Reverenţa lui Florin Partene

De . Categorii: Carte, Cronici

Etichete: , , , , , ,

Reverenţa lui Florin Partene

Publicat în December 07, 2010 , o comentarii

Apărut în 2007, la editura Vinea, volumul Reverenţa de Florin Partene a fost distins în  2008, la Botoşani, cu Premiul Mihai Eminescu – Opera prima. Ca urmare a acestei aprecieri, în 2009, la aceeaşi editură, apare o a doua ediţie a volumului.

Reverenţa lui Florin Partene trebuie să se fi născut dintr-un amalgam de elemente ce revin în mai toate poemele sale, într-o combinatorică ce închide volumul în sine. Elementul vertebrant al acestei lumi este întodeauna un lichid cu rol de catalizator al reacţiilor de orice fel la ceea ce se întâmplă în exteriorul  dar, mai ales, în interiorul poetului. Fie că e vorba de bere sau, mai rafinat, de un vin vechi, adesea roşu, vaporii acestui lichid amprentează imaginaţia, sensibilitatea şi, în general, percepţia poetului despre condiţia sa. Privilegiaţii aleşi de licoarea aceasta ce nu mai este nici magică, dar parcă nici deriziorie nu ne este îngăduit s-o numim, se preocupă de spaţii înţelese drept coordonate între care aceştia se desfăşoară şi timp, adesea spaţializat. Ipostaza feminină e atât de fragil conturată, deşi e prezentă (ca şablon) adesea în versurile sale, încât ţi-e greu ca cititor să alegi între a-i da o substanţă proprie (după părerea noastră/ ieri lumea s-a umplut de femei/ ele toate cântă dansează/ şi desigur ascultă prefăcute părerea noastră, p. 68) şi a o considera o mască a poetului (noaptea din tine/ ieşea o femeie frumoasă/ am văzut cum dimineaţa/ se întorcea fericită, p. 58). Poeziile din acest volum par a fi toate despre piticul îmbolnăvit din dorinţa de a fi mare, multiplicat în diferite ipostaze ale individului înstrăinat de sine şi de ceilalţi, incapabil să se sustragă mrejelor alcoolului, sub dominaţia fricii: tresar ca alinarea într-o cutie de medicamente/ lângă lăstarul fricii (p. 56). Scrisul este înlocuitorul alterităţii cu care poetul nu reuşeşte să stabilească o legătură, e singura compensaţie pentru momentele în care îţi doreşti/ pe cineva care să te ia peste tot/ pentru ca urmele serii/ să şteargă urmele berii… (p. 5).

Poemele lui Partene încep toate (şi se încheie mai toate) cu virgulă şi puncte de suspensie, semn că nimic nu este stabilit, nimic nu are un incipit, ci totul este o perpetuă continuare, fiecare poezie e un fragment a cărui miză este să se armonizeze cu structurile atât de fluide ale întregului. Dincolo de un oarecare ermetism al imaginilor ce intrigă şi provoacă cititorul, Reverenţa încălzeşte, dar nu ameţeşte cititorul de rând, aşa cum s-a întâmplat cu criticii.

Iulia Rădac

///

Foto credits: un cristian

Mai multe despre John Florin Partene pe biblioteca de poezie

Iulia Rădac

Mai multe articole de