Îţi umpli camerele cu crizanteme, citeşti, citeşti (Brumaru)

De . Categorii: Dosar Bloguri, Dosare, anchete, Numărul 5-8/2008, Numere revistă

Etichete: , ,

Îţi umpli camerele cu crizanteme, citeşti, citeşti (Brumaru)

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

Ce (şi cum) alegi însă să citeşti rămâne de văzut.

Se poate opta între cărţi groase, în multe volume, cu însemnări copioase pe margini, între cărţile de găsit şi cumpărat fuga-fuguţa, între poezioarele răzleţe (uneori amuzante, alteori doar trase de păr) şi, nu în ultimul rând, între zilele notate simplu cu un titlu (în majoritatea cazurilor) destul de sugestiv.

Cam aşa s-ar putea rezuma ceea ce propune Emil Brumaru pe al său blog (http://hobbitul.ro). Un fel de pseudo-jurnal (completat, cu o deosebită conştiinciozitate, aproape zilnic), ce pune împreună secvenţe din cele mai diverse, recomandări editoriale, note personale şi impresii de lectură, toate aşezate după un criteriu al miniaturalului. Nu vă veţi izbi, aşadar, de texte kilometrice, menite să prezinte exhaustiv o temă mai mult sau mai puţin relevantă, ci veţi cunoaşte mai degrabă senzaţia unei alunecări (cu condiţia de a evita în mod constant commenturile redundante ce îşi vor lungi în permanenţă gâturile din cotloanele ce le sunt destinate) oprită din când în când de mici popasuri prin „zile” ca acelea în care motanii îşi scot flanelele din dulapuri şi bascheţii de sub pat, sau când aceiaşi motani au nevoie deşosete groase.

Nu ar trebui lăsate chiar deoparte nici poeziile recitate de Horaţiu Mălăele (din secţiunea de multimedia) – măcar pentru atmosfera pe care o crează sub această formă –, nici biografia ludică înscrisă la CV. Marele minus al acestui blog are să se înscrie, însă (şi în mod neaşteptat, poate) tocmai în această zonă a ludicului care, după 15 pagini parcurse înapoi, lasă sentimentul dezgustător ce rămâne în urma unei diete compuse exclusiv din zaharicale. O intoxicaţie cu rime excesiv căutate, cu amestecul impropiu dintre nenumăratele tipuri de arome şi coloranţi. Iar starea de rău se amplifică cu atât mai mult cu cât comentariile unui astfel de text încearcă să ducă mai departe formula versificată, rezultatul nefiind decât un fel de duel al ecourilor molipsitoare care se copiază unele pe altele. Însă făcând abstracţie de acest neajuns, ocolind cu grijă respectivele rime şi zonele de asfixie ale textului, Hobbitul rămâne un bun spaţiu de scormonit (cel puţin) în zilele ploioase.

Diana Mărculescu

Diana Mărculescu

Mai multe articole de