Sic transit… (Hăulică/ Băicuş/ Lorena Lupu)

De . Categorii: Dosar Bloguri, Dosare, anchete, Numărul 5-8/2008, Numere revistă

Etichete: , , , ,

Sic transit… (Hăulică/ Băicuş/ Lorena Lupu)

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

Blogul lui Michael Hăulică (michaelhaulica.wordpress.com) trebuie citit la pachet cu altele, căci, în mediul literaturii S.F., scriitori, editori şi traducători alcătuiesc o fericită familie (patriarhală aş zice, nedezbinată de preferinţele diverşilor bunici, nepoţi sau taţi).

Însă dacă eşti novice într-ale SF-ului, aşa ca mine, nu-ţi rămîn decît două variante: ori citeşti articolele pe care scriitorul le publică în „Observatorul cultural”/„Ziarul financiar” şi le stochează cu acribie pe blog, ori te converteşti la genul literar în cauză, citind fragmentele generoase, adăugate cu la fel de mare grijă pentru cititorii virtuali. Mai ales pentru aceia susceptibili de a fi certaţi cu motoarele de căutare. Să spunem totuşi că mediul virtual e propice conţinutului respectivelor proze.

De bifat: explicaţia  frumoasă pe care autorul o dă  blogului: „Bunica mea n-a avut niciodată un colier de perle. Dar în tabloul de nuntă, avea. Că aşa i-a părut fotografului că dă bine. Că e mai frumos. (…)Va fi un jurnal al fiinţei mele de hîrtie, al cititorului şi al scriitorului.”

De evitat: comentariile tîmpe, care abundă, precum acesta: „unul dintre momentele pe care mi le voi reaminti totdeauna cu plăcere a fost când am obţinut autograful dvs. pentru cei care vor să devină scriitori sau, dacă nu au astfel de aspiraţii, cititori foarte avizaţi, recomand cu căldură «NU SUNT UN GURU» de Michael Hăulică”.

Urmează un blog de universitar, mayumablog.weblog.ro, al lui Iulian Băicuş. La o privire foarte generoasă: amestec inteligent de analiză socială, eseu, viaţa şi opiniile unui profesor de Litere. De adăugat că şi acest blog are acareturi, ele constînd într-un proiect de cenaclu virtual şi o tentativă misterioasă, i.d. inaccesabilă, de blog alternativ.

De bifat: una dintre intrări, Recunoaşteţi autorul?, care, împotriva sugestiei de almanah „Luceafărul”, promite. Iulian Băicuş propune un poem (Readings) care începe aşa: „You asked me what is the good of reading the Gospels in Greek”. Nu au fost comentarii, însă aş adăuga eu, post festum, alte două versuri de-ale lui Czeslaw Milosz: „Repeats while he binds his tomatoes: / No other end of the world there will be (…)”

De evitat: titluri precum De-aş fi Roland Barthes, care, sub iluzia unei abordări ghiduşe, ascund un text fad şi superfluu; cum anticipam, linkurile înşelătoare, unele spre locuri inexistente, altele prost anexate, în orice caz nici pe departe de a fi fost gestate ludic, ci dimpotrivă, apărute dintr-o vervă rău direcţionată.

(Despre cum vede Iulian Băicuş frumoasa îndeletnicire, vezi caseta anexată).

Blog de prozatoare şi de actriţă, secondat de un mai vechi blog al motanului ei Pulică Întîiul, lorenalupu.wordpress.com (respectiv blog.360.yahoo.com/blog-.k2zBGM9dLShkHE Gmbpy.us-?cq=1) pune împreună atît fragmente din cele două romane, sfaturi de viaţă şi poze cu pisoi care au nevoie de un cămin. Dincolo de toate acestea, am citit aici nişte luări de atitudine foarte pertinente, după cum sunt de menţionat şi opiniile autoarei privitoare la zona literară, strecurate în propriu-i blog sau pe altele (şi la care nu face trimitere ostentînd).

De bifat: comunicarea extrem de fructuoasă cu lectorii blogului; atitudinea cînd dictatorială, cînd amicală cu care Lorena Lupu ştie să tempereze exaltările şi să incite blazările.

De evitat: statisticile căutărilor cu Google prin care se ajunge la blogul cu pricina, expuse frecvent şi deşănţat. Ştim, pentru o categorie însemnată de utilizatori de internet, www e panaceu pentru variile frustrări de natură sexuală. But still, nu vreau, eu, umilă cititoare de blog, să aflu cîţi obsedaţi vor să ajungă în graţiile divei. Mi se va răspunde cu un ferm NU MAI CITI BLOGUL!, de aceea aici închei.

Vagi concluzii: a scrie un blog pare a fi, din cele trei exemple sus menţionate, un fapt paradoxal (şi, cu cît mai pradoxal, cu atît mai credibil). Avem, în diverse instantanee, un tată al editurii, un microbist şi o individă care dă sfaturi de slăbit. Adică trei oameni sub reflectorul generic de „uman”. De cealaltă parte, avem trei scriitori care, deşi nu declarat, îşi înţeleg menirea scriitoricească în rama unui mesianism al înmulţirii pîinii şi peştilor. Între cele două ipostaze, am citit blogurile lor eu,

Silvia Mitricioaei

SilviaMitricioaei

Mai multe articole de