Robert Moscaliuc – Poezii

Prima ratare: doliul de după

nu vorbesc cu tine vorbesc cu mine având speranța

că vei citi lucrurile mărunte pe care vreau să le mărturisesc:

nu te-am iubit niciodată sunt incapabil de afecțiune

cornul cu ciocolată de azi dimineață e un semn de mulțumire

îți mulțumesc pentru nimicul pe care mi-l oferi

/

te-am iubit o singură dată când ploua afară

tu aveai o umbrelă roșie eu aveam o umbrelă neagră

negrul e culoarea mea preferată

dacă cineva moare nu va trebui să-mi schimb hainele

voi fi obișnuit cu doliul toată viața am purtat haine negre.

///

A șaptea ratare: avortonul

mă spăl pe dinți excesiv știu că niciodată nu vom fi atât de aproape

doar atunci când ne vom despărți voi sta cu fruntea în poala ta

purtând în ochii închiși o visare falsă

îți vei umfla buzele îți vei încreți fruntea într-o supărare la fel de falsă

ce-aduce a toamnă ratări irecuperabile probleme ce nu au soluție

așa vrei tu e vina părului a rujului a pantofilor a unei măsele de lapte

vom sta pe o bancă din parc eu aplecat cu fața în palme tu lăsată pe spate

cu o cupă adâncă de liniște între noi atât de liniște că se vor auzi toate săruturile din parc

declarațiile de iubire și afecțiune tot ce ține de mâini încolăcite castani cafea

îmi vei spune așa a fost să fie voi găsi pe altcineva

e ciudat că știu atât de multe lucruri despre tine

vreau să știu cât mai multe pentru ca apoi să te uit să te arunc

ca pe un prunc din flori căruia i s-au luat biberonul și păpușile chinezești

e mai bine așa

va fi un copil ce-și împinge căruțul singur nu e nimic

ne vom cere iertare mai apoi și-i vom cumpăra pufuleți.

///

A noua ratare: drumul spre casă

mi-am imaginat următorul scenariu: eu și tu stăm pe canapeaua din sufragerie

ne uităm la un film ridicol despre iubire și moarte

înfulecăm floricele de porumb într-o încercare de a mima o sală de cinema

de când a început filmul nu mi-am dezlipit ochii de pe ecran tu ai făcut la fel

ar fi foarte ciudat să mă uit la tine să-mi prinzi privirea din zbor

stăm departe unul de celălalt așa e frumos

/

televizor, iubire, moarte, film de oscar, floricele de porumb

astea s-au mai întâmplat se vor întâmpla mai departe

suntem singuri dar nu suntem singuri

cine știe câte cupluri fac același lucru

floricele de porumb, film de oscar, moarte, iubire, televizorul

amândoi o spunem în gând: cum ai putea să nu urăști transcendența?

mai ales atunci când mă culc încolăcit ca o coajă de tutun spre partea inimii

cu speranța că voi închide lecția despre amor pe care o spui în fiecare seară

da, aceea care se termină cu “iubirea nu e marșul gloriei!” și așa mai departe

lasă tu amorul ăsta putred să ne uităm la filmele de oscar cu mitte și turlu

de restul clipelor calcifiate lipite cu ceară ne vom ocupa mai târziu după generic

/

[generic]

[…]

///

Copilul nostru: (treisprezece)

Pasărea neagră neagră minte întotdeauna cu ciocul

îți decupează trupul în bucăți mari apoi din ce în ce mai mici

îmi spune că e un fel de test îmi spune că voi putea să te pun la loc

îmi spune că bucată cu bucată amorul ăsta nevinovat va țipa din nou

ca o rădăcină de mătrăgună

mie mi-a fost frică de discursurile tale despre amor

bătrânii tăi și ai mei vor continua să ne ofere spațiu pentru copii

noi vom rămâne singuri fără bătrâni

când bătrânii rămân fără tineri sunt nevoiți să-și cumpere

își vor cumpăra tineri urâți cu mâinile atașate anatomic la buzunare

la coapsele celuilalt vor face rost de spațiu

se vor închide în bucătării exterioare fără geamuri și mult foc în sobă

vor aștepta copiii cu gândul că dincolo între tineri se întâmplă ceva

da, tinerii se iubesc acolo au nevoie de intimitate

da, își atașează anatomic mâinile la coapsele celuilalt

și buzele, da, chiar și buzele

bătrânii vor privi perdelele lumina din cameră la prima mișcare vor spune

vom avea nepoței s-a înfăptuit ceea ce am vrut noi

bătrânii vor trăi având credința că trupul tău se mărește pe zi ce trece

că mai e puțin și vor duce copiii în parc ceea ce nu știu ei e că…

între noi nu e nimic doar am povestit în camera cealaltă

iar vântul ce a mișcat perdeaua la sfârșit e doar ușurarea pe care o ai tu

la finalul fiecărei povești copilul nostru e făcut din cuvinte.

///

Robert Moscaliuc