Matei Vişniec – Negustorul de începuturi de roman (proză)

De . Categorii: Antologia Echinox 2010, Dosare, anchete, Literatură, Proză, Proza-antologie

Etichete: , , ,

Matei Vişniec – Negustorul de începuturi de roman (proză)

Publicat în June 21, 2011 , o comentarii

(Acest text este inclus în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

 

Negustorul de începuturi de roman

 

Omul care îmi răsfoia hîrtiile de pe birou nu părea grăbit. Dar nici nu-şi permisese să se instaleze pe scaunul meu din faţa biroului. Întreaga sa atitudine trăda un fel de condescendenţă. Nu-şi dăduse jos pardesiul deşi avea nasturii descheiaţi, iar în mîna stîngă ţinea o servietă destul de ponosită, de expert contabil.

Prima mea reacţie fu aceea de a striga “ce faceţi aici?” dar chiar înainte de a fi capabil să deschid gura omul cu servietă de contabil îşi întoarse faţa spre mine şi îmi zîmbi cu o enormă expresie de înţelegere pe faţă. “Să fi fost un doctor de la urgenţe?”, m-am întrebat imediat, deşi, în timp ce creierul meu se lăsa traversat de această întrebare o alta se năştea cu violenţă: “dar în definitiv cine era acest om?”.

– Cum aţi intrat aici? l-am întrebat pînă la urmă, întrebare legitimă pentru că eram în apartamentul meu, în camera mea de lucru şi, în plus, la ora 6 şi 45 de minute dimineaţa.

– Era deschis şi mi-am permis să intru, îmi spuse necunoscutul cu o voce limpede, uşor timbrată, una din acele voci pe care şi le adoptă prezentatorii de buletine meteorologice cînd anunţă vreme bună pentru sfîrşit de săptămînă.

Spunîndu-mi “era deschis şi mi-am permis să intru” omul mă fixă îndelung cu privirile. Era evident că încerca să mă evalueze, să vadă dacă eram capabil să apreciez întreaga încărcătură metaforică a frazei sale.

Da, viaţa mea era “deschisă” de o bună bucată de vreme, în sensul că nu-mi mai reuşea nimic. Toate certitudinile mele din tinereţe se evaporaseră, cu cît înaintam în vîrstă tot ce fusese convingere se transformase în îndoială şi devenisem atît de perfecţionist în ultimii ani încît nu mai reuşeam să duc la bun sfîrşit nici un roman, nici o nuvelă, nici o povestire, nimic.

Eforturile de reflecţie care se derulau pe faţa mea îl făcură să zîmbească din nou pe omul cu servietă de expert contabil.

– Să ştiţi că n-aş spune nu dacă mi-aţi oferi o cafea, continuă el cu aceeaşi voce capabilă să calmeze chiar şi un luptător de catch lansat cu furie asupra adversarului. În definitiv, mai adăugă el, trebuie să vă explic totul.

Spunînd aceste cuvinte omul îşi deschise servieta de unde scoase o pungă cu doi croasanţi proaspeţi. Gestul său avu un efect hipnotic asupra mea: nu l-am mai întrebat nimic şi m-am dus să pregătesc două cafele.

Le-am băut apoi ca doi oameni care se cunosc de multă vreme şi îşi permit deci, uneori, să nu-şi spună nimic timp de minute în şir. Pînă la urmă însă tot el întrerupse tăcerea, după ce sorbi şi ultima picătură de cafea şi îşi culese de pe reverul pardesiului ultimile firimituri de croasant.

– N-aş fi venit aici dacă nu aţi fi avut nevoie de noi, spuse omul încercînd în felul acesta să mă introducă într-un început de explicaţie. Agenţia noastră vă urmăreşte activitatea de multă vreme… Şi să ştiţi că v-am apreciat toate cele trei romane pe care le-aţi scris. Deci, pentru a rezuma, să ştiţi că nu ne-am fi permis să venim aici dacă nu l-am aştepta cu atîta nerăbdare, de mai bine de cinci ani, pe al patrulea…

– Sunteţi editor? Sunteţi agent? am bîguit eu destul de umilit.

Omul răsucise de fapt un fel de cuţit într-o rană care se agrava de aproape cinci ani. Da, de aproape cinci ani nu-mi mai reuşea nimic. Editorul meu era exasperat, criticii începeau să se alarmeze, în lumea scriitoricească se şoptea despre mine fraze de genul “e terminat”, sau “impotenţa, impotenţa literară…”.

– Aveţi nevoie de o primă frază puternică, iată de ce aveţi nevoie, mai spuse omul punîndu-mi o mînă protectoare pe umăr. După care continuă să-mi explice natura misiunii sale.

Da, agenţia sa vindea începuturi de roman. Mai precis, vindea prime fraze, fraze de început, fraze esenţiale de început susceptibile să declanşeze energii creatoare. În definitiv, toate romanele se sprijină pe prima lor frază. Nimic mai subtil, în universul literaturii, decît prima frază a unui roman. Prima frază a unui roman este întotdeauna o formă de bing bang, este elementul declanşator al unei construcţii, este atomul care provoacă o combustie nucleară în lanţ…

Omul îşi deschise din nou servieta de expert contabil şi scoase un dosar destul de gros şi uşor ponosit, în mod evident uzat de prea multă răsfoire.

– Iată, îmi spuse, marile noastre reuşite de pînă acum… “Timp îndelungat, m-am culcat devreme.” Nimeni nu ştie că această frază cu care începe întreaga operă a lui Proust a fost de fapt oferită autorului de agenţia noastră aflată pe vreme aceea la începuturile ei. Sau: “Pe Joseph K. îl calomniase pesemne cineva, căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat.” Cine credeţi că i-a suflat această frază lui Kafka pentru a-şi începe Procesul? Sau, priviţi… “Astăzi a murit mama.” Vă spune ceva această frază?

– Camus, Străinul.

– Bravo. Este una dintre cele mai simple şi mai dense fraze de început de roman. O frază care a emoţionat o lume întreagă, generaţii întregi de tineri. La prima vedere oricine o poate scrie, şi totuşi, şi totuşi, noi suntem cei care am conceput-o şi i-am vîndut-o lui Camus…

Afară începu să se lumineze de ziuă. Sub efectul cafelei creierul meu ieşea treptat din letargie, dar nu îndrăzneam să-l întrerup pe vizitatorul meu. De altfel, acesta mă obligă să rămîn aşezat în fotoliu şi acum se rotea perorînd în jurul meu şi în jurul biroului meu plin de foi dactilografiate, de ziare, de cărţi şi de diverse note disparate. Din cînd în cînd îmi punea din nou mîna pe umăr, dorind parcă să mă apese şi mai mult în fotoliu, ca să nu-l întrerup sau ca să nu dispar.

– Prima frază a unui roman trebuie să aibe multe, multe calităţi. Şi mai ales să nu fie ţipătoare, să nu fie stridentă, să nu pară căutată. Există o ştiinţă a alegerii, a construirii acestei prime fraze. Prima frază este o invitaţie la călătorie, o uşă care se întredeschide, uneori cu un firesc absolut. V-aţi gîndit vreodată la infinita subtilitate a acestei fraze scurte cu care începe Moby Dick de Melville: “Numele meu este Ismail.”…? Secretul marilor fraze de început este şi faptul că ele rămîn unice. După ce Melville îşi deschide capodopera sa cu acest tip de frază ea devine brusc clasică, o frază de muzeu, o exponată irepetabilă…

Omul cu servietă de expert contabil începu să dea semne de excitare, era limpede că frazele evocate îi trezeau unele amintiri de familie şi un fel de mîndrie.

– Agenţia noastră este una strict familială, îmi mai explică el. Eu, personal, dacă îmi permiteţi să vă dau aceste detalii, sunt a şasea generaţie de negustor de începuturi de roman. După cum vedeţi, rîse el, noi am început tîrziu. Sigur, ne-ar fi plăcut să vindem o frază de genul “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul.”… Dar n-a fost să fie. În schimb, în schimb… cine credeţi că i-a găsit lui Ralph Ellison acest uluitor început de roman “Sunt un om invizibil.”…?

Nu îndrăzneam să-l întrerup pe omul care dăduse buzna în apartamentul meu, deşi aş fi vrut să o fac şi să-i spun: gata, m-aţi convins, oricum nici nu era necesar să depuneţi atîtea eforturi pentru a mă convinge. De cinci ani de zile mă chinuiesc să găsesc o frază capabilă să mă relanseze, să mă facă să renasc, să mă plaseze pe o orbită. Sunt gata să plătesc oricît pentru o frază de genul “L-am cunoscut pe Dean aproape imediat după ce m-am separat de soţia mea.” şi să pot scrie un roman precum Pe drum de Jack Kerouac. Da, domnule, aş fi vrut să-i spun omului din faţa mea, sunt gata să-mi vînd şi sufletul pentru o frază de început cu adevărat grandioasă, cu adevărat misterioasă, pentru una din acele fraze care conţine în ea un întreg roman, care apoi îţi scrie ea însăşi romanul prin propria energie înmagazinată în ea.

– Da, da, urlă aproape omul cu servietă de expert contabil, există asemenea fraze, există fraze care nasc apoi un roman întreg. Aşa cum fiinţa umană este conţinută într-o celulă, iar restul este creştere, aşa sunt conţinute şi romanele în unele prime fraze.

– Preţul, spuneţi-mi vă rog preţul, am urlat la rîndul meu. Cît mă costă, ce trebuie să vă cedez în schimb? Cum trebuie să plătesc, în ce trebuie să plătesc? Sunt gata să plătesc imediat dacă este cazul…

Nerăbdarea mea şi tonul meu enervat îl făcură brusc pe omul cu pardesiu şi cu servietă să bată în retragere. Ceva îi reteză entuziasmul iniţial şi chiar şi vocea sa deveni mai puţin plăcută.

Veţi plăti mai tîrziu, spuse el şi dispăru brusc pe uşă.

L-am aşteptat apoi ani întregi pe negustorul de prime fraze, dar nu m-a mai vizitat niciodată. În fiecare dimineaţă însă pregătesc, la ora 6 şi 45 de minute, două cafele. Le beau pe rînd şi apoi scriu, scriu la romanul meu interminabil care se va numi Veţi plăti mai tîrziu. Sunt ultimile cuvinte pe care mi le-a spus, înainte de a dispărea definitiv din univers, negustorul de începuturi de roman. Imposibil să nu fi avut, aceste cuvinte, un sens profund.

Matei Vişniec

(sursă foto: wikipedia.org)

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de