Soporia sau maxima disponibilitate a fantasmei (@ Marius Conkan)

De . Categorii: Carte, Cronici, Numărul 5-12/2009, Numere revistă

Etichete: , ,

Soporia sau maxima disponibilitate a fantasmei (@ Marius Conkan)

Publicat în October 11, 2010 , o comentarii

În luna martie 2009, a apărut la editura Vinea volumul de poezie al lui Marius Conkan, intitulat soporia, care în cadrul celei de a optsprezecea ediţii a premiilor Vinea, Bucureşti, 2009, a fost distins cu marele premiu pentru debut. Volumul cuprinde 61 de poeme, esenţializând o lume care obligă la exorcizarea ostentativă a stării de comunicare poetică în ceea ce are ea mai sublim şi la limita suportabilităţii sensibile.

Cele trei părţi ale volumului, flori fete şi băieţi melodii şi cântăreţi, soporia şi entry for death reprezintă o iniţiere într-un univers halucinant, soporic (Sopor Aeternus simbolizează o persoană hermafrodită a cărei jumătate masculină – definită biologic – este negată în favoarea celei feminine, ipostază în care apare de cele mai multe ori), după cum suntem explicit transpuşi în poemul sopor: „vom intra în soporia smintiţi ucenici zonă de îngeri fierbinţi /…/ ţara tristeţii şi a bătrâneţii ţara euritmiei şi a nebuniei”. Un avertisment se impune cititorului, pentru a evita orice stupefacţie: în mod voluntar, deci semnificativ, poetul alege o formă inedită cărţii sale, refuzând majusculele şi semnele de punctuaţie, excepţie fac poemele în proză din cea de-a treia parte, în care singur punctul apare acolo unde ar fi putut fi sfârşitul unui vers, iar titlul câtorva poeme din prima parte este corp unitar cu textul poemului. Lumea fantasmelor lui Marius Conkan este fascinantă, eul liric percepe o realitate care ne obligă la a vedea şi îndrăzneşte să verbalizeze direct umanul în ceea ce are el mai interzis, mai şocant, iar cei care nu se vor speria de aparenta violenţă a limbajului artistic (căci avem de a face cu o operă artistică şi nu cu una consumistă, în tonul unei relaxări a exprimării, specifică perioadei postdecembriste) vor aprecia coerenţa totală a unui imaginar delirant. Universul soporic se supune unei duble interpretări: la un prim nivel, suntem invitaţi într-un ospiciu fictiv violent, în care eul liric – smintitul şef a fost contaminat definitiv de Femeie şi defulează narcisist printre sodomiţii dinlăuntrul lui, babe fardate, păpuşi gonflabile bisexuale, printre diavoli şi îngeri, printre vrăjitoare şi licorne, bau bau şi călugăriţe: „mi-am construit ospiciul la intrarea dintr-o femeie în alta /…/ în el poţi intra /…/ doar să ai vicii şi mintea întoarsă pe dos”, „copilaş pe coridoarele ospiciului negru şi bolnăvicios/ voi fi o acadea înfiptă-n cranii de femei fatale”. Tratamentul în acest ospiciu presupune o doză masochistă de acces la fantasme, de la obsesia maternă, prin iubitele compatibile în ale smintelii obligatorii – io(a)na, cea de 28 de ani şi vampa – până la soră, fetiţe şi păpuşi, ultimele atinse incipient de sopor. La un nivel secund, căile de comunicare lirică transmit însă criza exprimabilului şi deznădejdea omului saturnian – gura, mâinile şi ochii sunt întotdeauna încurcate cu îndârjire, provocând ironic catharsisul: „am gura plină de pene”, „am în minte obsesii care sălbăticesc mişcarea greoaie a mâinii”, „în orbitele mele doi butucaşi de vie”. Lor li se adaugă alte două motive poetice, unghii imense şi părţi ale corpului feminin apar cu o încrâncenare care depăşeşte modelul real al misterioasei/misteriosului Annei-Varney Cantodea, acel sopor aeternus, şi care se întâlneşte cu compoziţiile simbolice şi erotice ale lui Egon Schiele, dându-le o replică imposibil de ignorant. Arma poetului se ia la trântă cu libertatea expresiei vizuale şi picturale a celor doi rebeli menţionaţi, cu toate inhibiţiile ipocrite şi ne explică, asemenea un bătrân hipiot, că poezia este încă o experienţă zguduitoare, sau, cum spune semnatara prezentării de pe coperta a IV-a, Ruxandra Cesereanu, “poemele acestei cărţi sunt metaforic şi simbolic vorbind, nişte cămăşi de forţă care pot fi îmbrăcate sau nu: esenţial este faptul că ele au fost croite, cusute şi descusute de un poet vizionar care ştie ce vrea de la sine şi de la cititorii săi”.

Soporia configurează un gen sublim, unde epicul contaminează liricul inevitabil, până într-acolo încât nu ne-ar surprinde o viitoare manifestare consistentă cu un roman, pentru că acest volum debordează o poftă a expunerii care ar putea continua şi în alte formă decât în cea poetică?!

Adriana Cordoş

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de