Supă de mistreți cu rachiu. Enjoy @ Radu Aldulescu

De . Categorii: Carte, Cronici, Doar online

Etichete: , , ,

Supă de mistreți cu rachiu. Enjoy @ Radu Aldulescu

Publicat în June 08, 2012 , o comentarii

 

Radu ALDULESCU, Îngerul încălecat, Ed. Cartea Românească, 2011, 336 p.

 

Mă străduiesc să găsesc o formulă optimă pentru a putea prezenta succint şi concret care ar putea fi esenţa celui mai recent volum publicat de Radu Aldulescu. Mă tem că tot ce pot încropi e următorul amalgam de informaţii disparate: bătrânul Pipidi, materializat iterativ în fiecare figură masculină se tot luptă ciclic cu un mistreţ arhetipal, timp în care femeile tot nasc, te miri cum, copii cu complexe parentale; e frig tot timpul; Doina şi Robert (protagoniştii) îşi caută taţii tocmai în vremea în care tătucul Ceauşescu ar trebui să aibă grijă de toţi. Mai toată lumea e beţivă, suferă de saracie cronică şi/sau  e teribil de promiscuă. Şi Robert e încarnarea figurii demonice prin excelenţă. S-ar putea sa-mi fi scăpat ceva.

Radu Aldulescu nu are reputaţia unui scriitor întru totul ortodox şi liniştitor, şi, ca atare, Îngerul încălecat (a II-a ediţie, revizuită şi suplimentată) reflectă manifestarea puternică şi nestingherită a unui autor aproape necumpătat narativ. Volumul, în consecinţă, e bogat, poate chiar supraabundent, condensat, dar coerent, în cele din urmă. Firul narativ deviază constant, dar se împlineşte cu fiecare deviaţie, iar romanul e alcătuit aproape exclusiv din episoade neaşteptat de repulsive (scene violente de sex sau viol, crime nemiloase, morţi murdare etc.), la care participă personaje de o vulgaritate ieşită din comun.

În ciuda varietăţii tematice, naraţiunea e rotundă şi sugerează repetitivitatea unor tipuri standardizate de destin a personajelor antrenate în acţiune. Intrarea, respectiv ieşirea din Frăsineni a lui Robert Stan marchează simetric începutul şi sfârşitul romanului. Doiniţa, conform unei “tradiţii familiale”, poartă în pântece un copil conceput la întâmplare. Din acest motiv, consimte să se lase însoţită în satul natal de către nepotul gazdei sale din Bucureşti, Robert Stan, în speranţa că acesta va consimţi la rândul său să-şi asume rolul tatălui. Robert are, însă, un trecut mult mai încărcat decât bănuieşte Doiniţa, pătat de crime, tâlhării şi violuri, purtat prin ospicii, internate şi cazărmi. Tatăl vitreg al Doiniţei, Ion Trencu, moare strivit de un carpen, în pădure, iar în cursul înmormântării, Robert îl jefuieşte şi îl ucide pe Berilă, bogătaşul satului şi cel responsabil de accident, după care dispare în mijlocul nopţii. Linia narativă pare să sune destul de melodramatic izolată astfel, dar Aldulescu o camuflează cu succes cu ajutorul discontinuităţii temporale şi, inevitabil, a limbajului puternic pitoresc şi crud.

Mare parte din volum este constituit din paranteze temporale, prin intermediul cărora personajele se completează, se autojustifică şi se revelează. Portretul lui Robert Stan, de pildă, orfan, a cărui mamă s-a sinucis, crescut de ţuşa Dora, ţuşa Rica, ţuşa Valeria, ţuşa Natalia şi ţuşa Eufrosina, în mod alternativ, este contruit prin salturi de la o scenă violentă la alta: încearcă să o ucidă pe tuşa Dora, după care o violează, este instituţionalizat, îl jefuieşte pe nea Gherasim, o jefuieşte pe Mariana şi dispare după o lungă relaţie, îl ucide şi îl jefuieşte pe Berilă. Aceaşi tehnică e folosită pentru majoritatea personajelor, romanul fiind constituit in întregime din scene de tip flash back intercalate în firul narativ propriu-zis. Dar dacă mai toată adunătura de indivizi dubioşi creată de Aldulescu poate fi acuzată de o moralitate cel puţin alterată, Robert este singurul animat de o răutate aproape palpabilă.

Asemenea lui  Robert, Doiniţa suferă de o ereditate maladivă, dar în cazul ei, linia genetică discontinuă care provoacă alterările negative ale destinului întregii sale familii are un substrat mitologic mai bogat, care se strecoară şi se autosugerează în spatele acţiunii întregului roman. Toată populaţia satului se trage din neamul Frăsinenilor, a bătrânului Pipidi, figura paternă arhetipală, bărbatul aflat într-un constant „galop meteoric” pe armăsarul lui argintiu. Doina, însă, nu îşi poate trasa legătura genealogică până la Pipidi, iar faptul că poartă şi ea în pântece un copil ce va fi probabil bântuit la rândul lui de incertitudinile originii sale sugerează reiterarea unui destin alterat iremediabil şi completează impresia ciclicităţii sugerate narativ. Pe undeva pe aici se strecoară şi suspicios de numeroase apariţii ale mistreţilor în momentele cruciale ale romanului.

Dincolo de tot belşugul ilustrativ, romanul este, până una alta, şi o frescă socială, o caricatură a comunităţilor rurale şi urbane (Frăsineni şi Bucureşti) din România anilor ’70, în special iarna. Neamul lui Pipidi e doar o adunătură de rudari şi lingurari, curve, beţivi şi puşcăriaşi. Efectul comunismului asupra comunităţii se manifestă pretutindeni sub forma unei sărăcii maladive. Focul din sobă devine absurd “focu’ Gheenei [care] ne pândeşte şi ne ispiteşte la tot pasu’ să se hrănească cu carnea noastră” [58]. Rudarii din Frăsineni se tem, în mod paradoxal, de prosperitate şi de foc ca de Diavol, preferând, după cum e de aşteptat, frigul îmblânzit cu rachiu.

Ca să împacheteze şi să domolească toată abundenţa aceasta simbolică şi narativă, Aldulescu foloseşte pe tot parcursul romanului un limbaj puternic ruralizat şi pitoresc, semi juvenil, aproape senil şi foarte vulgar  care aruncă un văl dens peste toată melodrama din substrat. În acelaşi mod, violenţa, stările psihice alterate sunt echivalate cu orice alte obiceiurile şi deprinderile săteşti deviante, împreună fiind asimilate sumei de evenimente şi fenomene datorate superstiţiilor. În cele din urmă, protagoniştii ar putea spune, din cauza artificiului stilistic, că toate cele rele sunt doar „date de Dumnezeu ala marele”.

Îngerul încălecat e un roman cu de toate. Umor, o formă alterată de dragoste, crimă, furt, aventuri, fantezie cu puţin realism pe margini, scene de sex ritualic, puzderie de anti-eroi peste anti-eroi manifestându-se într-un tablou al unui microcosmos rural izolat şi degenerat. Radu Aldulescu pune la dispoziţie o lectură complexă şi turbulentă, surprinzător de săţioasă.

 

Olivia Putyer

 

Olivia Putyer

Mai multe articole de