Despre Apocalipsă, printre altele @ Cosmin Cârciova

De . Categorii: Carte, Cronici, Doar online

Etichete: , , , ,

Despre Apocalipsă, printre altele @ Cosmin Cârciova

Publicat în February 21, 2012 , o comentarii


Cosmin Cârciova – “Voia”, roman, colecţia Opera Prima, Casa de editură Max Blecher, 2011.

 

De la mama am moștenit, printre altele, părul și ochii. De la tata am moștenit, printre altele, pasiunea pentru SF. Aș putea spune că Philip K. Dick, Frank Herbert, A.E. Van Voght și Isaac Asimov au fost frații mei Grimm, ceea ce a dus, poate paradoxal, la o atitudine foarte deschisă, fără prea mari pretenții față de acest tip de literatură, întrucât familiarizându-mă cu ea la o vârsta la care renumitul fenomen ”suspension of disbelief” este extrem de ușor de atins, am reușit să păstrez o anumită mirare copilărească legată de temele și mijloacele recurente în romanele SF. Din acest punct de vedere, romanul lui Cosmin Cârciova m-a surprins încă de la primele pagini.

Pe majoritatea marilor autori de SF îi percep în primul rând ca mari povestitori, în sensul în care îl percep și pe Wilhelm Hauff, autorul povestirilor din colecția Hanul din Spessart – autori capabili să istorisească în așa fel încât cele mai gogonate scenarii și fabulații să pară complet verosimile  și simplu de acceptat.  Cred că SF-ul bun ține de o anumită sinceritate a demersului, un soi de fascinație față de povestea spusă pe care o au în comun atât scriitorii cât și cititorii. Și cred că tocmai din cauza perspectivei acesteia mi-a fost atât de greu să mă împac cu Voia, cel puțin la început.

Cosmin Cârciova scrie cu o detașare remarcabilă, nu doar față de povestea spusă, cât și față de însuși actul de a scrie. Acest roman este atât de plin de rame și de meta-nivele de lectură încât acea conexiune empatică față de personaje și față de universul prezentat, care ar fi calea cea mai simplă de a menține interesul unui cititor este, după părerea mea, foarte dificil de stabilit. Romanul este, printre altele, un soi de jurnal/ enciclopedie post-apocaliptică a ultimului supraviețuitor al planetei Pământ, individul responsabil pentru apocalipsă. Nu vă speriați, nu dau de gol nimic, nu e mare lucru de dezvăluit în ceea ce privește intriga – personajul se descrie pe sine de la bun început în acești termeni. Într-o ramă a nonșalanței și miserupismului absolutizat, construcția personajului principal dă însă dovadă de o subtilitate remarcabilă, însăși fragmentarea romanului fiind un mod foarte bine controlat de a marca o fractură psihică a unui om care altminteri pare complet imun la astfel de căderi, o dărăpănare a unei minți care se proiecteaza pe sine cu obstinație ca fiind normală întru totul, pe care textul o deconspiră în mod dramatic, lent, cu o răbdare aproape sadică. Acest tip de personaj îmi amintește foarte mult de protagoniștii torturați ai lui Philip K. Dick, suferind de aceeași presiune a situației narative, cedând sub același stres al pierderii reperelor și a încrederii în propria percepție.

Poate însă că tipul acesta de analiză nu se pretează pe deplin romanului Voia, întrucât umorul, sau mai bine zis, miștocăreala pare a fi un element mult mai prezent și mai lesne de distins în alcătuirea sa decât tipul de construct despre care vorbeam mai sus. Oralitatea stilului complementează foarte bine structura fragmentară și mă face să cred că demersul scriiturii în sine este unul cel puțin pe jumătate ironic pentru Cosmin Cârciova, ceea ce în primă instanță a acționat ca un obstacol în receptare, din punctul meu de vedere. În cele din urmă, însă, romanul capătă o fluiditate surprinzătoare, planurile de înțelegere se definesc treptat și pot spune că Voia reușește să rezoneze atât într-o manieră ”de poveste”, cât și ca roman ironic și auto peiorativ bine scris. Experiment reușit, după care Potopul, printre altele.

 

Mircea Laslo

 

 

Mircea Laslo

Mai multe articole de