi cumperi ediţia de la polirom a unor cărţi de iris murdoch când gem anticariatele de ediţiile din colecţia romanul de dragoste. ca să nu mai vb de anna karenina care deja-i delict şi snobism usturător pe faţă.) oamenii care-ncep să citească un autor după ce-au văzut ecranizarea vieţii lui sau a vreunui roman de-ale lui. şi polirom care pune pe copertele unor cărţi care au stat la baza unor asemenea filme poze cu actorii principali “în context”(fight club, vălul pictat, ispăşire, cold mountain, orele…)oamenii care n-au trecut de faza “dar pe kant l-ai citit?” oamenii care n-au să treacă niciodată, dar niciodată de faza aceasta.  oamenii care găsesc că-i de bun augur să-ţi mai cumperi şi câte-o carte-n engleză din când în când (chiar dacă beneficiază şi de-o traducere acceptabilă).

Olga Ştefan

///

Îmi displac: diletantismul, domnişoarele pe tocuri din varii instituţii academice, spaţiile mai largi, unde nu se aude cîtuşi de puţin vocea mea, criticii care promovează stahanovismul, situaţia teribilă cu care se confruntă Roberto Saviano, frigul din sălile de lectură ale BAR filiala Cluj şi incredibila încăpăţinare a funcţionarilor BAR din Bucureşti de a nu vedea în masteranzi o categorie aptă să primească reduceri. Dar mai presus de toate, nu-mi place să întîlnesc marile figuri ale literaturii, detest orice tipăritură pe hîrtie de proastă calitate şi adaptările cinematografice, ştiut fiind că, în genere, cu cît producţia se depărtează în timp şi spaţiu de originalul scriptural, cu atît creşte necesitatea unui scenarist/regizor de geniu pentru a salva reproducerea.

Silvia Mitricioaei

///

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de