Dmitri Miticov – Poezii

De . Categorii: Antologia Echinox 2010, Dosare, anchete, Literatură, Poezie, Poezie-antologie

Etichete: , , ,

Dmitri Miticov – Poezii

Publicat în October 09, 2011 , o comentarii

 

(Acest grupaj este inclus în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

 

Obiectul

 

De trei zile un obiect greu
stă pe masa noastră din sufragerie.
Lumina se mişcă prin casă, obiectul
stă nemişcat.

De trei zile ne învîrtim în
jurul lui cu ochii fierbinţi şi cînd ne
lovim unii de alţii
tresărim.

De trei zile luminile în sufragerie
sunt aprinse, uşile sunt deschise.
Frigul ne face să tremurăm şi să
ne simţim singuri. Frigul
vine mai ales noaptea.

În copilărie îmi încălzeam trupul
de trupul lui, azi
tata
e un obiect greu
pe masa din sufragerie
de care nu te poţi apropia
decît în linişte.

Mai ales în pragul uşii
de la bucătărie care dă în balcon
mă aştept să apară.
Să ne salutăm ca după un timp lung,
să-i strîng mîna mare şi caldă
plină de vene umflate
cu unghii puţin îngălbenite
de tutun.

Mai ales de mersul lui greoi
de urs bătrîn să mă lovesc
cînd vin acasă.

Oamenii vin şi plîng,
plîng şi pleacă.
Rămînem noi cei de-ai casei
şi casa goală.

Ies pe balcon. În blocul vecin
o femeie atîrnă un covor pe balustrada
balconului ei. Apa cu detergent
picură peste grădina cu dalii roşii.
Lumina bate în covor şi covorul
pare că se mişcă.
Mă uit la covor şi încep
să îl uit pe tata
cîte puţin.

 

 

Avion

 

În noaptea aia am stat toţi patru în dormitor –

eu cu mama, soţia mea şi soră-mea

fiecare cu cîte o mînă adînc îngropată-n pămînt.

Oboseala ne umpluse ochii de scame şi fără să

ne spunem ceva, ni se părea că uşa dormitorului

se deschidea, se închidea, se deschidea

şi noi loviţi neîncetat de lumina din hol,

 

pîlpîind în ritmul acesta

ca nişte neoane stricate.

 

Strecurîndu-ne sub pilotă.

 

Cu palmele înţepenite pe glezne,

îndoiţi.

 

Urletul liftului de pe scară

ne-a găsit cu ochii măriţi, stînd pe covor

şi vorbind unii cu alţii prin semne.

M-am ridicat, am deschis geamul

şi m-am aruncat în noapte

ca un avion de hîrtie micuţ,

scăpat din mînă de un copil

de la etajul trei,

care coboară în cercuri.

 

 

Ariciul

 

În ultima dimineaţă, înainte de a duce mortul la groapă,

i-am spus mamei că de trei zile un arici îmi creşte

în inimă, se foieşte, se agită şi pufăie.

Se răsuceşte şi creşte întruna.

 

Mama s-a uitat la mine îngrijorată, gata să plîngă.

Mi-a făcut jocul – a pipăit să se convingă,

după ce-i spusesem că el porneşte

singur şi se plimbă prin corp.

 

Mama mi-a spus să stau liniştit, că nu e nimic, mi se pare.
Dar eu l-am văzut în acea dimineaţă, mai limpede
ca oricînd, cum se desface în  iarbă. Cum
fuge şi îşi înfige gheruţele ascuţite

în pămînt. L-am văzut cum scutură trifoiul, ridicînd în aer
picăturile de rouă care strălucesc, argintii,  în lumină.
Va ajunge la cultura de vinete şi cartofi, va căuta
insecte şi viermişori, scuturîndu-şi capul.

Va împinge cu boticul umed, iar eu îi voi simţi aerul cald.
Va scurma în ţărînă ca o cîrtiţă, unde rădăcinile şi bulbii
împing în ţesuturi. Va găsi o ieşire şi, pînă să apuc
să mă mişc, se va rostogoli pe covor.

Nu e nimic, a zis mama, dar în nopţile următoare, cînd
somnul lasă mîna moale pe marginea patului,
am văzut ariciul trecînd printre noi,
furişîndu-se prin deschizături.

Şi eu urmărindu-l neîncetat prin casă, cu lanterna.
Îndoit de mijloc, scotocind prin colţurile
cele mai întunecate. Hotărît
să-l omor.

 

 

Frica mică

 

Ai ochii deschişi înainte ca alarma telefonului
să sune. Cînd ecranul se aprinde mai devreme
de orice zgomot şi împinge pe tavan o lumină ştearsă
şi umbrele nedefinite ale mobilei.
Cînd frica mică se deplasează pe sub tricou
ca un melc. Memoria reproduce sunetul care
n-a pornit încă şi atunci mîna ta sare ca un arc
foarte precis şi apasă butonul.

Pe braţul tău se mişcă un bondar ameţit. Nici urmă de
luciditate acum, cînd somnul e o pieliţă albă
pe ochi, ca la puii morţi de găină.
Urmăreşti bondarul şi nimeni să-ţi spună că
nu-i decît umbra picăturii de apă de pe geam.
Iei paharul de pe noptieră şi îl întorci cu gura în jos
peste bondar. L-ai prins, e al tău. Îl urmăreşti
mult timp cum se chinuie să iasă.

 

Dmitri Miticov

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de