O altă culegere de bacalaureat (@ Maria-Magdalena Diaconu)

De . Categorii: Carte, Cronici, Numărul 5-8/2008, Numere revistă

Etichete: ,

O altă culegere de bacalaureat (@ Maria-Magdalena Diaconu)

Publicat în October 09, 2010 , o comentarii

A realiza un act critic presupune, în primul rând, evitarea locurilor comune şi extirparea clişeului. Altfel, actul critic este unul eşuat. În al doilea rând, o abordare tematică poate prejudicia operele tratate, în cazul în care actul critic doar inventariază, utilizând mijloacele unei hermeneutici superficiale. Maria-Magdalena Diaconu tocmai astfel procedează, inventariind ipostaze ale corporalităţii în romanul feminin contemporan, tipologizând şi radiografiind epidermic, dar, mai ales, interpretând de la nivelul clişeului.

Cartea sa, Discursul corporalităţii în romanul feminin contemporan (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008), construită fals comparatist şi non-inovator, se rezumă la un periplu asupra imaginii femeii de-a lungul istoriei, ilustrând transformările paradigmatice pe care corporalitatea le-a suferit în cadrul romanului feminin contemporan. De ce fals comparatistă şi non-inovatoare? Deoarece o incursiune tematică vizând analiza unor diferite romane scrise de diverşi autori ar trebui să evite infantilismul interpretativ, atingând falii de profunzime nezărite până acum. Romanele unor scriitoare ca Virginia Woolf, Anais Nin, Sylvia Plath, Amelie Nothomb, Ruxandra Cesereanu ş.a. sunt destul de ofertante, imaginarul lor dezvoltând zone care permit ţeserea unei interpretări neclişeice. Maria-Magdalena Diaconu cade însă în capcana repetiţiei, analizând textele fugitiv, ca şi cum cineva ar presa-o să-şi termine cartea cât mai repede. Teme precum trupul, excesul, somnul, moartea, nebunia, tipologizări precum nimfeta, frigida, victima, bătrâna, mama cumplită sunt tratate ca şi când autoarea acum ar fi auzit de ele, nemaivorbind despre frazele pedagogice pe care aceasta le comite, predând parcă unor elevi de liceu. Apoi, când titlul unei cărţi începe cu „discursul…”, cititorul se aşteaptă să descopere în acea lucrare disecţia unei poetici în structurile sale de adâncime, nu comentarii tematice şi şcolăreşti precum cele realizate de Maria-Magdalena Diaconu. Despre Hortensia Papadat-Bengescu aflăm (sic!) că „…aduce în literatura română o serie de teme, preocupări şi obsesii neexploatate artistic sau prea puţin avute în vedere până la vremea debutului ei”, despre Virginia Woolf că „a fost şi o susţinătoare a mişcării feministe; […] punct de reper în literatura reflectând schimbarea perspectivei asupra corporalităţii.” (wow!), iar despre Clopotul de sticlă al Sylviei Plath că “are caracter autobiografic şi este scrisă la persoana întâi…”. Să nu uităm faptul că “Baia, cosmeticele, machiajul, moda fac parte din registrul igienei”, remarcă destul de importantă în analiza unui discurs al corporalităţii!

Plânsul reprezintă, atunci când apare, tot o formă de exces”, “Deşi romanul contemporan este bântuit de obsesia realităţii, nu este foarte clar ce anume este realitatea”, “Pentru literatura contemporană, copilăria exercită o adevărată fascinaţie”, toate acestea şi o sumedenie de multe alte fraze situate, uneori, în incipitul unor subcapitole demonstrează abilităţile de analiză ale Magdalenei Diaconu, cartea ei devenind un reper în bibliografia de bacalaureat!

Marius Conkan

Marius Conkan

Mai multe articole de