[newlit] Olivia Putyer – Noveletă de Sabat I (proză)

De . Categorii: Literatură, Newlit, Proză, Rubrici

Etichete: , , , ,

[newlit] Olivia Putyer – Noveletă de Sabat I (proză)

Publicat în March 06, 2012 , o comentarii

„Nu am timp să dau Bună Ziua, la revedere.”

„Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu.”

„Am întârziat.”

„Stau deja pe jar.”

„Nu am timp de spus La Revedere, bună ziua.”

„Am întârziat, am întârziat, am întârziat.”

Iepurele Alb

.

Shippon era într-adevăr nespus de grăbit. Şi vremea era foarte înaintată. Era teribil de târziu şi nu era deloc timp de pierdut. Shippon era berbec şi alerga. Avea de împlinit o misiune ce nu suporta amânarea de nicio culoare. O distragere neprielnică era cu totul şi cu totul de nedorit. Catastrofală, chiar. Shippon fugea şi fugea, după puteri, prin pustie.

Numele lui Shippon însemna „şura oilor” sau „şopronul oilor”. Shippon opta pentru varianta cu şopron. Era mai muzicală. Era iambică. Cam ca şi fuga tărăgănată şi descentrată a lui Shippon. Ship-póon, ship-póon, ship-póon. Lungită în paşii mai de pe urmă, fiindcă bietul Shippon era bătrân, iar când se precipită câte puţin, întreg trupul i se contorsiona niţel. Părea că se topeşte sincopat până ce genunchii i se înţepeneau ancorându-se unul în celălalt. Shippon se îngrămădea echilibrat şi rămânea nemişcat cu zilele în şura lui Dumnezeu şi rumega. Şi vorbea lung şi nazal, fiindcă-avea polipi.

Dar acum era dezîngrămădit şi se grăbea.

Lui Shippon i-ar fi prin bine o circumstanţă atenuantă. Aceasta ar fi fost Mercur. Planeta. Să se afle pe Mercur, adică, ar fi fost excelent. Mercur are rezonanţă rotativ-orbitală de 3:2. Se roteşte de 3 ori în jurul axei proprii la fiecare 2 revoluţii în jurul Soarelui. Şi asta nu e tot! Excentricitatea orbitei e de 0,206 şi determină stabilitatea rezonanţei rotativ-orbitală. Asta înseamnă că la periheliu – când mareea solară e cea mai puternică – Soarele e aproape nemişcat pe cerul lui Mercur. Amiază nesfârşită timp de câteva zile. Asta în condiţia în care soarele ocupă 90% din cer şi temperatura se ridică la 427°C. Dulce lâncezeală… Dacă Shippon s-ar fi aflat pe Mercur, nu ar fi avut nicio problemă. Timp ar fost câtă frunză, câtă floare. Poate chiar mai mult; cu 4 zile înainte de periheliu, Soarele răsare pe cerul lui Mercur, stă o vreme, apoi dez-răsare, apoi re-răsare şi apune (şi îi ia 58 de zile să apună). Pe Mercur, timpul se ocupă cu trecerea, se răzgândeşte o clipă, apoi continuă şovăielnic. Desigur, asta doar de pe anumite puncte specifice de pe suprafaţa lui Mercur, dar cine ştie cu ce trebi ar fi putut fi Shippon îndeletnicit ca circumstanţele să-i fie favorabile. S-ar fi lăbărţat în timpul care ar fi fost atât de supra-abundent, i s-ar fi făcut rău şi i-ar fi crăpat obrazul de ruşine. Atât de mult timp ar fi fost.

Doar că Shippon era pe Pământ, pe undeva prin ţara Moria, unde Soarele nu fusese înregistrat ca stând pe loc o cantitate nerezonabilă de timp, încă. Soarele nu e nerezonabil pe Pământ. Shippon nu ştia asta, dar se încredea într-o armonie generală şi ordonată a lucrurilor. Se grăbea. Şi era absolut neapărat să ajungă la timp, altfel urmările ar fi fost… Of, săracul Shippon…

„E teribil, teribil, teribil de târziu!”

„Mmmh. Şi mai e ceva de mers…”

Da, ţara Moria era loc pustiu cu ierburi aspre, bolovani şi alte inconvenienţe. De pildă, în Moria creştea o floare numită Pancratium Sickenbergeri. Frunzele sale creşteau adiacent tulpinii sub formă de panglici spiralate. Pustia arăta ca şi un lan de cadouri în fundiţele căruia Shippon se tot împiedică.

„Trebuie să alerg, să alerg, întru slava Domnului, acum şi în veci!”

„Doamne păzeşte robul Tău de cârteli şi inimă rea. Mmmh.”

„Dacă întârzii, se duce de râpă tot planul divin. Şi-am să dau de belea, sigur. Mmmh.”

„Copitele astea bătrâne vor înfăptui vrerea Domnului! Mm, fericită zi, glorioasă zi, într-adevăr!”

Oile sunt ruminate. Au patru camere în stomac. Viaţa lor nu e incredibil de bogată în evenimente. Mănâncă iarbă. Nu o mestecă. Nu se deranjează să înfăptuiască prea multe fapte falnice deodată. Iarba se duce într-una din cele patru camere ale stomacului, unde se descompune un pic, după care e regurgitată, mai apoi mestecată. La urmă doar se înghite din nou. Înghiţitura adevărată – va să zică – vine când te aştepţi mai puţin. Cam ca şi răsăritul pe Mercur. Diferenţa ar fi că oile mănâncă la fel tot anul, nu doar cu 4 zile înainte de periheliu. Şi probabil mareele solare nu influenţează tehnicile misterioase ale aparatului lor digestiv. Aş dori, deci, să subliniez că viaţa era în general tihnită şi pentru Shippon.

„E prea târziu de tărăgănat!”

„Să mă grăbesc, să mă grăbesc!”

„Mmm, să fi fost eu singurul berbec pe o suprafaţă de 3 zile de mers pe jos? Eu?”

„Dacă-i aşa, Dumnezeu… Mh. Mnu, Doamne fereşte.”

.

Şi se grăbea. Shippon se grăbea. Viteza maximă atinsă vreodată de o oaie e de 62,34 de kilometri pe oră. Problema e că oile nu aleargă constant. Au doar puseuri de ambiţie. Shippon nu era proiectat genetic să se grăbească. Nici nu ar avea sens. Oile au copita despicată, unghia despărţită şi rumegă, ergo sunt animale curate, pot fi mâncate şi jertfite Domnului. E de regulă preferabil ca aceste dobitoace să nu supună robii lui Dumnezeu la o alergătură prea vivace înainte de-a fi înjunghiate, jupuite şi tăiate în bucăţi, de a li se stoarce sângele pe altarele de piatră, înainte de a li se arunca rămăşiţele hoiturilor în afara cetăţii, înspre gloria numelui Domnului Dumnezeu, acum şi în veci. Şi Dumnezeu e pretenţios. Solicită, după cum urmează: arderi de tot, jertfe de mâncare, jertfe de mulţumire, jertfe de ispăşire, jertfe pentru vină, jertfe pentru vină când păcătuieşte o căpetenie, jertfe pentru vină când păcătuieşte tot norodul, jertfe pentru vină când păcătuieşte două treimi din norod şi o vice căpetenie şi jertfe pentru mulţumire pentru binecuvântarea primită de treimea din norod care nu a păcătuit şi a soţiei vice căpeteniei care este îndreptăţită să se întoarcă la părinţii ei şi să se recăsătorească. Dar doar în zilele de miercuri şi luni, în lunile nedivizibile cu 4. (pe lângă asta fie spus, jertfele sunt constituite dintr-un taur şi un berbec, un taur şi un viţel, un ţap şi un miel de un an, opţional un porumbel, găini, salamandre şi două potârnichi, atât timp cât sunt de parte bărbătească şi nu le lipseşte un pinten). Se ia jertfa, se arde, după care se scuipă în piept şi se dă de trei ori peste cap. Amin.

„Dumnezeu nu îşi încearcă norocul, mmhnu. Apără-mi, Dumnezeule, sufletul de ispită.”

„Dar să mă grăbesc! Mmmh, trebuie să fug! Nu este vreme de pus la îndoială nimic!”

„Dar, dacă tot nu am voie să întârzii nici măcar un moment, de ce am fost ales eu? Bătrân, cu copitele bolnave, schilod, nefericitul de mine?! Dacă dau greş? Mmmh..”

„Dacă fapta se săvârşeşte… Mmmh! Izbăveşte, Doamne, cugetul robului tău de îndoială!”

Misiunea lui Shippon era tare importantă. Am putea spune că soarta unui om depindea de el. Soarta unui prunc, chiar. Soarta vieţii unui biet şi neajutorat copilaş, soarta anilor săi de tinereţe, a iubirilor sale pre pubere, încheiate în incertitudini stângace şi incomode, a marilor sale decizii şi a marilor sale erori de judecată, a culorilor alese nepotrivit, a tuturor supelor pe care avea să le mănânce şi pe care nu avea să le mănânce şi a tuturor lucrurilor cruciale dintr-o viaţa de om. Aş îndrăzni chiar să spun că soarta unui popor întreg se bizuia pe Shippon! Da! A unui popor cu o istorie glorioasă, soarta unui popor îmbălsămat în sângele duşmanilor săi perfizi! Un popor se clătina odată cu genunchii lui Shippon, împiedicându-se în în fiecare bolovan, încâlcindu-se în fiecare buruiană de Pancratium Sickenbergeri. Un norod întreg alerga în urma lui, încurajându-i fiecare pas nesigur, încurajându-i fiecare copită, fiecare unghie de pe fiecare copită, fiecare striaţie de pe fiecare unghie de pe fiecare copită!

Nu, nu, nu! Destinul lui Dumnezeu! Da! Dumnezeu depindea de Shippon! Dumnezeu şi derivatele sale, toate religiile lumii, ierarhiile îngereşti, Moş Crăciun şi iepuraşul de Paşti! Toată istoria a tot ce există, toată economia lumii şi plenitudinea de portocale, ciocolată şi lumânări dintr-însa! Toate depindeau de Shippon şi pentru toate acestea el trebuia să moară. Shippon auzise că nu era tare greu să mori şi aştepta cu ardoare momentul binecuvântatului martiraj, pentru care se născuse. În şura lui Dumnezeu, toţi berbecii aşteaptă cu sufletul la gură. În fiecare zi, pe lângă garduri de frasin, rumegând. E gloria absolută. Shippon aşteptase destul şi se grăbea să-şi înfăptuiască destinul şi să-L salveze pe Dumnezeu.

„Văd vârful! E acolo, sigur e acolo.”

„Mă apropii negreşit! Mărire, mmmh-autotstăpânitorului! Fericită zi, binecuvântarea Domnului cade asupra robului Său!”

„Dumnezeu, mmmh-are grijă ca toate să se petreacă la vreme prielnică.”

.

Shippon avea o copită proastă, dar nu se plângea prea tare. Nu băgase de seamă până acum. Era incomod, fiindcă unghia i se despica şi îi intră praf între degete. Avea să fie sacrificat cu julituri între degete şi asta nu era o moarte foarte estetică. Poate n-ar fi fost destul de înmiresmat. Poate fumul de la arderea sa ar fi avut o culoare nepotrivită. Mai rău! Poate fumul ar fi fost luat de vânt. În Moria, vânturile bat de la sudvest la nordest, mai cu seamă în porţiunea 30°51’N şi 34°47’E la 470 de metri deasupra nivelului mării. Nu era o previziune teribil de sumbră pentru Shippon, dar dacă nu era greu să mori, cu certitudine era complicat.

Nu mai conta prea tare acum. Acum ajungea pe vârful muntelui Moria. Vedea tufa în care trebuia să se împlânte. Ca din greşeală. Haha, „din greşeală”. Era o tufă mare de Mitnan sau Thymelaea hirsute, din care de regulă se fac frânghii puternice. Shippon abia aştepta.

.

„Uite-l!”

„Ridică pumnalul… Mmmh, se pregăteşte să-l înjunghie!”

„Israphil trebuie să apară din clipă în clipă…”

„Acum se înfăptuieşte voia Domnului, mărire Tatălui în veci!!”

„De la răsăritul Soarelui până la apusul lui, mmh, fie numele Domnului lăudat!”

„Când privesc cerurile – luna şi stele pe care Le-ai făcut… şi Mercur, mai ales Mmmercur!”

„Doamne Dumnezeule, cât de minunat este numele Tău peste tot Pământul!”

„Strigaţi către Domnul cu strigăte de bucurie, toţi locuitorii Pământului! Mmh, mmmh! Chiuiţi, strigaţi şi-mmmmh, cântaţi mmhlaudăă!”

.

***

.

„L-ai omorât pe Isaac?!”

„L-ai lăsat să-l ucidă? Pe Isaac?!”

„Unde erai? De ce nu erai unde trebuia să fii?!”

„Avraam l-a ucis pe Isaac din cauza ta!”

Slava Lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui! Nu mai! Gata cu asta! Şi e numai vina ta!”

„Ştiai ce avea de gând? Ştii măcar cine era băiatul în locul căruia tu ai fost crescut să mori?”

„Isaac  urma să fie tatăl tuturor! Înţelegi tu, oaie?!”

„Bine că nu era Noe…”

Israphil era nervos. Nu se precipită aşa de obicei, dar Shippon tocmai îi distrugea cariera. E greu să urci în ranguri îngereşti. Israphil era un malakh, un mesager al lui Dumnezeu. Era al 6-lea în ierarhie. Bine că nu făcea parte din ishimi. Ishimii erau dezgustători. Arătau ca oamenii şi se ţineau după profeţi. Scârbos, de-a dreptul. Dacă şi-ar fi îndeplinit misiunea, dacă Isaac ar fi trăit să se prostească cu puştii şi tinerii huligani din Beer-Şeba, să se joace cu mingea din piei de capre, să adape vitele, să se ruşineze de Rebeca, fata lui Betuel, fiul lui Năhor care urma să-l nască pe pe Iacov, tatăl lui Iuda, tatăl lui Fares, tatăl lui Esrom, Tatăl lui Aram, tatăl lui Aminadab, tatăl Naason, tatăl lui Salmon, tatăl lui Boaz, tatăl lui Obed, tatăl lui Iese, tatăl împăratului David, căpetenie peste un popor ce nu avea să mai existe, şi-ar fi câştigat poziţia de Seraph – cel ce arde. Dumnezeu îi promisese că de la naşterea lui David încolo, după fiecare 14 neamuri zămislite cu succes, l-ar fi urcat în ierarhie cu cate un grad. Asta însemna că la vremea lui Iehonia, la ieşirea poporului inexistent din Babilon, ar fi ajuns Hashmal şi ar fi putut să cânte când Dumnezeu tăcea şi să tacă când din Dumnezeu emana Cuvântul. Să tacă în prezenţa lui Dumnezeu! Apoi putea deveni Er’el! Er’el! Visul lui era să devină Ophan – în sfârşit roata arzătoare cu mii de ochi – şi să păzească tronul lui Dumnezeu!

Dar era cu 42 de neamuri în urmă şi era doar vina lui Shippon.

„Tu realizezi ce-ai făcut?! Ne va nimici pe amândoi!”

„S-a zis cu taotă seminţia ta! Eu voi ajunge silfidă! Silfidă!”

„Ai risipit tot norodul pământului! Vor arde în pustie toate neamurile sub mânia lui Dumnezeu, oaie! Toate!”

Shippon era dărâmat sub toate poverile unei vini colosale. Vina lui Shippon era atât de mare precât era Soarele pe cerul lui Mercur. Shippon: 90% vină, 10% lână. Vina lui Shippon era atât de extraordinară, de uriaşă, de nemărginită, de imensă, de pantagruelică, de devorantă, de titanică, de cumplită şi de incalculabilă, încât Shippon era ţintuit locului cu coarnele sprijinite de lambriuri. Lambriurile lui Dumnezeu, din camera de aşteptare a lui Dumnezeu, din faţa biroului omnişcientului,  omnipotentulu, omniprezentului, omnivorului şi omnibusului  Alfa şi Omega erau din frasin. Nu miroseau nicicum, fiindcă lemnul de frasin nu miroase nicium. Arde bine, în schimb. Aşa că Dumnezeu nu ţinea Seraphimi lângă biroul Lui.

Vina lui Shippon, spuneam, ar fi putut scufunda arce. Putea duce rase rare de cai şi reptile mari la extincţie. Ar fi putut îneca popoare întregi în 40 de zile de lacrimi, ar fi putut omorâ pui neajutoraţi de căţei cu o privire înmiresmată de regret. Bietul Shippon… ar fi putut îngropa un continent în căinţă, mustrare şi părere de rău până s-ar fi scufundat în mare, după care ar fi fost acoperit de mai multă mustrare şi mai multă părere de rău, după care încă un talaz de căinţă pentru a forma un continent mai mare, mai trainic şi mai frumos. Shippon se simţea foarte, foarte vinovat.

„Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii! Îi face să sară ca nişte viţei!” strigă Israphil.

Shippon bânguia „El va avea iarăşi mmhilă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre…”

„Sub El se topesc munţii, văile crapă ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin râpi!”

„Domnul este bun, mmmh… bunătatea Lui ţine în veci…”

„Domnul răzbună sângele robilor Săi, oaie, El se răzbună împotriva potrivnicilor Săi şi tu i-ai nimicit voinţa, fiindcă eşti un dobitoc amărât şi eu sunt răspunzător de faptele tale! Săgeţile Sale se înfig în mine şi mâna Lui apasă asupra mea!”

„… milostiv şi plin de îndurare, mmh, îndelung răbdător… bunătate..” şoptea sufocat bietul Shippon.

„Vei muri doborât de boală rea şi nimeni nu te va plânge, nici nu te va îngropa, ci vei fi ca un gunoi pe pământ, vei pieri de sabie şi de foamete şi trupul tău mort va sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului! Fiindcă Dumnezeu ia răzbunarea ca o haină şi se acoperă cu gelozia ca şi cu o mantă, El va răsplăti fiecăruia după faptele sale, oaie, şi tu ai călcat porunca Domnului! Vrei să cadă toate urgiile pe capetele noastre?!”

„îndurările Lui… mmh, peste toate lucrările… nu ţine mânie… pemmh… veci…”

„Nu, oaie, nu! Domnul se răzbună şi este plin de mânie! Urgii arzânde! Potop de flăcări! Ploaie de stânci şi blesteme! Foc veşnic! Oaie! El şade pe heruvimi, înţelegi?! Şade pe heruvimi!!”

Israphil avea să-l dea în gât. Cu siguranţă avea să-l dea în gât. Shippon avea să sufere toate urgiile arzânde, potopul de flăcări, ploaile de stânci şi blesteme, iar lâna avea să i se dizolve încet pe spinare, copitele să-i putrezească şi să otrăvească puţinul pământul pe care i se va mai permite să calce. Pământ arid cu tufe de flori în formă de panglici roz. Cadouri spurcate de paşii de păcatul său şi Thymelaea hirsute ofilite în jurul genunchilor săi agăţaţi unul de celălalt cum e Soarele de cerul lui Mercur la periheliu. Israphil avea să-l dea în gât.

Shippon avea 8 degete în total. Fiecare se poziţiona strategic pe părţile opuse ale faliilor în pardoseala lui Dumnezeu (probabil curăţată cu soluţie cu răşini epoxidice fără solvenţi, pigmenţi şi aditivi speciali). Scurte spasme mioclonice îl dezechilibrau pe Shippon la variaţiile mai violente ale vocii lui Israphil. Shippon avea o copită proastă, dar nu se plângea prea tare. Mai ales acum. Era copita stângă din faţă. Şi departe, între degetele copitei stângi se căsca un hău. O grotă lungă, o crăpătură cavernoasă, o arcă osoasă în care vocea lui Israphil se răsfrângea ca un cutremur. Şi valea aceasta se zguduia de vinovăţia pe care o simţea Shippon şi odată cu ea se zguduia şi Dichelobacter nodosus. Dichelobacter nodosus provoacă putrezirea unghiei la mamifere ruminate. Faptul că Shippon îşi despărţea degetele copitei stângi din faţă crea o mişcare tectonică masivă pentru bacterie. Dichelobacter nodosus urma să cadă în hău şi dobitocul de Shippon nu-şi dădea seama că o altă viaţă era în pericol. Un spasm de spaimă pentru Shippon, un seism mortal pentru Dichelobacter nodosus.

Apoi Israphil nu mai avea nimic de zis. Shippon se perinda încet pe lângă lambriurile de frasin. Timpul era acum prea mult. Dulce lâncezeală… Timpul era câtă frunză, câtă floare. Poate mai mult. Shippon se afla acum în circumstanţe favorabile şi se lăbărţa în timpul care era atât de supra-abundent, i se făcea rău şi i se crăpa obrazul de ruşine. Atât de mult timp era. În 58 de zile, uşa urma să se deschidă şi Dumnezeu să ocupe 90% din antecamera sa cu pardoseala probabil curăţată cu soluţie cu răşini epoxidice fără solvenţi, pigmenţi şi aditivi speciali şi să dezlănţuie urgiile arzânde, potopul de flăcări, ploaile de stânci şi blesteme, fiindcă Israphil avea să-l dea în gât. Vorba vine – cum Dumnezeu să nu?

.

***

.

„Of…” spuse Dumnezeu.

„Israphil tu pe unde ai umblat când s-au întâmplat toate? Ei, nu contează, dă-i pace. Du-te la Avraam. Spune-i că… îmi pare rău. Greşeala mea… Se rezolvă.”

„Shippon, pofteşte de pune copita stângă din faţă pe birou, te rog. Am o vorbă cu cineva care se tot bagă în treburile Mele.”

.

Olivia Putyer

.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de