Marin Mălaicu-Hondrari – Piele şi os. Camera 117.

De . Categorii: Antologia Echinox 2010, Dosare, anchete, Literatură, Poezie, Poezie-antologie

Etichete: , , , ,

Marin Mălaicu-Hondrari – Piele şi os. Camera 117.

Publicat în March 18, 2011 , o comentarii

(Acest poem este inclus în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

/

Piele şi os. Camera 117.

/

Dormisem mult. Dormisem noapte de noapte

şi după-amiază cu după-amiază

şi în fiecare dimineaţă până târziu

şi-aş mai fi dormit dacă uşile nu s-ar fi izbit de pereţi.

/

Piele şi os au fost visurile noastre

şi-am iubit o femeie numai piele şi os.

/

„Javră, strigai

javră.

Ai preamărit fragmentul visul şi noaptea

dar ai slujit la cel cu întregul lumina şi moartea”.

/

Mai bine să-mi afund picioarele-ngheţate în papucii de pâslă

să-mi port şalele reci prin părţile-nsorite ale casei.

Dar la camera 117 covorul era ros

şi nu de paşii ei.

Vedeam câţiva copaci liniştiţi

ca mâinile pe pieptul mortului

şi o seamă de copilaşi îşi scufundau capul

în iarba peluzei.

Şi ar fi putut fi o zi minunată

dar la camera 117 cineva

deşertase un sac în aer

şi aerul s-a făcut numai piele şi os

iar eu m-am învineţit ca un astmatic

şi am ştiut că până aici mi-a fost

şi-am strâns din dinţi până s-au luminat pereţii.

/

„Aşa aşa. Dă-te în spectacol.

Fă-ne de ruşine”

/

Şi ce noapte minunată ar fi urmat

dar la camera 117 lucrurile vociferau

ca în pragul revoltei

şi ar fi fost cu totul şi cu totul minunat

mi-ai fi încălzit mâinile-ngheţate

în buzunarele tale adânci

şi ne-am fi dat cu presupusul

şi cu braţele în lături am fi exclamat:

câtă noimă câtă noimă!

/

„Javră, strigai

javră.

Om de nimic. Du-te la iepuri. Acolo ţi-e locul.

Du-te la nebuni”.

/

Şi m-am dus la camera 117

acolo pereţii erau numai piele şi os.

Am trecut pe lângă un colţ plin de primejdii

şi mi-am purtat oştile până sub chiuveta de fontă

şi triumful m-a făcut să mă lungesc

pe covorul ros.

Dacă atunci, sau altă dată

dar măcar o singură dată

de-aş fi îndrăznit să-i spun:

te iubesc. ţi-am scris o scrisoare de dragoste. te iubesc.

ar mai fi şoptit ea „Dumnezeule!

Vrei să mă omori cu zile?!”

Era îngrozită. Şi-şi rotea privirea ca pe un lassou.

Dar în jur nu era nimeni.

Şi-atunci am hotărât să nu mă mai prefac

să merg mai departe

mai hohotind din piele

mai şuierând din os.

/

Marin Mălaicu-Hondrari

/

foto: agentiadecarte.ro

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de