Prima ratare: doliul de după
nu vorbesc cu tine vorbesc cu mine având speranța
că vei citi lucrurile mărunte pe care vreau să le mărturisesc:
nu te-am iubit niciodată sunt incapabil de afecțiune
cornul cu ciocolată de azi dimineață e un semn de mulțumire
îți mulțumesc pentru nimicul pe care mi-l oferi
/
te-am iubit o singură dată când ploua afară
tu aveai o umbrelă roșie eu aveam o umbrelă neagră
negrul e culoarea mea preferată
dacă cineva moare nu va trebui să-mi schimb hainele
voi fi obișnuit cu doliul toată viața am purtat haine negre.
///
A șaptea ratare: avortonul
mă spăl pe dinți excesiv știu că niciodată nu vom fi atât de aproape
doar atunci când ne vom despărți voi sta cu fruntea în poala ta
purtând în ochii închiși o visare falsă
îți vei umfla buzele îți vei încreți fruntea într-o supărare la fel de falsă
ce-aduce a toamnă ratări irecuperabile probleme ce nu au soluție
așa vrei tu e vina părului a rujului a pantofilor a unei măsele de lapte
vom sta pe o bancă din parc eu aplecat cu fața în palme tu lăsată pe spate
cu o cupă adâncă de liniște între noi atât de liniște că se vor auzi toate săruturile din parc
declarațiile de iubire și afecțiune tot ce ține de mâini încolăcite castani cafea
îmi vei spune așa a fost să fie voi găsi pe altcineva
e ciudat că știu atât de multe lucruri despre tine
vreau să știu cât mai multe pentru ca apoi să te uit să te arunc
ca pe un prunc din flori căruia i s-au luat biberonul și păpușile chinezești
e mai bine așa
va fi un copil ce-și împinge căruțul singur nu e nimic
ne vom cere iertare mai apoi și-i vom cumpăra pufuleți.
///
A noua ratare: drumul spre casă
mi-am imaginat următorul scenariu: eu și tu stăm pe canapeaua din sufragerie
ne uităm la un film ridicol despre iubire și moarte
înfulecăm floricele de porumb într-o încercare de a mima o sală de cinema
de când a început filmul nu mi-am dezlipit ochii de pe ecran tu ai făcut la fel
ar fi foarte ciudat să mă uit la tine să-mi prinzi privirea din zbor
stăm departe unul de celălalt așa e frumos
/
televizor, iubire, moarte, film de oscar, floricele de porumb
astea s-au mai întâmplat se vor întâmpla mai departe
suntem singuri dar nu suntem singuri
cine știe câte cupluri fac același lucru
floricele de porumb, film de oscar, moarte, iubire, televizorul
amândoi o spunem în gând: cum ai putea să nu urăști transcendența?
mai ales atunci când mă culc încolăcit ca o coajă de tutun spre partea inimii
cu speranța că voi închide lecția despre amor pe care o spui în fiecare seară
da, aceea care se termină cu “iubirea nu e marșul gloriei!” și așa mai departe
lasă tu amorul ăsta putred să ne uităm la filmele de oscar cu mitte și turlu
de restul clipelor calcifiate lipite cu ceară ne vom ocupa mai târziu după generic
/
[generic]
[…]
///
Copilul nostru: (treisprezece)
Pasărea neagră neagră minte întotdeauna cu ciocul
îți decupează trupul în bucăți mari apoi din ce în ce mai mici
îmi spune că e un fel de test îmi spune că voi putea să te pun la loc
îmi spune că bucată cu bucată amorul ăsta nevinovat va țipa din nou
ca o rădăcină de mătrăgună
mie mi-a fost frică de discursurile tale despre amor
bătrânii tăi și ai mei vor continua să ne ofere spațiu pentru copii
noi vom rămâne singuri fără bătrâni
când bătrânii rămân fără tineri sunt nevoiți să-și cumpere
își vor cumpăra tineri urâți cu mâinile atașate anatomic la buzunare
la coapsele celuilalt vor face rost de spațiu
se vor închide în bucătării exterioare fără geamuri și mult foc în sobă
vor aștepta copiii cu gândul că dincolo între tineri se întâmplă ceva
da, tinerii se iubesc acolo au nevoie de intimitate
da, își atașează anatomic mâinile la coapsele celuilalt
și buzele, da, chiar și buzele
bătrânii vor privi perdelele lumina din cameră la prima mișcare vor spune
vom avea nepoței s-a înfăptuit ceea ce am vrut noi
bătrânii vor trăi având credința că trupul tău se mărește pe zi ce trece
că mai e puțin și vor duce copiii în parc ceea ce nu știu ei e că…
între noi nu e nimic doar am povestit în camera cealaltă
iar vântul ce a mișcat perdeaua la sfârșit e doar ușurarea pe care o ai tu
la finalul fiecărei povești copilul nostru e făcut din cuvinte.
///
Robert Moscaliuc
