Adrian Schiop – banane, coconuts, pasărea secretar (proză)

De . Categorii: Antologia Echinox 2010, Dosare, anchete, Literatură, Proză, Proza-antologie

Etichete: , , ,

Adrian Schiop – banane, coconuts, pasărea secretar (proză)

Publicat în October 22, 2011 , o comentarii

 

(Acest text este inclus în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

banane, coconuts, pasărea secretar

„Asta e micuţa mea Toyota, e mai manevrabilă decât un Mercedes şi în plus mi se pare de căcat să etalezi că ai bani”. Conduce zmâcâit, ca miopii, cu obrazul aproape lipit de parbriz. „Am o viaţă atât de stresantă, mama îmi spune tot timpul s-o las mai moale, că o să mă îmbolnăvesc”. „Uneori mă simt atât de obosit, nu-mi doresc decât o căsuţă la ţară, în Coromandel Peninsula sau poate chiar în Tonga. Aş pescui toată ziua, aş mânca banane prăjite. Doar mama mă înţelege, ei îi spun tot. Singurul om care nu m-a dezamăgit niciodată. Mă sperie gândul că într-o zi ar putea să nu mai fie, o iubesc atât de mult.” Mi-o scoate din pantaloni şi începe să se joace cu ea. „Te iubesc atât de tare. Nu, nu e vorba de asta, puţin contează că ne ştim din noaptea asta, contează cum simt în inima mea, iar inima mea ştie mai bine decât mine.”

„Ăsta e apartamentul meu de burlac, e cam dezordine aici. Poza de deasupra patului e cu nepoţica mea, o iubesc atât de tare, de ziua ei i-am cumpărat o păpuşă de ciocolată cât ea de mare. My mom spune să nu-i mai cumpăr atâtea dulciuri, dar e atât de adorabilă. E o dulceaţă de fată, învaţă la o şcoală catolică. Învaţă franceza şi pianul acolo, franceza e o limbă atât de nobilă. Je ne suis pas. Aş vrea să mă stabilesc în Europa, dar e prea frig şi mi-e teamă că n-aş rezista, suport cu greutate temperaturi sub 0 grade. Poate în Italia, dar italienii sunt nişte aroganţi şi detest aroganţa.”

„O să trec pe la tine în seara asta”, îmi spune la telefon, „la mine nu se poate, fiindcă nepoţica mea stă la mine săptămâna asta. E aşa o fetiţă adorabilă. Acum ascult jazz, auzi? Miles Davis. Sunt nebun după jazz, dar ca să aud un jazz de calitate trebuie să merg la concerte în Australia şi e atât de obositor. Dar îmi place şi muzica simplă, mai ales băiatul ăsta, Eminem. Vorbeşte despre viaţa reală, gangsteri, droguri. Vreau să-ţi spun ceva, dar promite-mi să nu spui la nimeni, m-ar compromite, daca ar afla ai mei. S-a întâmplat când eram tânar, dupa ce le spusesem părinţilor că sunt gay şi ei nu au mai vrut să auda de mine. Am hotărât să plec în SUA, eram aşa de nebun pe atunci. Lucram ca ospătar într-un restaurant în New York şi unul din clienţi a început să-mi dea bacsisuri tot mai mari. Băiat negru, cu muşchi. Ne-am cuplat, eram foarte frumos pe atunci. Cheltuia nebuneşte cu mine, extrem de atent, întotdeauna venea cu flori. Ştia slăbiciunea mea pentru trandafiri. Venea întotdeuna cu 23 de flori, fix câţi ani aveam. Apoi într-o zi am descoperit un pliculeţ cu un praf alb la el în noptieră. Una din cele mai triste zile din viaţa mea. I-am cerut să-mi mărturisească dacă se droghează şi atunci el mi-a spus că nu, dar că daca o sa aflu adevărul o să-l părăsesc. Era gangster, daca poţi să-ţi închipui, aşa îsi făcea banii, din droguri… Promite-mi că nu spui la nimeni, ok? În State, am întâlnit oameni minunaţi, care m-au ajutat foarte mult. Îmi place să ajut lumea. Te iubesc, am putea lucra împreună, eu am grijă de unul din restaurantele mamei. Chiar dacă sunt gay, părinţii mă acceptă aşa cum sunt, de ai ştii câtă încredere au în mine. Nu amestec niciodată sexul cu job-ul, la job sunt un altul, nu m-ai recunoaşte.”

„Vrei să mergem în Voodoo? Ce e ăsta? Ah, da, clubul ăla de care-mi vorbeai. Nu-mi place rock-ul, e aşa o muzică agresivă şi gălăgioasă, dar respect gusturile tale. E un gen mai popular, prefer jazz-ul, dar îi respect pe cei care ascultă rock. Chiar daca nimic nu se compară cu Ella sau Nat King Cole. Îmi place la nebunie arta, oh, mai ales ancient art. În camera mea din casa părinţilor am un tablou al unui vechi maestru italian… Cum îl cheamă? Nu ştiu, e un tip vechi, care a murit de mult. Tabloul a costat o gramadă de bani, l-am cumpărat de la o licitaţie. E cu nişte îngerasi adorabili, mă relaxează atât de tare să-l privesc. Oh te iubesc atât de mult, dar tu ai zis că nu mă iubeşti, de fapt parca ziceai că-ţi plac copiii, eşti atât de sincer, nu pot să te înţeleg, dar te respect, îmi plac atât de mult oamenii sinceri. Fostul meu prieten a fost un ticălos, m-a minţit de la început până la sfârsit, a profitat de mine şi de banii mei, am fost un an împreună şi pe urmă m-a părăsit, l-am iubit din toata inima mea dar el si-a bătut joc de mine. Lua droguri, nenorocitul. Era un băiat simplu, l-am scos din mizerie, i-am arătat respect desi era sărac. Te respect, mă respecţi, asta e filozofia mea. Părinţii mei m-au învăţat să respect pe toată lumea… Suntem 7 fraţi, my mom etc.”

„Cine te-a căutat?”, mă întreabă NP, „Tonganezul?” „Da.” „Vreau şi eu să-l cunosc. Nu trece în seara asta pe aici?.” „Ba da.” Spune-i să coboare din masină.”

‘Si, când pleci în Australia?’, întreabă NP. ‘Mâine. Mi-e groază, am o agendă extrem de incărcată, întâlniri de afaceri şi multe altele’, ‘Da? cu cine?’. ‘Reprezentanţi de la niste firme hoteliere din Hong-Kong, care vor să se extindă în Noua Zeelandă şi au nevoie de cineva de încredere de aici, iar mama lucrează de mult cu asiaticii’. Pe pat e un New Zealand Herald Tribune, ‘Adrian, tu ai subliniat job-urile astea?’, şi apoi spre NP, ‘vezi, nu vrea să mă lase să-i găsesc un job’. ‘Glumeşte’, remarcă sec NP. ‘Vă invit în oraş, azi e o zi specială, Tom Cruise a luat prânzul în unul din restaurantele mamei mele’ – ‘dar înainte să plecăm trebuie să merg la toaletă’. ‘E una la dreapta, după colţ’.

‘Omuleţul tău e un amărât, în ziar s-a uitat direct la pagina de job-uri. Nu aşa se poartă oamenii cu bani… Uită-te la el, ce timid şi speriat e’. ‘Are o minte de gâgâlice, mi-a facut capul pătrat, e o enciclopedie de înţelepciune gay’. ‘E un amărât de insular care a venit în civilizaţie dintr-o ţară primitivă şi asta e tot ce a putut să înţeleagă… Crezi că poveştile tale cu deflaţionismul sunt mai grozave?’. ‘Nu tu stai cu el ca să auzi tot timpul faze de Elton John’. ‘Pun pariu că lucrează undeva într-un restaurant şi se mişcă în reluare şi de 5 ori până să facă un lucru şi şeful îl ţine din milă’.

‘Uită-te ce grijuliu conduce, nu trece de 40 la oră… masinuţa asta e tot ce are, poate că stă ca şi noi într-un boarding house’ – ‘e aspiratorul lui de fete, hai, recunoaşte că ţi-a luat faţa cu ea’.

„Restaurantul ăsta e al mamei mele, dar să nu mai spuneţi la nimeni, e acţionar secret aici, puteţi comanda ce vreţi. Etc, etc… Tatăl meu are afaceri cu sateliţi în Tonga”. ‘Sateliţi?’, ‘Da, chestiile alea care se învârt în jurul Pământului, ies o grămadă de bani din ele’.

„Auzi, sateliţi, asta de unde o mai fi scos-o? E vreo telenovelă cu sateliţi?’. ‘O fi fan Discovery Science’. ‘Nu contează, mie tot mi-e simpatic omuleţul tău”. „E infantil şi nevrotic”. „A venit aici din Tonga şi s-a agăţat şi el de ce a putut, uită-te la poveştile lui, sunt scoase din telenovele” – ‘si tu, marele intelectual, ai pus botul’. „E nevrotic, genul ăla enervant de tip umilit pe care se vede că e umilit şi comes back for more”. ‘Las-o mai moale, e la fel fricos ca tine’ – ‘se ascunde între minciuni fiindcă aşa se simte şi el om”. „Se ascunde între minciuni ca să-l fută şi pe el cineva, fiindcă e falit, pasiv şi gras”, „Are nevoie de minciuni, cât e cu tine el chiar e tipul ăla cu bani”. „Dar asta nu-l face mai deştept”. „E cumsecade şi chiar ţine la tine, te-ar purta uite aşa pe palme”. ‘Aşa-s pasivii la vârsta critică, fac dependenţă ca fetele bătrâne de oricine le iese în cale’. „Îţi plăcea de el cât avea bani si-ţi turna pe gât telenovele’. ‘Nu vreau sa mai aud de el’. „Atunci, spune-i să-ţi facă rost de un job, o să se sugă urgent din cadru”.

 

Adrian Schiop

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de