RE: Cenaclul Echinox REvisited

(Însemnări despre cenaclurile unu[1] şi doi[2])

După cum bine aţi remarcat, cercetând avizierele (şi uşile anumitor cabinete) din Facultatea de Litere[3], Cenaclul Echinox a revenit. Şi nu oricum, ci într-o formulă nouă – adecvată deopotrivă prezentului şi direcţiei actuale (şi preponderent dialogice) a Echinoxului – cu idei proaspete şi o înfăţişare pe măsură.

Departe de orice pretenţie elitistă şi de un ermetism invocat întotdeauna din exterior, de persoanele ce nici nu au încercat vreodată să participe (fie activ, sau numai ca spectatori), Cenaclul Echinox, având-o ca moderator pe Ruxandra Cesereanu, se doreşte (cum de altfel s-a şi configurat încă din primele două ediţii) un loc al întâlnirii. Un loc în care prejudecăţile şi cenzura sunt lăsate la intrare, în care nimic nu se mătură sub covor şi în care centrul de interes este ocupat de textul literar şi de toate părerile susţinute. Astfel, fie că avem în vedere prima ediţie – unde supuse analizei au fost poemele lui Laurenţiu Malomfălean (câteva mostre Meniu->Literatură->Poezie) – sau a doua – unde discursul a avut parte de şi mai multă diversitate, pendulând între poeme semnate de Roxana Hăloiu şi proză de Oana Furdea – ceea ce se va putea înscrie ca notă comună va fi varietatea neaşteptată a comentariilor şi punctelor de vedere.

Cenaclul rămâne, aşadar, şi un spaţiu deschis polemicii – însă unei polemici ce caută să se formuleze, de fiecare dată, la modul constructiv – un spaţiu ce dezvoltă dialogul şi critica argumentată, ce nu inhibă interpretarea şi nici nu impune o grilă anume în analiză.

De fapt, şi la drept vorbind, ceea ce face Cenaclul Echinox este să lanseaze o provocare, aşteptând, la rândul său, cât mai multe răspunsuri.

Diana Mărculescu

[1] În care s-au lecturat poeme de Laurenţiu Malomfălean

[2] Unde am ascultat poeziile Roxanei Hăloiu şi fragmentele de roman ale Oanei Furdea.

[3] Şi, în calitate de fani şi cititori împătimiţi ai revistei Echinox, avem certitudinea că aşa aţi şi făcut

Diana Mărculescu

Articole similare

Echinox 1/2021

Echinox 1/2021

Echinox 3/2020

Echinox 3/2020

Flamenco Sketches – Ștefan Oprea

Flamenco Sketches – Ștefan Oprea

Echinox 2/2020

Echinox 2/2020