Alternativ Quartet – Liniştea astupă goluri

De . Categorii: Cronici, Doar online, Eclectic (Dan), Muzica, Rubrici

Etichete: , ,

Alternativ Quartet – Liniştea astupă goluri

Publicat în December 04, 2010 , o comentarii

Alternativ Quartet – Liniştea astupă goluri

– , 2010

(www.alternativquartet.ro)

Liniştea defineşte zgomotul. Dacă nu ar fi ocazionalele căderi decibelice, pământul acesta, împreună cu toată atmosfera ce-l înconjoară, ar funcţiona ca un uriaş conductor de rezonanţă acustică pentru o coloană sonoră nesfârşită, compusă, printre multe altele, din acele aşa-numite laugh tracks din sitcomuri, muzici din magazinele Kenvelo şi alarme auto. O orgie universală de pichamere şi talk show-uri şi La Roux.

Liniştea este excepţia. Liniştea funcţionează ca un respiro într-o lume mult prea încordată, e dătătoare de calm, speranţe, limpezime, asemenea unui curcubeu după furtună. Liniştea e conectare la abisul cosmic, la abisul minţii. Liniştea e, probabil, tot ceea ce ne-a mai rămas din perfecţiunea Începuturilor. E Eden. E ambrozie curată, mană audio. Liniştea pansează, liniştea e pace.

Liniştea astupă goluri. Acesta e dictonul (şi totodată titlul) în jurul căruia se concretizează albumul de debut al progresiv-bistriţenilor de la Alternativ Quartet. Un album a cărui descriere îmi pare departe de a putea fi rezumată la o simplă enumerare de adjective, de genul ,,interesant”, ,,drăguţ” ori ,,vioi”, ci mai degrabă la un amplu triunghi de vocabular descris de ,,introspectiv”, ,,dramatic” şi ,,viu”. Un album deconstruind tristeţi interioare, dar şi clădind încrederea că vom răzbi în faţa a tot ce-a fost mai rău pe lume.

Deschis prin ermetic-intitulata Hopus, Liniştea astupă goluri îşi dezvăluie curând lucirile psihedelic/post-rockish. Scăldată în sunete stranii ,,pictate” dintr-un instrument la fel de bizaroid – thereminul –, Hopus, prin a sa construcţie sacadată, din tobe, bas şi chitară ritm, de care se alipeşte o a doua chitară, rece, hoinară, e busola albumului, impunându-i acestuia direcţia şi ritmul – o scară rulantă având ca destinaţie finală o altă lume, cu alte fantasme.

Două piese şi-un interludiu (parcă scos de pe fundalul sonor al unui documentar despre deşerturile din Orientul Mijlociu) mai târziu, Alternativ Quartet îşi desfiră piesa ce-şi împrumută titlul albumului: Liniştea astupă goluri. Fraze muzicale din chitară se rostogolesc şi se multiplică lent, ca-ntr-o incantaţie, într-un crescendo cinematografic tulburat, din timp în timp, de felurite zgomote şi bâzâituri de radiouri/case bântuite ce-ţi zgâlţâie sufletul. Liniştea… e, de departe, favorita la repeat, pentru că nu-şi pierde niciodată suflul. Texturile sale sonore repetitiv-bântuitoare, în loc să explodeze în riffuri ciclonice, după cum ne-am aştepta, prin cumul instrumental, implodează şi se sting ca nişte pitici negre – elegie post-rock perfectă. Efect final? Răvăşire. Fiori. DEPENDENŢĂ.

În astfel de momente sonore, cred eu, rezidă măiestria (surprinzătoare, luând în considerare vârsta) celor patru alternativi bistriţeni. Când piesele lor se desfăşoară instrumental, fără voce, întâlnim o graţie şi un calm dintr-o altă lume. Găsim nerv amestecat cu angoasă. Găsim îngheţ. Găsim mult, mult departe. Pe când odată ce intervin şi vocile, nu de puţine ori, AQ ajunge, din păcate, să sune ca o gaşcă de liceeni răpită de extratereştri de la un foc de tabără în munţi, unde tocmai ce se desfătau cu o Râpa şi cu felurite alte chestiuţe (şi ţuici) folky, şi obligată să cânte pentru eternitate într-o bulă fără gravitaţie dintr-un bar intergalactic, pe versuri de bloggeriţe emofile. Lucru care se întâmplă, spre exemplu, chiar în piesa imediat următoare Liniştii…, Treaz. Care e o aglomerare de versuri stângace,preţioase despre un monstru (şi îngrijorătoare, întrucâtva, că doar vorbim de un cvartet aflat în floarea vârstei, ori atâta atitudine gravă şi sânge-n apă tulbure şi unghii parcă n-ar trebui să figureze în CV-ul acestora atât de devreme), voci de folk şi sound general à la Mogwai. E nepotrivire vocal-instrumentală, e nesăbuinţă de debut, e… nicicum.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc un truc de producţie foarte fin: descărcările electrice din a doua jumătate a piesei Treaz se transformă în mod ingenios, pe final, într-un moment de descătuşare minimal-acustică, făcând aproape insesizabilă legătura dintre Treaz şi piesa ce-i urmează, Drumul către tot ce-a fost mai rău pe lume se deschide decât joi. Care, lăsând la o parte titlu cât se poate de îndoielnic (sper că e intenţionat intitulată astfel; deşi, de la un album care se prezintă cu titluri de tipul π, Amargana O sau Astrucare de idei, iarăşi, tot sună îndoielnic), e adevăratul interludiu al albumului, momentul de linişte al trupei, de vag-resemnare: Infern plăcut s-avem cu toţii

De altfel, am apreciat şi simt acest truc ca pe una dintre cheile tratării primului album AQ – trădează o producţie pasionată, migăloasă şi, implicit, o mare deschidere stilistică. La fel am apreciat şi cele 17 secunde de tăcere deplină (după 45 de minute şi 42 de secunde progresiv-psihedelice) din ,,piesa” 12, Tabula rasa (Liniştea, partea II). Şi o spun fără cea mai vagă urmă de ironie.

Concluzionând, Liniştea astupă goluri nu poate fi catalogat ca un album slab, ci ca unul al unei trupe care are toate premisele unui viitor strălucit. Ori ale unei viitoare dezamăgiri. Asta depinde doar de cum îşi judecă Alternativ Quartet contul la Banca Talentul. Distanţa dintre Larousse şi La Roux ori de la elegie la gălăgie (fie ele şi post-rock) nu e într-atât de mare pe cât ne-am aştepta. Ca să parafrazez din versurile Liniştii…, găsind echilibrul între mai mult puţin şi mai puţin mult, adică excesele şi preţiozităţile de început lăsate deoparte, drumul celor de la AQ va fi OK. Căci există acolo, cu siguranţă, adevărate arhipelaguri de idei încă necartografiate. Dovadă concertele băieţilor (până şi la cele de lansare de album), ale căror setlisturi se îndepărtează deja din ce în ce mai mult de tracklistul albumului.

Cu piese aducând reverenţe unor Mogwai (Liniştea…, antemenţionata Treaz ori Sfârşit), Luna Amară (Astrucare de idei, Insemnări la întâmplare ori Macaz) sau Pink Floyd (întreg albumul musteşte sevă pinkfloydiană), cu o copertă de album simplă, elegantă, îngrijit realizată, care mai lipsea doar să fie învelită într-un pocrovăţ (seriously now, Astrucare…? …de idei?), Liniştea astupă goluri îşi va găsi cu siguranţă locul în bibliotecile alternativilor, putând sta semeţ între alte două release-uri româneşti foarte bune din 2010, Love Fear Choices and Astronauts, al timişorenilor de la The :Egocentrics şi Mad Man Circus, al constănţenilor de la White Walls. Liniştea astupă goluri vă va invita să şedeţi în linişte pe propriile gânduri pentru o vreme. Şi, din timp în timp, va funcţiona ca un respiro pentru acestă lume mult prea încordată; va fi liniştitoare, misterioasă, bântuitoare, asemenea unei nopţi selenare.

Dan Vamanu

(http://www.easylikejoimorning.com/)

Dan Vamanu

Mai multe articole de