Filip Florian – Degete mici

De . Categorii: Dosare, anchete, Literatura română de export, Numărul 1-4/2008, Numere revistă

Etichete: , ,

Filip Florian – Degete mici

Publicat în October 03, 2010 , o comentarii

Faptul că scriitura lui Filip Flo­rian a avut deja prilejul de a încânta privirile cititorilor străini nu este deloc întâmplător. Tot aşa cum nu este întâmplător nici faptul că traducerea Degetelor mici nu s-a oprit la una-doua ţări învecinate*. – Şi de ce nu ar fi acestea doar sim­ple întâmplări? – Răspunsul, care contravine scurt oricărei forme de scepticism, se va putea sesiza cu uşurinţă după numai câteva pagini de lectură.

De fapt, unul din marile plusuri ale romanului, constă toc­mai în farmecul pe care acesta reuşeşte să îl emane încă de la nivelul fragmentului. Adunându-se în jurul unui spaţiu inedit, al unei intrigi ce izbucneşte încă din titlu, crescând progresiv şi multiplicându-se în jocuri de suprafaţă, firul narativ se va lăsa, nu de puţine ori, desfăcut, deşirat, reo­rientat către poveşti laterale, urmând să se reîntregească, într-un moment atent căutat, când povestirile aparent dispa­rate nu vor mai reuşi să se sustragă mult-regizatei întâlniri. Poveşti trăite/ orientate/ privite în paralel – suficient de bine construite pentru a semnifica prin ele însele – se vor inter­secta o clipă (preţ de o imagine; textual, de un fragment) pentru ca textul să îşi schimbe direcţia, să se lase infestat şi să îşi traseze punctat drumul ce urmează să-l închidă.

Prin urmare, aşa-zisele fragmente, departe de a se propti ermetic asupra propriei lor povestioare, vor alterna, pe-alo-curi se vor şi amesteca, căutând în permanenţă să stabilească conexiunile necesare unei coerenţe de ansamblu. Indiferent din ce unghi l-am privi, textul nu va conteni să vorbească prin imagini, miza pe vizualitate fiind dusă până într-acolo unde discursul se va supune docil imaginii pe care o crează, orientându-se (şi modelându-se) după intensitatea, rigoarea sau minuţiozitatea dictată. De altfel, acesta va fi şi modul prin care fragmentele vor reverbera (şi se vor succeda) pe toată întinderea naraţiunii. Fie că va fi vorba de suspansul domol, dat de prezenţa (sau absenţa) unor falange de degete mici, fie că şirul povestirilor îşi va muta decorul într-o lume aproape ruptă de realitate, unde un călugăr încă aşteaptă a treia pogorâre a Maicii Domnului, izul nostalgic (atât de pregnant la nivelul vederii) cu greu îi va putea scăpa citi­torului. Căci Degete mici, pe lângă certitudinea de a fi un roman, se apropie cu uşurinţă de un album de fotografii – din acelea vechi (de preferinţă în mişcare), care ascund fie­care câte o taină, câte o poveste spusă doar pe jumătate şi care, poate, aşa va şi rămâne.

*. Romanul beneficiază de contracte de traducere în Un­garia, Polonia, Germania si America.

Diana Mărculescu

Diana Mărculescu

Mai multe articole de