Laurențiu Ion – Poezii

De . Categorii: Antologia Echinox 2010, Dosare, anchete, Literatură, Poezie, Poezie-antologie

Etichete: , , ,

Laurențiu Ion – Poezii

Publicat în November 16, 2011 , o comentarii

 

(Aceaste  poezii sunt incluse în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

 

Viaţa de peste zi

 

Din liota de câini, doi pui se rostogolesc în
pietrişul din curte.
Sunt răcnete, noaptea,
cînd sălbăticiunile
din pădurea învecinată intră-n conflict.
Căldura se dovedeşte eficientă şi e dorinţa lor
de a-şi rezolva natural pornirile
pe un mal clisos,
sau după mica râvnă a oamenilor.

Simt primejdia, să vorbim despre ea,
despre mizeria opulentă prin care-mi plimb
buricul degetului,
în linişte, ca după o zi lungă.
Prăbuşirea-n subsol, jungla din natură.
Sub corpul rătăcit, o lume care zguduie
sigur şi perfect.
Paznicul stă de veghe de acum încolo.

E întuneric, prin urmare e doar viaţa rămasă
de peste zi, mişcarea de noapte
în care amorţesc.
S-a mai lansat o rachetă,
pe cer, trei luminiţe
clipesc concomitent cu circulaţia dintre noi.

Să zicem că vorbesc despre o teamă,
primejdia dintre degete, unde o insectă se zbate
şi pişcă.
Pun sare pe umflătură
dar vorbesc de frică.

 

 

Frica; e şi ea o apropiere

/
În urma ploilor de două zile,
e atac pe coaste.
Dimineaţa în care animalele
se întorc acasă, lucrările din înălţimi
îşi aleg capătul de pământ pe care
să se aşeze definitiv.
Nu degeaba mă mişc în deranj,
să nu tulbur migraţia,
mai apoi să nu mă împotmolesc.

E viaţa răbdătoare de care pot să mă bucur,
mica linişte din urechi în conformitate
cu a celorlalţi
şi confuzia ce piere odată cu lumina.
Toate astea vor fi şi mâine aici,
îmi vor scurta din drum
sau mă vor opri;
până când noaptea îşi va întrema puterile,
tot n-o să-mi intru în drepturi.

Dar mulţimea se agită şi
doboară coşmelia,
sub care rămân,
cu teama şi respectul faţă de ordine.

/

De unde vin, am o clipă de răgaz şi
mă gândesc la copacii care s-au îngropat
în pământ,
aşa cum încerc să nu mă las după
grija scelerată,
să nu-mi revină gândul în toiul nopţii
Pentru că o pasăre tot rătăceşte
deasupra noastră şi se abate din direcţia ei
spre înaltul cerului.
Respiraţia foşneşte din piept
ca din tâmplărie –
Un cutremur local la nivelul meu.

La amiază – rufele se zbat la geamuri,
se încurcă, se dezmeticesc.

Umblu dinspre Castanilor spre Brătianu
să scap de nebunie şi să mă fac nevăzut.
Asta nu înlocuieşte nimic,
dar corpul pe care nu-l iau drept corp
se îndepărtează şi mai mult
de stradă,
când maşinile trec în viteză.
Nu e frică, e şi asta o apropiere.

Şi e tot deranj
Şi e tot migraţie
Pe acoperiş, luna cotropeşte o baltă
cu lumina ei
pe care aş putea aţipi,
în plină noapte
Ca după distrugere.

 

 

Primum mobile

 

Aud vrăbiile pe acoperiş,
odată cu toba din pieptul meu,
bătând ca
dintr-un domeniu înăbuşit.
Un corp care a renunţat la scheletul lui
stă întins pe pat,
alb şi rigid.

Sarea zgrunţuroasă şi rece
(dar tandră pentru limbă)
e întinsă pe masă.
La geam, muşcata e gata să
pleznească,
cu puţină răbdare,
până ce frigul o să-i tulbure bulbul.

După nori, se zăreşte în treacăt
mica furtună sau
dezastrul local.
Animaţia complice pare
s-arate că de undeva din nord
vine totul, când natura se întoarce sub mine
şi mişcă pământul.
La câţiva paşi, vântul pătrunde
în cele câteva frunze de pe acoperiş,
şi spulberă –
de aici, începe acest trailer agresiv,
căruia îi dau viaţă.

Pumnul strânge oricând e frig,
oricând e teamă.

O bănuială că stau
într-o lumină animală
care nu dă umbră şi corpul meu
se învineţeşte.
Greutatea mă îngroapă din ce în ce mai mult
sub pătură.
Într-o groapă peste care e aproape pace.

O specie de nebunie
s-aşază pieziş
deasupra capului meu
Ca un vânt ce-şi face veacul
în jurul casei,
dar şuieră-n
minte.

 

Laurenţiu Ion

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de