Doves – The Places Between: The Best of Doves

De . Categorii: Cronici, Eclectic (Dan), Muzica, Numărul 4-8/2010, Numere revistă, Rubrici

Etichete: , , ,

Doves – The Places Between: The Best of Doves

Publicat în December 07, 2010 , o comentarii

Doves – The Places Between: The Best of Doves

Heavenly Records, 2010

Pe hârtie, Doves pare a fi genul de trupă incapabilă să îţi schimbe în vreun fel dimineţile ori să îţi dea chef de ceva anume. Nu ştiu cum se face, dar trupa asta pare să fi fost urmărită de ghinion de-a lungul întregii sale existenţe, nereuşind vreodată să dea lovitura cu adevărat, muzical vorbind, în Premier League, acolo unde ,,(se) joacă” granzi alde Radiohead, Coldplay ori Muse, deşi au toate argumentele unui succes major.

Pornit în 1985 şi construit în jurul gemenilor Jez şi Andy Williams, cărora li s-a alăturat Jimi Goodwin, proiectul muzical al trioului din Manchester se numea iniţial Sub Sub şi întindea dulceţuri dance-electronice pe feliile de pâine ale înfometatei scene rave mancuniene. Din nefericire (au ba?), de ziua gemenilor, pe 22 februarie 1995, studioul Sub Sub a ars în întregime. Asigurările au salvat trupa de la iminenta dezintegrare, însă nu şi creaţiile lor. Aflaţi în impas, băieţii au hotărât să-şi uite trecutul şi să se lase pradă entuziasmului Altceva-ului: au lăsat în urmă flamboaianţele clubului pentru meditaţii schizofrenice în camere întunecoase şi reci.

Anul 1998 (noiembrie) consemnează prima lansare discografică sub titulatura Doves, fantomaticul Cedar EP. De-a lungul a 12 ani şi 4 albume, după acel moment, Doves au valsat graţios printre borne muzicale dub, shoegazey, britpop, slowcore, pop alternative şi retur. Însă oricât de ambiţioase şi de expansive au fost experimentele lor sonore, cei trei mancunieni n-au izbutit mai niciodată ,,în deplasare”, ci doar acasă, ,,pe teren propriu” (9 single-uri din 12 în UK Top 40 – cu greu se poate vorbi de dude în istoria trupei).

Lansat anul acesta, The Places Between: The Best of Doves vine, cel puţin la nivel ideatic, parcă prea devreme – o privire nostalgică spre propriul trecut, de parcă trupa ar fi în pragul despărţirii (nu e deloc cazul). Devine evident după prima ascultare că, din contră, Doves îşi folosesc această compilaţie ca pe o prismă colorată/un caleidoscop prietenos prin care să-şi privească optimist viitorul: încă din primele note ale There Goes the Fear se desface un evantai suplu de sunete/piese ce se înlănţuie minunat, trădând un album IM-PE-CA-BIL, o adevărată sărbătoare dedicată excelenţei în muzică (fără glumă!).

Rafinat, atmosferic, fermecător, The Places Between îşi articulează sonorităţile pornind de la primele două albume Doves, ce domină apăsat întreaga compilaţie (ambele materiale înglobând 6 din acele 9 single-uri Doves ce au ajuns în UK Top 40 şi fiind răsplătite, pe bună dreptate, la vremea apariţiei acestora, cu Discuri de Platină în Marea Britanie).

Lost Souls (2000), albumul de debut al trupei, contribuie cu cinci piese, dintre care mlădioasa Here It Comes, cu al său pian frisonând insomniac, suav-baladesca The Man Who Told Everything, într-o summer version, de duminică în pat şi selenara Sea Song, cu ale sale câmpuri emoţionale construite din chitare şi detalii fine din pian, săpând lent, neîntrerupt în inima abisurilor.

The Last Broadcast (2002) cotizează cu patru piese. Printre acestea, antemenţionata, scârţâit-vesela There Goes the Fear, extatica Words, cu ale sale riffuri/versuri înălţătoare, reconfortante (I said words, they mean nothing, / so you can’t hurt me…) şi trepidanta Pounding – 4,75 minute de stadium (indie) rock pur.

Some Cities (2005) vine cu subacvatica Snowden la pachet cu exuberanta Black and White Town – imn curat şi aproape enervant de fredonabil. Kingdom of Rust (2009) – robotica Jetstream, pătimaşa 10:03, momentul lor A Rush of Blood to the (Radio)Head-ish (mare păcat că nu a fost aleasă ca single!) şi, nu în ultimul rând, întunecat-visătoarea Kingdom of Rust, momentul de graţie al trupei – o micuţă operă pop în sine, un surprinzător rollercoaster emoţional, dramatic şi viu.

Singura piesă nouă de pe The Places Between – semn că Doves mai au destule de (în)cântat –, refren-infecţioasa, chitar-alunecoasa Andalucía, vine spre sfârşitul albumului. Dar nu e chiar ultima: îi urmează ,,fade out”-urile fine, prelungi Caught by the River (de pe The Last Broadcast) şi The Cedar Room (Lost Souls).

Iar noi ajungem, odată cu acestea, la punctul forte al albumului. The Places Between nu e o banală colecţie cronologică de single-uri. Dimpotrivă, cele 15 momente sonore au fost aranjate după feeling, sub atenta grijă a trupei, pentru ca piesele să curgă frumos, cinematografic: din Words în Kingdom of Rust, din Sea Song în Pounding, din The Man Who Told Everything în Andalucía. The Places Between e… umblare de colo-colo, cumul de sentimente + dezlănţuire, desăvârşită poveste sinuoasă.

Să nu vă luaţi niciodată după hârtii, prieteni: o asemenea trupă, cu un asemenea album, de o rară frumuseţe/amploare, reuşeşte, pentru mai bine de o oră, să aducă stelele mai aproape.

Dan Vamanu

(http://www.easylikejoimorning.com/)

Dan Vamanu

Mai multe articole de