Trimisul nostru special

De . Categorii: Dosare, anchete, Literatura română de export, Numărul 1-4/2008

Etichete: , ,

Trimisul nostru special

Publicat în October 03, 2010 , o comentarii

Romanul lui Florin Lăzărescu, Trimisul nostru special, publicat la editura Polirom în 2005 este, cu certitudine, bine primit în străinătate. I-au fost acordate premii, a fost tradus în slovenă, germană, franceză, iar la lecturile pub­lice pe care Florin Lăzărescu le-a ţinut, auditoriul s-a arătat interesat. În Slovenia, a primit premiul al doilea la prima ediţie a competiţiei “Marele premiu pentru literatură est-europeană“ în primăvara anului acestuia. Traducerea în limba germană a fost publicată la Editura Wieser din Viena, iar cea franceză, la editura Editions des Syrtes din Paris.

E un roman ironic, inteligent, dezinvolt şi al naibii de amu-zant. Pe scurt, bun pentru a fi citit. Acţiunea se desfăşoară, uşor dezorientant la început, pe mai multe planuri: cel al preoţilor care coboară din singurătăţile lor ascetice în lume, al ziariştilor căutători în permanenţă de spectaculos şi cea a cerşetorilor şi aurolacilor. Deşi pare a fi foarte “pământean” şi cu o notă pronunţat satirică, romanul nu exclude fabulosul naiv, religiozitatea neîncrâncenată, fantasticul ce se insinuează subtil şi dramaticul. Poves-tea lui Antonie le însumează pe toate, dat fiind că, după moartea tatălui său, profesorul de istorie Iosif, refugiat cu familia într-o şcoală în munţi din cauza presiunii comu­niste, el va fi trimis la mănăstire în grija călugărului Ion, unde va cunoaşte texte religioase, după ce tatăl îl crescuse spunându-i poveşti. Ironie este însă pe toate planurile. Ro­manul începe chiar printr-o scenă de Life After Life în care, ca unul dintre pacienţii lui R. A. Moody, Antonie narează ce a văzut şi ce i s-a intâmplat în locul indefinibil din­tre viaţă şi moarte. La capătul tunelui, un amfitrion cu barbă albă şi costum Armani îl interpelează şi după evalu­are, Antonie este trimis înapoi în lume ca înlocuitor al lui Noe, căpătându-şi în felul acesta titlul de “trimis“. Întors în lumea vie a ziariştilor, trimisul are în proiect un cotid­ian independent prin care să redea esenţa Universului în limba gazetărească. Prin încercarea de a realiza proiectul, adunând cât mai multe ştiri senzaţionale, Antonie devine el însuşi o astfel de ştire, numit fiind “sălbaticul coborât la şes“, ţinând locul, în felul acesta şi lui Ioan Botezătorul, nu numai lui Noe.

Întâmplările şi situaţiile contrastante şi pline de umor (con­vorbirea telefonică dintre Părintele Nicodim şi Înalt Prea Sfinţitul despre dispariţia degetului mijlociu al moaştelor unui sfânt pe fundalul melodiei Love me tender) nu devin o clipă obositoare, ci te ţin prezent în text până la ultima pagină.

De ce au primit străinii romanul cu aşa entuziasm? Rămâne să-l citiţi şi să judecaţi.

Cristina Miloş

Cristina Miloş

Mai multe articole de