Mircea Martin – Universitas… (MNLR, 2008)

De . Categorii: Carte, Cronici, Numărul 5-8/2008, Numere revistă

Etichete: , ,

Mircea Martin – Universitas… (MNLR, 2008)

Publicat în October 09, 2010 , o comentarii

Apărut la vârsta de majorat a „societăţii libere româneşti”, dosarul UNIVERSITAS coordonat de Mircea Martin reprezintă argumentul de specificitate prin care „promoţia amânată” (cum mai sunt numiţi foştii membri Universitas) îşi revendică o părticică din spaţiul ideatic pe care generaţia optzecistă îl acaparase pe raftul istoriei literaturii române.

Concepută în primă parte ca demers memorialistic, antologia se supune riscului semnalat de Răzvan Rădulescu (fost membru al cenaclului) de a „se falsifica pe sine”, cu atât mai mult cu cât perioada în care a fiinţat cenaclul (1983-1990)‚ şi-a căpătat de-a lungul timpului notorietatea de sursă prolifică în (re)(pre)fabricarea de mituri.

Mircea Martin îşi dovedeşte calitatea de contabil meticulos, evocată şi de foştii săi elevi în textele memorialistice, prin arhitectura solidă a voluminosului „album de grup”. Astfel, istoria de 7 ani a cenaclului, va fi reconstituită prin mărturiile foştilor membri Universitas (Horia Gârbea, Radu Sergiu Ruba, Paul Vinicius, Ioan Es. Pop, Fevronia Novac, Cătălin Ţîrlea, Simona Popescu, Marius Oprea, Caius Dobrescu etc.), a foştilor invitaţi să asiste la şedinţele cenaclului (Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Mircea Cărtărescu, Al. Muşina etc.), prin notele „caietului cu file albăstrii” în care sunt cuprinse scurte comentarii ale profesorului Martin şi câteva dintre datele de iniţiere ale tinerilor- pe atunci- poeţi.

Situându-se cronologic în continuarea Cenaclului de Luni (coordonat de Nicolae Manolescu), Universitas-ul lui Mircea Martin adăpostea poezia pe care doar unii se încumetă să o claseze virtual ca aparţinând generaţiei nouăzeciste. Din postura de invitat în paginile acestei antologii, Cărtărescu taxează această promoţie ca pe una oportunistă care „după revoluţie […] pare să fi devenit însă o victimă a confuziei, a răvăşirii valorilor, a nesiguranţei şi arbitrarului în cultura românească.” Expunând evoluţia generaţiei sale în contextul aceleiaşi perioade post-decembriste, Simona Popescu întăreşte afirmaţia lui Mircea Cărtărescu: „Puţini au fost, mulţi au rămas.”

Atmosfera cenaclului de vineri, cea de „la Martin”, se desprinde din textele memorialistice ale dosarului ca fiind una tensionată, întreţinută de spiritul critic şi acid al membrilor cu prezenţă constantă, motivată de febrila luptă de individualizare a tinerilor poeţi. Bogdan Teodorescu, de exemplu, înscrie acest spirit critic în sfera unui „joc, deseori riscant, cu propria ta imagine despre tine”. O parte dintre foştii săi colegi, însă, evocă acelaşi „joc”ca pe un element constructiv. La o lectură atentă a paginilor de „jurnal Universitas”, putem întrezări chiar rămăşiţa unui argou al cenacliştilor de pe Schitu Măgureanu: „m-au ras”, „desfiinţat”, „patetic”, „Coco” (revista studenţească „Convingeri Comuniste”) etc. Printre amintirile comune întâlnim imaginea „tovarăşei Clătici-cenzorul seriei „Cartea cea mai mică”, publicaţie în care majoritatea celor ce prestau în Universitas şi-au înregistrat debutul. De asemenea, cenacliştii îşi amintesc de episodul când rămaşi fără porţia de lumină, Radu Sergiu Ruba şi-a putut contiuna lectura sfidând autorităţile cu foile sale scrise în braille.

În fiecare text antrenat în reconstruirea timpului Universitas, există cel puţin câteva rânduri dedicate „poetului sacrificat al generaţiei” (cum este numit dese ori de colegii săi), decedat în 1995, Cristian Popescu. Acestuia, Mircea Martin îi omagiază un întreg capitol numit „În jurul lui Cristian Popescu”, fiind prezent şi în partea a doua a cărţii- Antologia Literară cu Filmul artistic.

Partea a treia (Ecouri Critice) şi partea a patra (Ecouri Literare) ale volumului cumulează eseuri de critică literară, interviuri, imaginea percepută din exterior a „produselor” marca Universitas. Aş reproşa intenţia parţial ratată a acestui mănunchi de texte critice, datorită unui mediu claustrofob de interşanjabilitate. Textele cenacliştilor au căzut pe mâna protectoare a criticului Martin care bineînţeles că îşi va susţine debutanţii, nu întotdeauna destul de merituoşi pentru a le fi destinatari.

Dacă Universitas-A fost odată un cenaclu…reprezintă printre altele o mărturie a dificultăţilor întâmpinate de scriitori pe drumul spre apariţiile editoriale din perioada comunismului, evidenţiază inevitabil şi căderea în extrema cealaltă în perioada post-decembristă. Nu putem constata decât un revers iraţional izvorât prin supralicitarea complexului cenzurii comuniste.

Oana Capustinschi

Oana Capustinschi

Mai multe articole de