Turnul Babel din Retorno @ Arriaga

De . Categorii: Carte, Cronici, Numărul 4-8/2010, Numere revistă

Etichete: , ,

Turnul Babel din Retorno @ Arriaga

Publicat în November 02, 2010 , o comentarii

În volumul Retorno 201, apărut la editura Vellant în 2010, Guillermo Arriaga adună 14 povestiri, 14 cazuri ale unor personaje condamnate să trăiască pe aceeaşi stradă unde violenţa guvernează fiecare principiu, un loc unde viaţa fuzionează cu moartea, până în punctul în care aceste două elemente îşi dizolvă reciproc consistenţa. Ceea ce pare a fi o stradă din Mexic este de fapt un loc al încarcerărilor şi al execuţiilor.

Universul „concentraţionar” construit de Arriaga se aproprie foarte mult de scenariile cu care sunt obisnuiţi cinefilii, în care apetenţa autorului pentru subiecte mai puţin „comode” rezidă în fiecare povestire, accentuând ideea unei traiectorii infailibile şi unice a declinului. Şocante nu sunt atât faptele prezentate (decese, avorturi, izbucniri violente, crime etc ) cât perspectiva, sau mai degrabă încăpăţânarea cu care autorul refuză să le prezinte ca pe nişte evenimente ieşite din comun, ancorându-le în banal, în rutina de zi cu zi. Fiecare din aceste întâmplări aduce cu sine o componentă a infailibilul. Abominabilul este acceptat de către toate personajele cu resemnarea, în unele cazuri atingând ambele extreme ale indiferenţei sau ale freneziei, specifică unui condamnat la moarte. „Ei au omorât-o, ştiu asta, doar eu o ştiu. N-a fost vina lor, a fost un accident, nu ştiau ce fac. Sunt doar nişte copii. Sunt nevinovaţi… sunt copiii mei…”(p.19, ed, Vellant, Bucureşti, 2010). Există întotdeauna un protagonist al violenţei, acesta constituind prima categorie de personaje, care încearcă o formă de revoltă dar sfârşeşte prin a dezlănţui seria de evenimente conducătoare spre moarte. Acest agent declanşator prezintă particularităţile unei piese de domino, infestând vieţile celorlalte personaje, a victimelor, astfel încât ciclul vicios al morţii să se perpetueze din generaţie în generaţie. Unul din conflictele majore dintre personaje, care se păstrează în întregul volum, este legat de eventualitatea unei evadări din acest mediu. După cum va susţine însuşi autorul „Am reuşit să părăsesc strada, dar strada nu m-a părăsit niciodată”, personajele care îşi doresc sau chiar reuşesc să părăsească teritoriul străzii Retorno, lamentabil sunt supuşi aceluiaşi eşec, destinul lor fiind contaminat iremediabil. Anomaliile acestui spaţiu acaparant nu se opresc aici, ci sfidează cele mai elementare principii existenţiale, abolind graniţele dintre viaţă şi moarte. Existenţa corpurilor care intră în putrefacţie înainte ca acestea să rămână fără suflu (aşa cum se întâmplă în povestirea „Ultimatum violet”), sau a cadavrelor care uită sau nu vor să accepte noua formă de imobilitate („Rogelio”) nu se explică prin efectul unui suprarealism sau al unui realism magic, ci al unei lumi distorsionate de violenţă, dislocate de pe axa firescului, al unei lumi cu tonuri absurde.

Prin această formă de banalizare a abominabilului autorul nu face decât săobişnuiască cititorul cu aşa numitele evenimente grave, astfel părând să distrugă senzaţionalul şi să rişte un text care în cele din urmă să devină repetitiv şi plicticos. Tensiunea povestirilor este menţinută, totuşi, datorită stilului fragmentar al autorului, un stil care a avut parte de o transpunere minuţioasă în limbaj cinematografic prin intermediul filmului Babel.Exerciţiul scenariilor a lăsat o amprentă clară asupra întregii salescriituri, astfel încât majoritatea pasajelor narative se prezintă sub forma unor indicaţii scenice, întrerupte de micro-monoloage ale personajelor. Acest aspect şi faptul că opera sa este extrem de ofertantă la nivel imagistic au contribuit la reuşita experimentului propus de editura Vellant care a lăsat cititorii să devină ilustratori, redactori, traducători ai acestui volum, astfel lansând o dublă ediţie, cea clasică şi una unde alături de Guillermo Arriaga mai apar şi 186 de coautori.

Ancuţa Bodnărescu

Ancuța Bodnărescu

Mai multe articole de