Reviste culturale on-line: argument

De . Categorii: Dosare, anchete, Numărul 1-4/2008, Numere revistă, Reviste culturale on-line

Etichete: , ,

Reviste culturale on-line: argument

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

Acum trei ani, un număr din Echinox vorbea despre revistele culturale serioase. De atunci, revista a schim­bat două colective de redacţie, un sediu şi o menţiune îndârjită de pe copertă, care o lega de Universitate. Acum vorbim, oarecum alţii, despre celelalte reviste. Şi această schizoidie interioară, cu pendulări între debut şi „panta carierei” ne dă tot dreptul să o facem.

Vocea Echinoxului e colectivă, serioasă, plină şi apăsată de tradiţie, debutantă, nesigură, avântată şi apoi responsabilă. Avem un fel de identitate (de post) de care nu ne apropiem (asumabilă, poate, doar târziu şi fals, ret­roactiv), solidă, cu toate acestea, şi resimţită de la bun început drept inevitabil deja: we are the Borg.

Aşa că avem, mai mult decât oricine, dreptul de a vor­bi despre revistele tinere de azi, pentru că suntem un­derground, urbani (urbani?), studenţi, cititori, [indie], scarbiţi de oficialităţi, obosiţi, sabotaţi de tipografie, fără bani, contestatari, dezorientaţi, hotarîţi să facem lucru­rile cum trebuie… all that. Şi avem o tradiţie de 40 de ani din care oricând putem extrage sau împrumuta greu­tatea părerilor, cu tot cu detractori şi aliaţi, cu mici scan­daluri şi intervenţii ex machina din zonele serioase ale culturii (beware!). Avem şi suntem o jucărie teribil de alunecoasă.

În cazul nostru se pun mai acut şi mai ciudat decât ori­unde altundeva probleme de felul motivaţiei de a scrie, conflictelor cu mainstreamul, cântărirea posibilităţii de a fi mainstream, comoditatea şansei unei osificări plăcute, canonicoase etc. Apoi felul în care suntem văzuţi e fas­cinant în sine, suntem revistă studenţească de neluat în serios şi foaie a bătrânilor care subzistă bolnav (ca atâtea altele) din mila vreunui mucegai birocratic. La fel cu echinoxiştii, presupuşi în toate felurile cu mult înainte de-a se gândi măcar la termen (prea multe de spus, aici…). Chestionarea identitară, ca specialitate a casei, îi vizează acum pe ceilalţi. We’re good at it. Prin urmare: de ce să luăm un interviu, de ce să facem un grupaj (acesta), cui anume să-i spunem ce pentru că rareori ne cunoaştem între noi (ca epifenomen, bem împreună, Echinox şi nu tocmai) – probleme eterne, fluide, de destinaţie-ca-drum (asumarea ciclică a clişeului e rânjet şi noutate). Persoa­na întâi plural e cel mai ciudat şi nepotrivit lucru pentru această revistă.

Grupajul care urmează va fi enervant; invitaţie de-a ne răspunde. Vom intra in dialog (vrem asta, acum, în acel fel in care noi vrem lucruri) şi un oarecare noi va exista în spatele fiecărei replici. Vrem asta cu bunăvoinţă şi cu­riozitate sinceră. Fireşte că ne-am străduit să fim corecţi în tot ce am scris. Neavând identitate, nu putem avea alte motive decât cele vizibile. Şi le mulţumim redactorilor care ne-au trimis, prin mail, revistele discutate.

Marius Lobonţiu

Marius Lobontiu

Mai multe articole de