[un] Shakespeare carpato-danubiano-pontic

De . Categorii: Cronici, Diverse, Numărul 5-8/2008, Numere revistă, Teatru

Etichete: , ,

[un] Shakespeare carpato-danubiano-pontic

Publicat în October 06, 2010 , o comentarii

În fiecare an, în perioada 18-20 aprilie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Litere, Societatea Română de Anglistică şi Americanistică (filiala Galaţi), organizează o serie de conferinţe studenţeşti şi profesorale toate grupate sub titlul de Simpozionul Naţional Studenţesc William Shakespeare – sau, pe englezeşte fie spus, Student’s National Symposium William Shakespeare – într-un cuvânt Shakespeareana. Anul acesta, simpozionul (inter)naţional şi-a sărbătorit cea de-a XIV-a ediţie, eveniment la care au participat atât studenţi (în calitate de concurenţi) veniţi din toate centrele universitare importante cât şi profesori universitari (grupaţi sub denumirea generică de keynote speakers) din România şi din afară. Ediţia din acest an a adunat aproximativ 36 de studenţi, reprezentanţi ai unor centre universitare precum Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, (evident) Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Academia Militară „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea din Bucureşti şi last but not least Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Printre profesorii veniţi de peste hotare s-au numărat Profesor Doctor Sema Ege (Universitatea din Ankara, Turcia), Profesor Doctor Mariangela Tempera (Universitatea din Ferrara, Italia), Profesor Doctor Mark Thornton Burnett (Queen’s University, Belfast, Marea Britanie), Profesor Doctor Jacek Fabiszak (Universitatea „Adam Mickiewicz”, Polonia) şi Profesor Doctor Nicoleta Cinpoeş (Universitatea din Worchester, Marea Britanie). Pe lângă aceştia, ca reprezentanţi ai corpului universitar autohton, au fost prezenţi Profesor Doctor Mihaela Irimia (Universitatea din Bucureşti), Profesor Doctor Monica Matei-Chesnoiu (Universitatea „Ovidius”, Constanţa) şi Profesor Doctor George Volceanov ca reprezentant al Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. Lăsând deoparte detaliile organizatorice ale simpozionului şi comitetul de primire – alcătuit dintr-un gândac ce mă aştepta cu braţele-i deschise pe unul din pereţii camerei în care eram cazat – sesiunea  de comunicări ştiinţifice a studenţilor a fost divizată în mai multe secţiuni – 8 la număr – ce urmăresc fiecare în parte un anumit tip de abordare a operelor bardului din Avon. Caleidoscopul de viziuni critice cuprinse în cele 8 secţiuni oscilează între reprezentări ale tiparelor oculte, reprezentări ale alterităţii, adaptări şi rescrieri, personaje, reprezentări cinematografice, alte teme şi motive. Tendinţa generală în jurul căreia s-au axat lucrările ştiinţifice prezentate în sesiunea de comunicări reflectă o încercare de a scoate în evidenţă posibilitatea unui nou tip de critică la adresa nu numai a autorului – ca personalitate mai întâi literară şi apoi socială – ci şi la adresa capodoperelor sale. S-a discutat în primul rând despre extensia efervescentă şi alarmantă în acelaşi timp a unei „Shakespearean vulgata” şi a unei exploatări comerciale (de orice tip, cinematografică, teatrală, etc.) ce se răspândeşte atât în context românesc cât şi la nivel global. Lucrarea Doamnei Profesor Doctor Mariangela Tempera a fost definitorie în acest sens. Tiparul shakespearean este supralicitat în reclame televizate (faimoasa replică din Hamlet – ştim noi care – e utilizată în Italia într-o reclamă ce promovează pastă de tomate; dihotomia alb-negru, Desdemona şi Othello, o metaforă excelentă pentru combinaţia dintre lapte şi cacao, e utilizată în reclamele pentru ciocolată etc.), în filme şi în televiziuni transmise duminica după-amiază. Un alt concept vehiculat a fost acela de transnaţionalitate prin care personaje binecunoscute precum Macbeth sau Othello sunt plasate în spaţii diferite de cele originale. Astfel, Macbeth devine Makibefo iar Othello devine Souli, două încercări cinematografice care propun ideea unei lecturi interculturale a operelor bardului din Avon. O mare pondere au avut şi studiile de gen atât de populare în critica zilelor noastre. Ca un overall impression, majoritatea lucrărilor propuse de studenţi înclină spre a pune la îndoială conceptul de canon aducând ca argumente multitudinea posibilităţilor de lectură şi posibilitatea unei datări socio-politice a operelor bardului din Avon. Mai mult decât atât, supremaţia estetică a unui poet de geniu care încă mai pulsează în conştiinţa noastră culturală e pusă sub semnul întrebării marcând ruperea – sau cel puţin destrămarea sistematică – a canonului occidental (aşa cum e propus de către Harold Bloom) în vederea instaurării unei noi perspective critice. Cu toţii suntem conştienţi de faptul că universalitatea şi supremaţia estetică a unui scriitor precum e William Shakespeare stă întocmai în acea multiplicitate a viziunilor. Personal, rămân devotat concepţiei criticului literar Harold Bloom conform căreia o percepţie feministă, marxistă sau materialistă etc. a operelor poetului englez dezvăluie mai multe lucruri despre cel care o produce decât despre operă în sine. Robert Moscaliuc

Robert Moscaliuc

Mai multe articole de