A10TIFF – Vallanzasca

De . Categorii: Cronici, Diverse, Doar online, Film

Etichete: , , , , ,

A10TIFF – Vallanzasca

Publicat în June 07, 2011 , o comentarii

6 iunie. Roşu. Aştept la semaforul din faţă de la Diesel, îndreptându-mă spre Casa de Cultură a Studenţilor. Un bărbat se aruncă în faţa unei maşini. Slow-motion. Inclusiv viteza maşinii. O oglindă ruptă, destui spectatori. Un alt bărbat îl ridică pe “erou”: Ce faci mă? I-ai rupt oglinda domnişoarei. Domnişoara în cauză, cu oglinda în mână: Totuşi ce vroiai să faci? Bărbatul, cu nervi aproape palpabili, uitându-se de jur împrejur: Tot o să mă urc eu pe o maşină.

Îşi mai aminteşte cineva de serialul Peştera monstrului sacru (Fantaghiro), difuzat de TVR1 pe la începutul anilor ’90? Şi de prinţul Romualdo? Personal eram un împătimit telespectator al numitului serial, prima mea întâlnire cu genul fantasy (şi pentru farmecul poveştii nu voi discuta impresia avută la întâmplătoarea revizionare a câtorva secvenţe în urmă cu vreun an). Ei bine, numitul prinţ a mai îmbătrânit şi s-a transformat între timp în banditul Renato Vallanzasca în noul film regizat de Michele Placido (un alt erou al copilăriei mele în rolul comisarului Corrado Cattani din Caracatiţa). Poate şi din cauza nostalgiei am ales să merg la Vallanzasca. În ciuda tuturor nominalizărilor din cadrul unor festivaluri de film din Italia, nu aveam cine ştie ce aşteptări, ba chiar mă gândeam că mă voi plictisi. Şi sunt multe, multe clişee în acest film. Dar interpretarea lui Kim Rossi Stuart şi ritmul destul de alert nu-ţi dau prea mult timp de staţionare asupra acestora. Probabil că, pe lângă carismă, tocmai viteza şi îndrăzneala au fost şi avantajele criminalului autentic. Vallanzasca nu este nici pe departe un “must-see”, în schimb, amintindu-mi puţin de un alt film biografic mai de succes (Catch Me If You Can), reuşeşte să atragă simpatia spectatorului prin atuurile personajului principal, ce pare a fi inepuizabil şi de nereabilitat totodată.

Iar după secvenţa la care fusesem martoră în drumul meu spre acest film, parcă aveam nevoie de un astfel de personaj – care să mă lase cu zâmbatul pe buze, nu doar cu gustul amar de inutilitate şi absurd.

 

Mirela Dimitriu

 

Mirela Dimitriu

Mai multe articole de