Proprietarul de poduri pe corabia nebunilor

De . Categorii: Diverse, Numărul 5-12/2009, Numere revistă

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Publicat în October 10, 2010 , o comentarii

Creative Writing la Dunăre. Creative Writing boieresc

sau

Şeherezada şi cei aproximativ şapte pitici şi jumătate

sau

Reportaj.CW.Cetate(Bogdan O).doc

(foto: Alex Istudor si Bogdan Papacostea)

///

Cetate, 14 iulie 2009, 4:43 A.M.

La finalul oricărei chestii mai de doamne-ajută, mi-e greu să nu mă gândesc la versurile alea ale lui Doboş: „în general viaţa unui om e o chestie OK, adică/ nici prea-prea, nici foarte-foarte./ se mişcă nesimţitoare în jurul unui număr finit de obiecte/ şi se duce dracului, aşa, dintr-o dată./ un lucru foarte normal, de altfel,/ nici vesel, nici trist”. Văd câteva strâmbături în public. Ei, se mai întâmplă. Dacă reuşeşti să-ţi asumi asta, viaţa e, într-adevăr, o chestie OK. Dacă nu, ei bine, stai la cinci fără ceva dimineaţa la mansardă, chircit de-asupra măsuţei joase, chinuind laptop-ul la ora la care alţii dorm iepureşte sau visează iepuraşi fosforescenţi în lanuri de secară. Mansarda asta, de care eu, Oana şi Alex ne-am lipit instant, fiecare venind cu motive bine dospite de-acasă, în mansarda asta unde am văzut pentru a doua oară I`m not there, în mansardă am început rândurile astea care cine ştie unde s-or termina, de s-or termina vreodată. De fapt, n-am început încă povestirea. Vorba vine, povestire, relatez şi eu ce s-a întâmplat. Un fel de documentar, proces verbal. Vorba vine, proces verbal, până la urmă tot un drac e, trebuie doar să nu mă opresc din scris şi toată chestia asta va fi cu o idee mai credibilă decât mine. Nu voi povesti nimic relevant, pentru că aş minţi prea mult.

Familia Dinescu a plecat azi mai devreme. Fără gazde, a dispărut şi mare parte din suflul casei, iar asta ne-a adus aminte tuturor că mai avem doar vreo trei zile până plecăm acasă şi, cel puţin teoretic, atelierul e cu un picior în groapă, adică în carte. N-am altceva de făcut decât să scriu un epitaf. Sau altceva.

5:25 A.M.

M-am ridicat să merg până la baie şi am văzut că începe să se lumineze. Dunărea se albăstreşte încet, încet şi cucuvelele alea afurisite au tăcut în sfârşit. „Portul Cultural Cetate”, ăsta-i numele din buletin, are tot timpul ceva care îmi scapă, iar chestia ciudată e că niciodată nu îmi dau seama ce. Se prea poate să fie vreun înger din Înger Parc, vărul geamăn şi malefic al gogonatului Dracula Park, dar se poate la fel de bine să fie o gaură dintr-o macaroană. Un lucru îi clar: din şase şi până acum, adică de vreo săptămână, toţi am căutat je ne sais quoi-ul ăsta, dar am dat de fiecare dată peste altceva, de la cete de broaşte şi lăutari de soi, trecând prin filme şi filmări, până la recitaluri de poezie şi alte flecuşteţe cu aer artistic, numai bune de intravenoase pentru inspiraţie. Ce-a ieşit, a ieşit, oricum poveştile bune le-ar fi scris cei care ne-ar fi urmărit pe noi chinuindu-ne să scriem cât mai bine. Vorba vine, ne-am chinuit, a fost ca şi cum i-ai fi cerut unui copil să mâzgălească pereţii cu carioci, dându-i doar câteva nuanţe din set. Adică, dragă cititorule, mon semblable, băi frate, ai ratat ce-a fost mai fain. Tu mănânci ananas la conservă, după ce noi l-am cules dintr-o insulă exotică. Crede-mă, e mai mişto să-l culegi.

Bat câmpii. Am scris deja 637 de cuvinte. Deja s-a trezit cineva, semn că ar fi cazul să dorm măcar câteva ore. „închid calculatorul, mă ridic/ şi plec./ afară este încîntător, vremea/ cînd înfloresc pomii,/ negustori ambulanţi, fete în alb,/ oameni care se salută,/ bărbaţi peste şaizeci care ridică glasul”. Ha!

 

Grenoble, 26 iulie 2009, 20:02

Ca orice lucru început bine, după legile lui Darwin şi Murphy, nici povestirea asta n-am terminat-o. Desigur. Însă m-am dat de trei ori peste cap cu ea de mână şi am făcut-o reportaj. Scriu, cum ar veni, cu muza lângă mine, cam ce am uitat să zic la cald. Cam o duzină de oameni am fost la Cetate şi am scris povestiri rupte din 1001 de nopţi, la propriu. Am scris cam cât am fi scris într-un semestru în mod normal. Atelierul a ţinut trei semestre, plus vizita la Portul Cultural. Multe pagini, unele vor rămâne, altele vor rămâne ciorne. Oricum, destul material pentru o carte. Să dea Domnu` să iasă cât mai bună şi să apară cât mai repede.

Zilele trecute am trecut pe lângă un magazin cu covoare persane şi alte produse de prin zonă, pe una din pietonalele oraşului. Am simţit pentru prima oară dorul atelierului. Sper că şi pentru ultima oară, că nu-mi place să fiu melodramatico-siropos. Oricum, am intrat şi am cumpărat ceva. Nu, nu un covor. Altceva.

Rezumat: 3 semestre + 1 sejur genial Cetate

(pomelnic dunărean: Ruxandra, Suzana, Oana, Valerica, Cristina, Maria, Raluca, Marius, Alex, Bogdan, Bogdan, Valentin + absenţii regretaţi)

povestiri, dulceţuri, trufandale, scris, vin, citit, poze, muzică şi dans, filmări, înregistrări, băi în Dunăre, scris, struţi, câini, Mambosiria, somn uriaş (peşte, ofcourse), scris, citit, proiecţii filme bune, cântat, nopţi albe, scris, citit, poze, citit, zile dogoritoare, somn scurt, cafea mare, somn scurt, cafea mare, scris, citit, somn scurt, ceai, scris, citit, cafea medie, stop. Plus alte 1001 de lucruri faine.

Cluj, 3 decembrie 2009, 00:23

Ca să fie treaba grasă, rotundă şi frumoasă, „împlinită”, vorba bunicilor (fie lumina sărbătorilor cu ei), de ceva vreme m-am mutat la mansardă. Alta, nu cea de la Cetate, aici nu avem proiector. Tot trei suntem, cum eram şi dimineaţa la filme uneori, dar alţii. Aici mâncarea nu are nimic extraordinar, bucătăresele de la Cetate câştigă prin KO: somn la proţap vs. pateu, expresso vs. 3 în 1, struţi vs. boboci aiuriţi, haită de 20 de câini cu veleităţi de bodyguarzi vs. 20 de tramvaie agonizante şi aşa mai departe.

După cinci luni, imaginile se coagulează mult mai greu. Melancolii nu, că nu e frumos. Un snapshot, două, trei. Sau până se termină hârtia.

1) Fetele scriind la povestea despre cusururile bărbaţilor. Divide et impera.

2) Vin, mult vin. Bear Necessities, Break on Through, Sympathy for the Devil, Everybody Wants to Be a Cat, Like a Rollin’ Stone. E picat netul, că m-aş fi uitat pe last.fm să-mi aduc aminte. Internetul e noul cronicar.

3) Un scavanger hunt de care n-a aflat mai nimeni.

4) Galeria închisă, dar accesibilă.

5) Pet-urile de pe malul Dunării. Multe.

6) Noi culegem fructe. Tipu` de la R.R. Actualităţi culege sunete de fond. O scroafă şi mulţi purceluşi la cotitură.

7) Mambosiria. Revrăjire şi revrăjeală. Moşu şi-a pierdut vocea, de-abia mai duce piesele. În pauze sudează ţigări. Lino, lino, Cătălino, Cu şurubul, La televizor, Ciocârlie, Coada la tigaie.

8) Mircea Dinescu pe cai mari. A uitat versurile, dar trimite pe cineva după un volum. Noi croşetăm povestiri. De Manolescu, numai de bine. În rest, mergem la moară cu Enescu.

9) Aaa… mult scris şi citit. Cafea, multă cafea. Scris peste tot: pe ponton, în pădure, în dormitoare, la mansardă, la parter, pe sanie, pe tractor, în căruţă, la plimbare cu câinii, pe balcoane, pe bănci, pe holuri, în copaci, în bărci. Citit unde ne puteam aduna.

10) Povestea lui Bogdan Papacostea cu purecii. Hardul lui portabil cu tone de muzică.

11) Câteva pene de struţ, o potcoavă găsită pe drum, prea puţine telefoane, prea multe telefoane, prea multe prea-uri. Călătoria cu trenul a fost excesiv burgheză. Enervant de confortabilă. Mulţumim USR. Atât doar, că în Gara de Nord am fugit 300 de metri cu bagajele în cârcă. La toţi s-a lăsat cu râs şi febră musculară. La mine s-a lăsat cu o cădere de calciu. Universul conspiră.

12) Salinger, Nine Stories. Cum să îţi reîntâlneşti prietenii din liceu.

13) Latcho Drom, Moarte la Veneţia, A fost sau n-a fost? (atunci l-am văzut sau nu? Nu mai ştiu), My Blueberry Nights, I`m Not There.

14) Furtună. Bulgaria, câmp de luptă. Conacul luat pe sus de vânt. We`re not in Oltenia anymore.

15) Pian-chitară-voci. Răsfăţ, dezmăţ. Mozaic, coaste de chit. Răsărit indecis, citind cotele apelor Dunării.

16) Dor de casă. Oricât de paradoxal ar părea.

17) Finalul la care nu vroia nimeni sa pună degetele pe taste sau pe pix. Dacă e deştept, să se decurce singur.

Cam asta am comis la Cetate. Să nu uit: Invitaţia a aparţinut lui Mircea Dinescu, el oferind masa (de nouă stele) şi cazarea (tot aşa). Pârliţii vă rămân veşnic îndatoraţi. USR a venit cu banii de drum burghez cu trenuri ruşinos de comode. Mulţumim şi lor. Mulţumim mamelor noastre şi mamelor lor. Mulţumim hârtiei şi prizei. Mulţumim iubitelor reale şi celor imaginare, vorba cântecului. Mulţumim Ruxandrei Cesereanu că n-a suferit o cădere nervoasă şi nu ne-a beştelit. A avut câteva ocazii, dar le-a driblat cu succes. Mulţumim câinelui care ne-a escortat spre şi dinspre sat (3 kilometri dus şi 3 întors), noaptea la 2, când am rămas fără ţigări. Am spus-o şi pe asta. Proprietarul de poduri vă salută din scris.

Bogdan Odăgescu 

Bogdan Odăgescu

Mai multe articole de