Ionuț Chiva – Dragostea m-a părăsit la 12 ani (proză)

(Acest text este inclus în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

/

Dragostea m-a părăsit la 12 ani

/

– …şi m-a luat una din clasă de la mine, zice Bebiţă, că hai că-ţi fac eu vrăjala.

– Asta era mişto, de la tine din clasă?

– Da, e drăguţă dar suntem prieteni doar.

Au intrat toţi în casă de vreo oră, să zic. Stăm întinşi în iarbă pe teren, eu pe burtă şi Bebiţă cu capul pe minge, cu faţa spre blocuri. E întuneric, doar strada se vede, mai departe, luminată de la felinare, aici unde stăm noi e beznă. S-a făcut răcoare puţin şi din iarbă se aud greierii. Mă ciupeşte un ţînţar şi-mi dau cu palma pe pulpa goală. Mă întorc să mă uit la Bebiţă dar nu-l văd, îi văd doar picioarele lungi şi albe, pline de bube.

– Şi unde stătea?

– Păi nu ştii – că nu era aici la noi, era la taică-miu.

– A.

Bebiţă stă aici la bunici ca şi mine, doar că eu stau cît e vacanţă şi el aici locuieşte.

– Şi a mers?

– Stai să vezi. S-a dus asta la ea la uşă şi pe urmă a coborît doar Iulia.

– Fata?

– Da, şi a venit la mine…Eu stăteam pe bancă că aveau o bancă la scară şi a venit la mine şi m-a întrebat…

– …tu eşti fată sau băiat?

– Dă-te-n pula mea, face şi-mi aruncă cu mingea-n cap.

După care se duce după ea.

Cînd se întoarce nu mai vrea să povestească.

Am mai stat o vreme întinşi în iarbă, uitîndu-ne la blocurile mici, de patru etaje, negre cu luminile aprinse departe, ciupiţi de ţînţari, transpiraţi. După care din scară de la mine a ieşit un bărbat şi s-a oprit sub felinar să-şi aprindă o ţigară. Era în pantalonii de pijama şi-n maieu. Era bunică-miu, ieşise iar să mă caute şi să mă bage-n casă. I-am făcut semn lui Bebiţă să tacă şi ne-am lăsat capul jos. Am stat o vreme aşa, după care mi-am ridicat capul şi nu l-am mai văzut.

– Nu mai e, am zis, şi ne-am ridicat să mergem în casă. Pe drum Bebiţă a început să bată mingea dar i-am făcut semn s-o ia în mînă. La marginea terenului am dat noroc şi ne-am despărţit pentru că el stătea în blocul de lîngă. M-am uitat de bunică-miu să văd dacă nu-i pe Castranova, după care am fugit repede în casă. Bunică-mea a început să ţipe de cînd am deschis uşa, nici măcar nu ştia dacă-s eu sau bunică-miu. Era Dallas la televizor. M-am dus să mă spăl, am mîncat şi m-am băgat în cameră.

În seara aia de vară de acum mulţi ani n-am avut chef să citesc nimic, mă ambalase discuţia cu Bebiţă, amintirile de fapt, pentru că ne rememoram prietenele pe care le avusesem pînă atunci. Ale mele erau din Crîngaşi, de unde stăteam cu părinţii, sau de la şcoală, din Ştefan cel Mare şi ale lui de la taică-su, din Timpuri Noi, unde se mai ducea din cînd în cînd. Nici una nu era de la noi, din Militari, de pe Apusului sau de undeva din Militari, aşa se întîmplaseră lucrurile. Dar, oricum, bine că erau foarte multe. Am stat aşa, treaz, cred că vreo două ore, două ore pline de jale, în care mi-am amintit de cîntece de-ale formaţiei Azur pe care le ascultau ai mei prin casă şi la restaurant, le-am fredonat în gînd cuprins de o stare de rău, simţind că leşin, cu un gol în stomac şi pieptul umflat ca un burduf de o lingoare, o stare de jale şi nefericire cosmică, atavică, care mă topea cu totul.

În vara aia le iubeam pe toate fetele de la bloc în afară de două surori care erau, totuşi, mult prea urîte.

A doua zi m-am trezit puţin mai greu din vise ciudate, de dragoste. Am rămas puţin în pat m-am mai întins, m-am miorlăit. Am mîncat repede şi i-am zis la bunică-mea să-mi dea tricoul alb (aveam o chestie cu alb în vara aia) şi blugii.

– Doamne, că mă omoară, a început bunică-mea să urle privind înspre răsărit, cred, unde se întîlnea peretele cu tavanul şi pe urmă că ce blugi vreau pe căldura asta am înebunit şi să mai stau prin casă că nu-i nimeni afară, pînă la urmă mi-am luat tricou şi pantaloni scurţi. M-am oprit la oglindă să mă pieptăn şi mi-am lăsat părul pe frunte să văd cum îmi stă.

– Ia uite-l, se tapează, se uita bunică-mea din sufragerie, sprijinită în T-ul de rufe.

Mi s-a făcut ruşine.

– Ia mai dă-te-n căcat de babetă proastă! i-am zis şi am fugit pe uşă.

Nu era nimeni afară, într-adevăr, dar nici în casă nu mai puteam să stau aşa de chinuit. Am zis că să mă duc să strig la Bebiţă, dar am văzut-o pe bunică-mea în balcon că întinde rufe şi n-am mai strigat. Am ocolit blocul pe partea cealaltă şi am intrat în grădina mare din spate. Aşezate pe pămîntul umbrit, cu pete de soare, stăteau Cătălina şi Depeche. Erau îmbrăcate cu blugi. M-am băgat repede sub un balcon de la parter, al lui Cristofor. I-am luat espadrilele şi i le-am aruncat la subsol prin gura de aerisire de lîngă mine, dă-l în pula mea de moş dement. După care am luat o pietricică şi i-am aruncat-o în cap lui Depeche. S-a uitat în sus dar nu s-a întors. Am mai aruncat una şi atunci s-a întors, m-a văzut şi am ieşit şi eu de sub balcon.

– Ce glume proaste, Ionuţ, mi-a zis şi s-a ridicat să vină să mă chinuie, dar atunci s-a întors şi Cătălina şi am văzut ce avea în mînă, jurnalul meu.

Mi-am dat seama ce făceau şi, cuprins de furia lui Ahile, am ocolit-o scurt pe Depeche, m-am repezit la Cătălina şi i l-am smuls din mînă după care i-am dat cu el în cap. M-am dus la leagăne.

Îi dădusem jurnalul cu trei zile în urmă, după ce rupsesem o pagină pe care desenasem mai demult doi oameni, un bărbat şi o femeie, care se fut. I-l dădusem pentru că pe 23 august 19.. scriam:

În seara asta am jucat pătrăţica şi am cîştigat destul de mult. Mai tîrziu a ieşit şi Cătălina. Avea părul prins în coadă, îi stă foarte bine aşa. Cred că încep să mă îndrăgostesc.”

Am stat un timp pe leagăn şi la un moment dat am văzut-o pe Depeche ieşind din grădină pe la ghena de gunoi şi îndreptîndu-se spre mine. Eram nervos.

– Putem vorbi? m-a întrebat cînd a ajuns mai aproape.

– Despre ce?

– Despre tine şi Cătă.

– Dă-o-n pula mea de curvă patentată, am zis şi sărind din leagăn am dat de nervi cu piciorul în bara de susţinere.

Depeche a făcut doi paşi în spate, ducîndu-şi mîinile la piept.

– Dar să ştii că nu făceam nimic rău, ne uitam şi noi…

– Auzi, eu i l-am dat ei, nu ţie, da?

– Şi ce-i aşa de rău în asta?

– Auzi, vezi ăsta? şi i-am arătat caietul. Ştii ce fac cu el?

Şi l-am aruncat să nu-l mai văd, departe, în grădină la doamna Vasilescu de pe Apele Vii, strada paralelă cu Castranova, mărginită de case cu grădini mari.

– Nu trebuia să-l arunci, Ionuţ, mi-a zis Depeche şi s-a uitat în ochii mei.

– Poate nu mă interesează!

– Poate că nici pe noi nu ne interesează, mi-a mai aruncat peste umăr şi s-a dus.

M-am dus şi eu să strig la Bebiţă, dar ieşea deja din scară bătînd mingea.

– Salut, mi-a zis muşcînd dintr-o piersică şi lăsînd sucul să i se prelingă pînă pe tricoul murdar.

– Salut.

– Te-ai certat cu Depeche?

– Nu.

– Păi am văzut-o că pleca şi părea cam nervoasă că m-a înjurat.

– Nu cu ea m-am certat, cu Cătălina.

– De ce?

– I-a arătat şi lui Depeche Jurnalul.

– Ce curvă patentată!

– Da, am zis, după care am dat tare-n mingea pe care o ţinea sub talpă şi am început să fac curse nebune pe tot terenul, apoi m-am îndreptat cu ea spre poartă strigînd ”Ionuţ Chiva la balon, trece lejer de un adversar, ce sprint, doamnelor şi domnilor, ce detentă, iată-l atacat de doi dintre jucătorii echipei adverse, trece rapid printre ei…şuteaaazăă şi…baaaarrrăăăăă! E incredibil ce se întîmplă, doamnelor şi domnilor!”

Ne-am aşezat la leagăne. Eram supărat încă. Pe stradă trecea Petronela, se ducea să ia sifoane.

– Fluturaş, am strigat şi eu şi Bebiţă, fluturaş!

– Ce pula mea vreţi? s-a întors spre noi, urîtă ca moartea.

– Nu cu tine, molia dreacu! i-am strigat amîndoi şi s-a dus în treaba ei înjurîndu-ne.

Pe rînd au ieşit şi Ciomag, Adi, Fraţii-Cărămidă şi Petrică. L-am băgat pe unul dintre fraţi în poartă şi am dat drumu la un La Mălai, eu cu Ciomag şi Bebiţă cu Petrică, pentru că eu eram mereu fair-play şi-mi alegeam omul slab, că-mi şi plăceau provocările. I-am zis la celălalt frate cînd a început să facă scandal să-şi caute om şi atunci facem echipe de trei şi joacă şi el. Pînă la urmă, cînd a văzut că începem, s-a oprit din plîns şi s-a dus încet, scărpinîndu-se în fund, să-şi caute om.

Mai tîrziu au ieşit şi Sferă, pardon, Flavi cu ăia mari şi am jucat fotbal, la care am cîştigat. Eu am jucat cu Bebiţă, Sfe…, Flavi, Ciomag, Iţă şi Bălălău, pardon, Alex. Fetele făceau ture de bloc, am tras tare, Petrică a respins in extremis şi mingea s-a dus de a lovit-o-n faţă pe Diana, care m-a înjurat de mamă. M-am dus la ea, i-am zis că Petrică a dat şi nu eu şi că dacă mă mai înjură îi fut una-n dinţi de nu se vede, după care i-am dat una după ceafă şi m-am întors pe teren. Diana era una din surorile alea două atît de urîte cît să nu-mi placă nici măcar mie în vara aia dementă.

N-aveam somn la prînz. Am citit puţin, după care am ieşit pe balcon şi am văzut-o pe Depeche afară. M-am încălţat, bunică-mea a început să ţipe şi să mă ameninţe că sună maică-mea să mă ia de pe capul ei, însă nu m-ai fi putut ţine în casă nici cu zece ca ea. Vroiam să-mi refac viaţa.

Mi-am petrecut după-amiza cu Depeche, în fine, mi-am făcut glumele, m-a alergat, m-a chinuit, dar şi eu pe ea. La un moment dat a trecut unu de pe Uverturii şi a strigat că o spune lui Vlad, dar ce ne păsa nouă. În clipele acelea, să bem, domnilor, nu exista lume pentru noi doi.

Peste o oră mă trezesc cu Vlad şi echipa lui din Uverturii. Depeche s-a repezit la Vlad, însă unul din puşti a tras-o la o parte şi Vlad s-a apropiat de mine, care-l aşteptam în picioare.

– Auzi, ştii că fata asta e prietena mea? m-a întrebat.

– Da. Şi?

– Păi şi ce făceaţi mai devreme?

– Ce făceam?

Se apropie şi mai mult, încep să mă dau mai în spate dar rămîn pe loc. Întoarce capul, trage o flegmă.

– Te crezi cam şmecher tu, nu?

– Nu neapărat.

– Atunci ia-mi şi mie pula la mişto, şi se întoarce spre ai lui rîzînd.

– Păi n-am zis că-s şmecher.

Pentru moment am impresia că o să începem să discutăm despre cum funcţionează gluma asta, dar nu. Îmi pune o mînă pe faţă, însă pînă să apuce să mi-o împingă într-o parte îi dau peste ea.

– Vrei s-o punem parte-n parte? sare la mine.

– De aia i-ai adus pe ăştia?

Depeche a scăpat şi-l trage într-o parte. Vorbesc ceva. Nu mi-era frică de Vlad dar eram convins c-o să sară toţi. Ăia de pe Uverturii nu erau ca noi, umblau murdari (la noi doar Bebiţă era mai căzătură aşa), fumau chiar şi ăia mici, îşi oxigenaseră toţi părul în faţă şi n-aveau onoare. Nu puteai să ai încredere în nici unul din zona aia.

Rămăsesem cam stingher, însă unu din ei m-a întrebat dacă nu vreau cumva să cumpăr un acvariu.

– E mare? l-am întrebat.

În fine, a rămas să mai discutăm.

– Hai bă să mergem, le-a zis Vlad după ce a vorbit cu Depeche, dă-l în pula mea. Băi, Ionuţ, fii atent că acum ai scăpat că e Cristina aici, dar mîine venim şi ţi-o iei.

– Da, bine, mîine, i-am zis şi m-am aşezat înapoi pe bordură.

Aveam nişte bani, aşa că m-am dus să-mi iau două ţigări şi pe urmă am urcat pînă la Bebiţă. Era singur, m-a băgat în casă. Ne-am dus pe balcon să fumăm şi i-am zis cu Vlad.

– Te bagi, dacă e? l-am întrebat.

– Băi, normal, da să vorbim şi cu ăştia că poate-s prea mulţi.

Mi-era clar că la o adică n-o să se bage, dar am zis să continuăm şarada asta. Mă simţeam foarte rău că n-am prieteni care se bagă, eram îngrijorat. Ciomag a zis că se bagă dar să se bage şi Bebiţă, Adi că depinde, Fraţii-Cărămidă că se bagă, Petrică că nu, pe Dacian nici n-avea sens să-l întrebăm.

După-amiază am jucat Pătrăţica. Am făcut din priviri echipă cu Bebiţă şi am început să facem curăţenie. L-am scos întîi pe unul din fraţi, pe urmă pe Adi, pe urmă pe Amalia, în fine am rămas eu cu Bebiţă şi cu Ciomag. Servea Bebiţă. Mi-a venit perfect, am băgat vole pe dreapta, s-a dus fix în colţ, imparabilă. Ciomag s-a dus după minge şi nu ştia la cine să servească, era mîncat oricum. I-am făcut semn discret că la mine. Mi-a servit, Bebiţă aştepta o pasă lejeră cu latul ca să-l încarce şi el pe Ciomag, însă am făcut un stop fin chiar în căsuţa lui (cînd o să te înveţi Bebiţă? cînd o să înveţi? nu ştii că-s o viperă?). A servit la Ciomag, Ciomag (care ştia ce-i mai bine pentru el) mi-a dat uşor cu latul şi am făcut acelaşi stop fatal. Două la Bebiţă. A servit la mine şi a venit în fugă spre tuşă, am dat la Ciomag şi Ciomag i-a băgat-o scurt în căsuţă, în spate. Trei şi out. În finală l-am învins scurt pe Ciomag. ”Campionule”, mi-a zis Amalia cînd am început al doilea joc şi eu am rîs.

Seara am stat la scară la Adi, şi fetele şi băieţii. A venit şi Adina – ”Vidio”, care nu stătea în Bucureşti dar mai venea pe vacanţe la mătuşă-sa. Îmi plăcea şi de ea, normal, dar nu ştiam cum să fac:

– Auzi, Meli, am întrebat-o pe Amalia a doua, care era mai mare, era la liceul de muzică, tu ai citit, ă…”Ion”?

Mai tîrziu Amalia, cealaltă, cu Pătrăţica, m-a luat într-o parte şi mi-a zis cui îi place de mine de la bloc. Lui Cătălina, lui Depeche şi lui Diana. Dar nimic de ea, nimic de ea…

Primii s-au cărat Adi şi Amalia. I-a fluierat tac-su pe amîndoi şi eu iar glume că îi cheamă ca pe căţei şi Adi mi-a strigat că nu se mai bagă la ştiu eu ce. Şi abia ce uitasem, m-am îngrijorat iar. S-au cărat rînd pe rînd, dispărînd în întuneric, albi ca nişte meduze în seara aia grea de vară. Rămăsesem eu, Meli şi Adina ”Vidio”. Meli s-a simţit şi s-a cărat şi ea, dar eu nu asta vroiam, nu mai rămăsesem niciodată singur seara cu o fată şi pe Vidio nici n-o prea ştiam, toate scenariile mele erotice erau că sunt cuplat cu cineva dar suntem împreună cu mai mulţi prieteni, cît mai mulţi, că suntem într-o tabără ceva, orice, cu foarte mulţi prieteni, nu singuri.

Poate pentru că la ea în oraş se obişnuia, Adina era calmă. Mi-a povestit de la ea din oraş, eu mă uitam la felinar, la fluturii de noapte care se ardeau în el. Mama lui Dacian ieşi în curte şi vărsă un lighean. I-am zis ”bună-seara”, s-a uitat la noi şi a intrat înapoi în casă dînd din cap.

Mai aveam ceva bani. Am întrebat-o dacă vine cu mine pînă la chioşc să-mi iau ţigări. Am mers pînă spre bulevard. Lumină multă, lumea era pe la terase, maşinile treceau rînduri-rînduri. Probabil că bunică-miu mă căuta deja. Mi-am luat două ţigări din banii pe care vroiam să-i ţin pentru a doua zi ca să am o ţigară în gură cînd vine echipa lui Vlad, după care am pornit înapoi spre casă încet, foarte încet. Am văzut că era puţin mai înaltă ca mine şi prin rochia subţire i se vedeau picioarele cînd treceam pe sub felinare.

Ne-am aşezat iar la scară. Mi-era cam tîrşă dar mi-am aprins o ţigară şi am palmat-o.

Am discutat o vreme şi pe urmă am zis să intrăm pe furiş la Petrică în curte. Am mers pînă la colţ, ne-am uitat în curte – părea goală, am mai mers puţin pe Castranova, după care ne-am întors pe lîngă gard, aplecaţi de spate. Am băgat mîna printre zăbrelele de la poartă şi am tras uşor zăvorul. După aia am deschis poarta dintr-una ca să nu scîrţie şi am intrat înăuntru, urmat de Adina. Am mai mers puţin pînă sub vie, m-am întins după un ciorchine de struguri, l-am luat, i l-am dat şi mi-am luat şi eu unul. I-am făcut semn să nu mai rîdă şi ne-am întors încet la poartă. Deschid brusc să nu scîrţie şi-l văd pe bunică-miu, în pantaloni de pijama şi maieu, cu ţigara în mînă, trecînd pe Castranova prin dreptul porţii! A întors capul dar eu am închis repede poarta, cu zgomot. M-am întors spre Adina şi i-am făcut semn să tacă. M-o fi văzut? Din spatele casei se auzi o uşă. Shit! bunicul lui Petrică. Venea strigînd că cine-i acolo, am deschis repede poarta, l-am văzut cu coada ochiului pe bunică-miu, care se întorcea să vadă ce se-ntîmplă, am luat-o pe Adina de mînă, am ieşit pe poartă amîndoi ca un şarpe şi am fugit pe lîngă bloc. Ne-am ascuns în grădina din spatele blocului lui Bebiţă, unde stătea şi ea, dar la cealaltă scară.

Am stat acolo rîzînd şi mîncînd strugurii care erau ca dracu, nici măcar acri nu erau. După care am ieşit încet. M-am uitat pe stradă şi nu l-am văzut pe bunică-miu.

– La cît ieşi mîine? m-a întrebat cînd ne-am oprit sub felinar, în dreptul scării.

– Pe la nouă-zece, cam aşa.

A intrat în scară, a aprins lumina şi a început să urce. Atunci m-am repezit la uşa din dreapta de la parter, am apăsat pe sonerie, i-am strigat la Adina să fugă c-am sunat şi am fugit şi eu acasă.

După ce m-am spălat, am mîncat şi m-am dus în cameră. La televizor era ”Maddie şi David”. M-am dus la geam, m-am aplecat pe jumătate peste pervaz şi mi-am aprins ţigara pe care o mai aveam.

Cînd am ieşit a doua zi umblam ca pe ace. M-am uitat în sus pe Castranova, am văzut că nu-i nimeni şi am fugit repede la Bebiţă, dar bunică-sa mi-a zis că nu-i acasă. Am plecat, mi-am scos capul din scară să văd dacă au venit ăia şi m-am dus pînă pe teren. Erau Bebiţă, Ciomag şi, ciudat, Sf…, pardon, Flavi. Am dat noroc şi m-am întins pe iarbă lîngă ei.

– Ce, Ionuţ, am auzit că ai probleme? m-a întrebat Flavi rîzînd.

Îi spuseseră deci.

– Păi cu ăia de pe Uverturii, cu unu, Vlad.

– Ăla cu care umblă Cristina?

– Îhî.

– Şi de la ea v-aţi luat, nebunilor? rîdea să moară acolo. Hai, că e cam strîmbă dar pentru vîrsta ta merge.

– Ei, căcat, el cu gelozia că eu n-am nimic, nu de ea îmi place.

– Te bagi, Sferă? îl întreabă Bebiţă şi Flavi îi dă una după ceafă.

– Cum mă cheamă pe mine?

– Flavius.

– Aşa, că n-am făcut armata împreună.

– Dar Flavi putem să-ţi zicem? m-am băgat.

– Da.

Mi-a zis că să nu-mi fie frică – că se bagă, dar numai dacă vede că sar ăia, dacă e doar eu cu Vlad ne lasă s-o punem parte-n parte. M-am lăsat la loc pe spate liniştit. O boare de vînt mi-a dat părul în ochi dar mi l-am dat într-o parte zîmbind ca în abur. De Vlad nu mi-era frică, nu mai aveam nici o grijă, nimic.

Vlad n-a mai venit în ziua aia şi n-am mai avut probleme cu el decît peste vreo patru ani, cînd m-am dus beat cu Bebiţă noaptea în curtea şcolii, unde se combina el cu o fată cu care fusesem eu, deci invers, ha-ha. Bebiţă l-a luat la o vorbă şi eu pe fată că să ne împăcăm, însă ea n-a vrut şi n-a vrut…domnilor doctori, cred că trebuie să ne uităm mai atent la vara aia, să ne gîndim la partea în care se termină Militari şi Bucureştiul, pe străzile Apusului, Castranova, Apele Vii şi mai departe printre cîmpuri şi şcoli profesionale, la verile suburbiei, cu seri vinete, lungi, leşioase, să fim mai atenţi la maică-mea ascultînd bovarică formaţia Azur noaptea în grădini de vară cu fluturi sfîrîind în felinare, domnilor… la părul meu moale care îmi intra mereu în ochi şi eu îl aruncam într-o parte nervos ca un cal, Castranova pe care seara, în vara aia cînd aveam doişpe ani făceau ture toate fetele astea ca nişte capre urîţele şi îmbrăcate prost, fete de muncitori, schiţate în gri pe gri ca într-o gravură de fier pe sub teii de pe Castranova, printre case cu curţi mari şi căţei mari şi răi, domnilor doctori, cu respect, era un bărbat în pantaloni de pijama şi maieu fumînd noaptea sub un felinar pe Apusului, la serile de vară, lungi, leşioase, greţoase, cu cerul flamuri flamuri flamuri de roz cu bleu ca un voal peste curţile în care sfîrîie, arde, se aud voci, la greierii noaptea pe teren în iarbă criec criec criec, lîngă Apusului luminată în verde de felinare. Domnilor doctori, Vlad n-a mai venit, în ultimele zile, 10, 11, 12, 13, 14 septembrie ne înghesuiam toţi la scară şi stăteam pînă tot mai tîrziu, noaptea mai trecea cîte o maşină, ce să vă mai zic, să bem, pe teren mirosea iarba şi departe, pe Apusului, într-o lumină verde, fuma bunică-miu sub felinar în pantaloni de pijama şi maieu.

/

Ionuţ Chiva

/

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Elena Simion – Poeme

Elena Simion – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Carina Drăgoi – Poeme

Carina Drăgoi – Poeme

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.