Noutăţi ale Editurii Art / iarna 2010 – 2011

.

Angelo Mitchievici, Ioan StanomirTeodoreanu reloaded

Eseu, Teorie literară – colecţia Revizitări

Recitindu-l pe Ionel Teodoreanu, am avut mereu în minte sensul ascuns pe care, contemplând tablourile lui Poussin, Erwin Panofsky îl redescoperea în miezul utopiei arcadice – Et in Arcadia ego -, şi anume sensul unei fericiri prezente ameninţate de moarte acolo unde există toate semnele nostalgiei, ale reproiectării fericirii în trecut şi printr-o particulară soteriologie, în universul cărţii. Medelenismul arcadic al lui Teodoreanu l-am citit prin confruntarea cu antimedelenismul lumii care-l înconjoară, iar tensiunea creatoare care rezultă de aici construieşte nu numai personaje memorabile, o modernitate spectrală, ci şi inefabilul unei sensibilităţi inserate în contextul crepuscular al unei Moldove ce se duce şi ne seduce. (Angelo Mitchievici)

Volumul de faţă este o provocare critică şi una biografică. Explorarea textelor lui Ionel Teodoreanu a fost, simultan, şi o explorare a propriei mele vieţi: despărţire întârziată de adolescenţă, cartea reprezintă omagiul discret, adus sensibilităţii unei lumi care a fost. Situat la graniţa dintre istoria literară şi istoria ideilor, textul este şi o formă nostalgică de asumare a unei crepusculare identităţi moldoveneşti. (Ioan Stanomir)

/

Arthur Schopenhauer – Arta de a avea întotdeauna dreptate

O exemplară scriere filozofică despre arta de a purta dispute din care să ieşim întotdeauna învingători. Un manual de retorică indispensabil, plin de echivoc, umor şi ironie.

Stratagema I

Opinia adversarului trebuie extinsă peste limitele ei naturale, ea trebuie interpretată cât se poate de general, într-un sens cât mai larg, ba chiar exagerată; opinia proprie trebuie luată, în schimb, în sensul cel mai precis, restrângând-o la limite cât se poate de strâmte: căci cu cât mai generală este o opinie, cu atât mai atacabilă este ea.

Stratagema a VIII-a
Adversarul trebuie înfuriat: căci astfel el nu mai este capabil să judece corect şi să profite de ascendentul pe care-l are, eventual, asupra noastră. Îl putem înfuria fiind pur şi simplu impertinenţi, sâcâindu-l şi fiind în chip vădit nedrepţi cu el.

.

/

.

e.e. cummings – Poeme erotice

Ediţie bilingvă – engleză / română (traducere de Dan Sociu)

Tradus pentru prima oară într-un volum, E.E.Cummings înseamnă, pentru orice pasionat de poezie şi, în general, de literatură specializată în accelerarea mecanismelor din minţile cititorilor, unul dintre cele mai selecte nume din istoria ultimului secol. Poeme erotice grupează cele mai reprezentative texte ale poetului american când vine vorba de explorarea erosului şi „derivatelor” sale, pe care Editura ART vi le aduce în traducerea unui alt poet: Dan Sociu. Pentru echilibristica lingvistică devenită marcă înregistrată Cummings, cu greu pot fi găsite interpretări care să nu păcătuiască în vreun fel sau altul. Astfel, cel mai convingător declic al întâlnirii cu acest poet nu poate fi decât o mostră de poezie erotică ale cărei proprietăţi afrodisiace nu sunt deloc neglijabile.

.

.

/

Tennessee Williams – Un tramvai numit Dorinţă. Pisica pe acoperişul fierbinte

Un tramvai numit Dorinţă, Trandafirul tatuat, Pisica pe acoperişul fierbinteşi Noaptea iguanei: patru dintre piesele de teatru care au marcat istoria teatrului, în traducerea Antoanetei Ralian.

Conflictele dramatice şi temele controversate ale pieselor sale (sexualitate, religie etc.) au devenit binecunoscute după ecranizările de mare succes ale pieselor sale. Un tramvai numit Dorinţă, în regia lui Elia Kazan, a beneficiat de prestaţiile excepţionale ale starurilor vremii, Marlon Brando (în rolul lui Stanley Kowalski, individ primitiv, brutal, mânat strict de instinct) şi Vivien Leigh (Blanche DuBois, frumuseţe delicată, victimă a unei fragilităţi psihice). Monştrii sacri Elizabeth Taylor şi Paul Newman au încarnat magistral în Pisica pe acoperişul fierbinte (1958) tensiunea dintre seducătoarea Margaret şi soţul său Brick, fost mare sportiv, care se izolează, prin alcool, de soţia sa şi de restul lumii pe fondul unei importante crize familiale. O altă ecranizare de neuitat, după Noaptea iguanei, i-a avut ca protagonişti pe Richard Burton şi Ava Gardner în 1964. Piesele lui Tennessee Williams fac parte, în toată lumea, din repertoriul clasic al marilor scene.

.

/

Eugene Ionesco, Etienne Delessert (ilustratii) – Poveşti 1, 2, 3, 4

O carte-eveniment, prin care publicul român se reîntâlneşte cu unul dintre cei mai cunoscuţi autori ai secolului trecut: Eugène Ionesco. Întâlnirea însă scoate la iveală o faţă până acum necunoscută.

În premieră pentru cititorii români, cel al cărui nume a devenit sinonim cu teatrul absurdului, revine cu o carte de zile mari, în paginile căreia joacă rolul de tată-povestitor. Cele patru Poveşti, toate adresate fiicei Josette, sunt călătorii în lumea unde orice este posibil. Fără să fie o carte cu zâne şi fiinţe fantastice, Poveşti 1-2-3-4 îi trimite deopotrivă pe cei mici şi pe oamenii în toată firea în aventuri unde ai nevoie de arme ca simţul umorului şi al orientării în lumi paralele. Atent ilustrată de Etienne Delessert, această „bijuterie” poartă urmele absurdului în care Ionesco a devenit expert, pe care-l traduce însă în situaţii numai bune de pus pe gânduri copiii de toate vârstele.

.

.

/

Care-i faza cu cititul? (coord. Liviu Papadima)

Încercând să le deschidă pofta de literatură cititorilor între 10 şi 14 ani,Care-i faza cu cititul? aduce laolaltă 25 de texte prin care mari scriitori români ai momentului îşi povestesc primele pasiuni pentru cărţi. Datorită acestor întâlniri esenţiale cu scriitorii care le-au marcat copilăria, mulţi dintre cei care au acceptat invitaţia la această antologie sunt astăzi, la rândul lor, scriitori.

Semnează: Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, Dan Lungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neagu Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu,  Doina Ruşti.

.

.

/

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Căutăm articole pentru nr. 1/2021

Căutăm articole pentru nr. 1/2021

Înscrieri Focus Atelier: Procese investigative în spațiul urban

Înscrieri Focus Atelier: Procese investigative în spațiul urban

Atelier – scriere de recenzii

Atelier – scriere de recenzii

Starea Literelor // Lansarea nr. 1/2017 & Dezbatere

Starea Literelor // Lansarea nr. 1/2017 & Dezbatere

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.