Un experiment: 1001 de zile și nopți (avanpremieră volum – creative writing)

De . Categorii: Literatură, Proză, Stiri

Etichete: , , , ,

Un experiment: 1001 de zile și nopți (avanpremieră volum – creative writing)

Publicat în March 13, 2012 , o comentarii

.

ÎN CURÂND PE ECRANELE TIPARNIŢEI DE LA EDITURA TRACUS ARTE! 

Cine sunt autorii?

Ruxandra Cesereanu

Marius Conkan    Suzana Lungu    Bogdan Odăgescu

Valentin Moldovan    Cristina Vidruțiu   Lavinia Rogojină

Alexandru Istudor   Oana Furdea   Cezara Alexis    

Florin Balotescu    Bogdan Papacostea

Maria Juca   Raluca Ferentinos   Alexandra Ghejan 

Valerica Mărginean    Sonia Andraș  

Simina Rațiu   Mihaela Prodan

  

Care este titlul?

POVEŞTILE DUNIAZADEI, ALE SCLAVEI SALE RAŞAZADA

ŞI ALE REGELUI ŞAHZAMAN

 

Între 1 martie 2008 și 13 iulie 2009, am inițiat și tutelat în cadrul Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj – un atelier de scriere creatoare în proză, concentrat pe arta narațiunii în seria de povestiri O mie și una de nopți. Atelierul, numit 1001 de zile și de nopți, s-a desfășurat, de obicei, sâmbăta dimineața, la Facultatea de Litere din Cluj, vreme de două-trei ore, și a durat aproape cinci sute de zile. Atelierul a fost încheiat printr-o tabără de zece zile în iulie 2009, organizată la Polul Cultural Cetate (tabăra de creație a fost sponsorizată de Uniunea Scriitorilor din România și mai ales de Fundația Mircea Dinescu). Ultimele retușuri ale manuscrisului au fost făcute într-o micro-tabără de trei zile din iulie 2010, tot la Polul Cultural Cetate. Experimentul a fost exportat și în America, întrucât, între 22-24 septembrie 2010, Andrei Codrescu și Dave Brinks au organizat un microfestival de povestiri (The 1001 Nights Story-Telling Festival in New Orleans) între povestași români și povestași neworlinezi (evenimentul a fost sponsorizat de ICR New York și susținut logistic de Gold Mine Saloon din New Orleans și Centrul de Cercetare a Imaginarului, din Cluj), din echipa românească făcând parte subsemnata, doi dintre studenții participanți la atelierul 1001 de zile și de nopți, precum și trei prozatori consacrați.

Iată acum și aici o sinteză a rezultatelor de la atelierul de scriere creatoare în proză 1001 de zile și de nopți: a. au participat la atelier 16 studenți, majoritatea de la secția de Literatură Universală și Comparată, și, cu intermitențe, 2 invitați speciali dinafară (din București și Constanța); b. au fost scrise peste 100 de povestiri, din care au fost păstrate în manuscrisul final, spre publicare, 94 de povestiri (4 scrise colectiv, 6 scrise la două mâini – adică de către doi autori – și 84 scrise individual).

Scopul atelierului a fost redactarea unor povestiri înrudite și similare (tehnic, stilistic) cu cele din O mie şi una de nopţi, dezvoltând însă personaje “paralizate” epic, deja existente în textul consacrat al suitei de poveşti, dar cu o partitură foarte redusă, minimală, care permitea dezvoltarea epică într-o nouă suită de povești. Convenţia narativă a fost conservată identic: s-a pornit de la o primă povestire-uter sau povestire-scorbură, matrice pentru următoarele povestiri care aveau nevoie de lianturi şi punţi tematice, astfel încât trecerea de la un text la altul să curgă firesc. În noua suită de poveşti, nu Şeherezada este personajul central, ci sora sa, Duniazada, şi una din sclavele acesteia, Rașazada (personajul acesta nu există în O mie și una de nopți, ci a fost inventat), ele fiind povestitoarele care impun ritualul narativ şi în acelaşi timp ascultătoarele de performanţă. Lor li se adaugă un al treilea personaj povestitor, regele Șahzaman, fratele vestitului rege Șahriar, pe care Șeherezada (clujenii au preferat să o numească Șahrazada) se străduia să îl înduplece prin narațiuni ritualice nocturne să nu mai ucidă fecioare. La nivel mimetic, în cadrul atelierului de proză 1001 de zile și de nopți, ne-am propus ca povestirile scrise experimental să acopere trei scopuri explicite: acţiunea să menţină curiozitatea cititorului, stilul de redactare şi atmosfera să respecte cutumele arabe, persane, indiene ori de altă coloratură orientală din O mie și una de nopți; şi, în al treilea rând, în fiecare text să funcţioneze o morală de fabulă.

Ruxandra Cesereanu

 .

P. S. Iată mai jos una din povestirile picante și amuzante, redactată colectiv, în ultima etapă a atelierului.

 .

 .

DESPRE FIREA ŞI DARURILE BĂRBAŢILOR

.

Se făcu astfel cândva, nu foarte de mult, că se întâlniră într-o dogorâtoare amiază de Ibrel, la hamamul cel mare din Jiddah, la ceasul îngăduit, deopotrivă soţiile dreptcredincioşilor şi huriile zglobii de primăvara anilor. Și chiar profet al lui Allah să fi fost că privirea oricărui bărbat s-ar fi bucurat iar simţurile ar fi luat hăţurile, mânând roibii închipuirii dincolo de hotarele cumpătării. Iar femeile, după rosturile statornicite, împreunau răgazul odihnei cu feluritele primeniri ale trupului: se îmbăiau în apă de trandafir şi lapte de măgăriţă, îşi frăgezeau pielea frecându-se cu ştergare din păr aspru de cămilă, îşi smulgeau perii, iar roabele le aromeau trupurile cu uleiuri de portocal, mosc şi iasomie. Şi se afla printre ele tânăra soţie a unui cofetar, ce abia gustase din cataiful prospăt dospit al unirii legiuite de Allah preasfântul. Din râsetu-i de hulubiţă şi strălucirea fără seamăn a chipului, ai fi zis că un djin a purtat-o dincolo de nori, unde luna de adamant îi poleise privirea.

Văzând-o astfel dăruită, celelalte femei nu se putură stăpâni să nu iscodească pricina veseliei sale și aflară astfel că ursita îi hărăzise un soţ cum nu se poate mai bun, cu firea blândă, pentru a cărui filotimie îndestulătoare nu sunt cuvinte destule să o descrie. Şi pesemne că soarta nu fusese într-atât de darnică cu fiecare din celelalte femei, căci la auzul cuvintelor de laudă, pe dată prinseră a spune ele care ce îndurase din ziua în care se despărţiseră de feciorie până în ceasul acela. Iar dracii de s-ar fi bătut la gura lor, zarvă mai mare nu s-ar fi iscat. Și pe când se sfădeau ele aşa, o hanâmă se desprinse din mijlocul lor şi le grăi:

– Pentru ce vă ieşiţi astfel din cuget, surorile mele, iar cuviinţa o părăsiţi? Nemulţumirea fiecăreia e rodul răscopt al purtărilor nesocotite ale bărbaţilor. Iar eu spun că de vreme ce fiecare are pe cuget o asemenea neîmpăcare, să zicem pe rând, cât ne va îngădui vremea astăzi, care meteahnă anume e de căpătâi bărbatului pe care Atoateîmpărţitorul l-a însoţit cu noi.

– Cumpătat ai grăit, o, stăpână, zise nevasta unui sacagiu. Iar apoi urmă: întrucât tu ai risipit neorânduiala sfatului nostru, cutează tu cea dintâi a istorisi cele ce aduc asupră-ţi norii întristării.

– Aflaţi atunci toate cele ce vă găsiţi aici că bărbatul meu, vistiernicul vizirului, de a cărui nesătuşenie umblă vorba în întreg Jiddahul, are şaizeci de neveste, și nu numai din voia lui Allah, fecioare toate, de nu va fi luat-o vreuna pe căi piezişe. Şi nu e zi în care să nu se plângă prietenilor săi de pântecele noastre sterpe, ba chiar minciuni a izvodit, cum că femei străine i-ar fi plodit fii şi fiice, iar acestea, ispitite de drahme şi dinari de aur, îi ţin isonul şi arată pruncii oricui ar voi să se încredinţeze de spusele lui. Treizeci de ani au trecut şi-n ăst timp o seară n-a petrecut în odaia mea, scornind mereu alte îndatoriri ce-l cheamă fără putinţă de amânare, ba uneori chiar boli, afară doar de noaptea nunţii. Iar atunci, în ciuda strădaniilor mele, nimic nu s-a clintit din cele rânduite a se clinti, ci netrebnicul, după ce mă frământă ceasuri întregi, mă şi lovi cu capul de colţul divanului, aşa încât sângele prinse a-mi curge, mânjind aşternuturile cele de mătase și făcând să pară precum mi-aş fi pierdut fecioria. Iar după ce mi-a oblojit cu băgare de seamă nasul, cercă a mă lămuri că hurie cu sângele mai aprins ca al meu nu îi fu dat să cunoască şi că îl istovisem întru totul.

Sfârşind aceasta, nevasta sacagiului prinse îndrăzneală şi ea, grăind către celelalte:

– O, stăpâna mea, de ar fi fost neputinţa bărbatului doar trupească, dar ea e mai mult de atât! Căci soarta m-a pricopsit cu un mototol fără seamăn, care din nepricepere nu s-a arătat vrednic de nici un negoţ mai de soi decât de a căra sacaua asemeni unui catâr nemintos. Întrucât, pe când m-am însoţit cu el, era singurul vlăstar al celui mai de vază negustor de mătăsuri. După ce părintele său s-a prăpădit, asemeni lui s-au prăpădit şi avuţiile cele multe în buzunarele şi cuferele celor care s-au brodit mai iscusiţi decât el. În zadar am cercat a-l struni ba prin îndemnuri, ba prin ocară, căci împiedicat, neştiutor şi nevolnic cum este, a dat greş rând pe rând în toate meşteşugurile, pe care unul cu mai puţină învăţătură decât el le-ar fi dus la bună îndeplinire. Şi acum ne ducem traiul de pe o zi pe alta, iar toate vor fi după voia lui Allah.
– Cu adevărat vrednici de ocară sunt bărbaţii voştri, spuse nevasta unui ţesător, însă câteodată năravuri, ce asemeni struţului ce-şi ascunde capul în nisip, pot fi ghicite abia pe jumătate, te aduc la capătul răbdării mai lesne decât acelea ce se înfăţişează pe de-a-ntregul. Bărbatul meu, burduhănos şi adus de spate ca o cămilă în anul morţii, nu cunoscuse femeie până la vârsta la care alţii sătui sunt cu asupra măsură de dulceaţa şi amarul împreunării. Căci maica sa, precum o vulturoaică ce-şi păzeşte cu străşnicie stârvul, într-atât îl ferise a nu cădea pradă primejdiilor însurătorii, încât venise şi vremea în care sămânţa-i era pe cale să se stafidească. Iar văzând vulturoaica cea neînduplecată că sorocul e aproape de a se înălţa la ceruri fără putinţă de scoborâre prinse în cele din urmă a-i căuta o nevastă după placul ei. Şi mă găsi pe mine, care în acea vreme îmi pierdusem deopotrivă soţul şi pruncul, într-un grozavnic pârjol ce-mi răpise şi întreaga avuţie. Eram atunci proaspătă lehuză, căci pruncul meu pierise în pârjol la scurtă vreme după naștere, drept care laptele nu contenise a-mi curge din piept. Nu eram bucuroasă a mă vedea la noua mea casă, dar nu aveam încotro, rămasă cum eram fără avut și fără vreo rubedenie ajutătoare, drept care m-am însoţit cu burduhănosul acela de bărbat, fără a căuta prea mult la înfăţişarea ori duhul său. Iar în noaptea nunţii, după ce slujnicele mă pregătiră cu tot dichisul, numai ce văd că bărbatul meu îmi spune a-mi lepăda cu totul veşmintele, dar nu spre cele rânduite, ci spre a mă acoperi cu haina de in pe care o purtase ani la rândul maica sa ce îi dăduse născare. Fără a cerceta pricina unei atari gugumănii, am ascultat şi m-am supus şi toate se petrecură după fire, doar că asemeni unui ied neînţărcat, cel de-al doilea bărbat al meu adăstă vreme îndelungată la pieptu-mi, aşa încât osebire prea mare nu fu între îndatoririle de soaţă şi acelea de doică. Iar vreme de un an, închis cu războiul de ţesut, bărbatul meu trudi la o tainică tapiserie pe care îmi fu dat să o văd la împlinirea anilor. Acesta fiind darul său, mult m-am bucurat până a nu-l desfăşura deasupra divanului nostru, întrucât tapiseria o înfăţişa pe cea ale cărei îndatoriri trecuseră asupră-mi şi pe care şi astăzi le duc la îndeplinire, fără vreo plăcere.

Nici nu sfârşi bine a rosti soţia ţesătorului acestea, că femeia unui buluc-baş spuse şi ea:

– Deşi întristătoare, istorisirile voastre au toate partea lor plină de haz, așijderea cea pe care urmează să vi-o împărtăşesc. Drept care ascultați-mă, suratelor! Părintele meu, înceţoşată fiindu-i judecata de lăcomie, mă sili a lua de bărbat pe un buluc-baş a cărui ură de femei era cunoscută tuturor, iar această ură avea o pricină statornică şi anume: batjocorit din tinereţe de femei, din pricina bolboroselii ce-i ieşea pe gură în loc de cuvinte, el fusese de multe ori înşelat în aşteptări şi multe tifle primise de la dânsele, aşa încât chiar cei mai prejos în rang decât el îi maimuţăreau gângăvitul, iar mehterii[1] îi tocmeau cântece de ocară şi şagă. Drept care mie, înciudat de graiu-mi limpede, îmi dăduse poruncă straşnică să tac. Dar pentru că nu puteam să-mi petrec viaţa întreagă fără a scoate o vorbă, m-am deprins a grăi în preajma-i ca dânsul, de cine ne-ar fi auzit împreună, ar fi zis că suntem doi papagali care se întrec în cârâitul lor. Nu trece zi de la Allah în care bărbatul meu să nu mă ponegrească celor care s-ar nimeri să asculte, zicându-le că sunt într-atât de oloagă la gură că nici cuvintele nu-mi ies întregi printre dinți.

Nici nu sfârși bine de spus vorbele acestea că, dintr-o dată, un vuiet mare se stârni, deoarece, îndărătul povestitoarei, uneia dintre cele aflate la hammam îi venise o ameţeală mai să cadă. Însă cârdul dimprejur o sprijini, iar mai multe dintre femei alergară după ulcele cu oţet de trandafiri şi după săruri puternic mirositoare. Pe când cea amețită se mai întremă, celelalte îngrijate vrură să alerge după doftor. Ea însă le opri, zicându-le:

– Vă mulţumesc foarte pentru sârgul vostru, dar boala mea nu este dintre acelea ce-şi au vindecare.

Ci ridicându-se și venindu-și oarecum în fire, iscoditoarele stăruiră într-atât să afle ce rău o roade încât ea nu găsi cu cale decât să le facă pe plac şi începu astfel:

– Întrucât zilele de post rânduite de scrierile lui Allah, preamărit fie-i numele, nu-i sunt de ajuns soţului meu, mare învăţat al versurilor sfinte, căruia pe zi ce trece alte şi alte cărţi pilduitoare îi statornicesc şi adâncesc cugetul, iată că mă aflu într-a cincea zi de ajunare, răstimp în care datoare am fost a mă ruga şi a-mi curăţi sufletul de nelegiurile făcute ori nefăcute, precum îmi curăţ acum trupul. Dimpreună cu cele trei femei ale stăpânului meu, nu am cunoscut în casa lui atingerea straielor mai de soi ori gustul mirodeniilor. Nici măcar odihna nu ne este îngăduită, căci, precum m-aţi văzut, nu port decât straie din şiacul cel aspru pe pielea-mi scofâlcită de mâncarea cea neîndestulătoare.

Şi toate îl ocărâră într-un glas pe hapsânul hagiu, până ce nu mai ştiură cum şi în ce chip să-l mai spurce, pe el deopotrivă cu toată stirpea bărbătească la un loc. Dar cum ceasul asfinţitului se apropia, femeile aflate la hammam dară uitării cârteala, întrucât, dintre toate molimele pământului, bărbatul se nimeri a fi pojarul de al cărui rost tocmai femeia nu se poate lipsi, căci stăpân e acesta, după rânduiala lui Allah, căruia nici cea mai guralivă şi mai afurisită zarzavagioaică n-ar îndrăzni să îi se aşeze împotrivă.

 

(povestire scrisă de

Suzana Lungu, Oana Furdea, Cristina Vidruţiu,Valerica Mărginean, Maria Juca)


[1] mehter = muzicant

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de