Zâna @ TIFF 2012

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete: , ,

Zâna @ TIFF 2012

Publicat în June 18, 2012 , o comentarii

– J’ai pas l’habitude de parler.

– Oké.

.

Eşti recepţioner în tura de noapte al unui hotel de o stea din Le Havre. Eşti trecut bine de patruzeci de ani, băiat de treabă, cu figură de clovn şi siluetă de balerin. Te protejezi de ploaie cu o colecţie de pungi în diverse nuanţe de albastru. Te preocupă soarta plantelor fără stăpân. Visezi la nopţi de filme vechi şi la clienţi cât mai puţini. Eşti un sărăntoc sensibil şi cineva trebuie să te salveze cu forţa. Ai nevoie de o zână – dar de o zână croită după măsurile tale, nu de vreo fandosită cu baghetă magică roz şi coafură arhitecturală.

Precum o amatoare într-ale farmecelor, Fiona se înfiinţează la recepţie, se anunţă drept zână şi spune că îi va îndeplini lui Dom trei dorinţe. Însă acesta nu îşi poate dori nimic, înainte de a convinge potenţiala clientă să închirieze o cameră. Odată trecut hopul iniţial, cere un scuter şi benzină gratis pentru tot restul vieţii. Cea de-a treia dorinţă, în ciuda interogării periodice a zânei, nu va fi consumată, întrucât, după ce aceasta îi salvează viaţa (nu vă mai povestesc cum), Dom se pomeneşte îndrăgostit până peste cap, iar epuizarea dorinţelor ar cauza dispariţia Fionei.

Comedie bufă ce, la o primă vedere, nu aşteaptă aproape nimic de la spectatorul său, filmul nu face risipă de resurse: coloana sonoră se limitează la cele câteva cântece audiate de personaje, iar la un moment dat liniştea începe să se insinueze drept o hotărâre a celor trei autori – Dominique Abel, Fiona Gordon şi Bruno Romy (care îl interpretează pe patronul şi totodată chelnerul miop al cafenelei L’amour flou„Dragostea vagă”) de a dovedi că se pot provoca emoţii durabile fără sprijinul muzicii de fundal. Decorurile păstrează o austeritate care, făcând abstracţie de vehicule, fereşte acţiunea de o încadrare temporală precisă.

La ediţia a opta a TIFF ratasem Rumba (2008), cel de-al doilea lungmetraj al trioului Abel, Gordon, Romy. De aceea primul interludiu muzical, subacvatic, m-a luat pe nepregătite şi m-a trimis imediat cu gândul la scena de dans din Bande à part (1964), deşi mai sigur ar fi să îţi îndrepţi atenţia către filmul mut, pentru a descoperi de unde a răsărit bizareria asta încântătoare. În plus, Abel şi Gordon au lucrat şi ca artişti de circ, de aici preocuparea lor pentru corporalitate şi limbajul gestual. Pe de altă parte, povestea de dragoste aminteşte inevitabil de cuplul Roberto Benigni – Nicoletta Braschi şi repetatele lor întâlniri pe marele ecran.

Fiecare va crede exact ce îi place despre capacităţile magice ale zânei. Liftul stricat al hotelului porneşte subit pentru ea; Dom întâlneşte un ins oarecum zburător, care pretinde că superputerea vine de la Fiona; sarcina acesteia durează mai puţin de 24 de ore. Pe de altă parte, ea evadează dintr-un institut psihiatric, fură o rochie şi două perechi de pantofi, obţine ilegal acces la un imens rezervor de benzină pentru scuterul dăruit lui Dom (nerevendicat totuşi de nimeni până la final).

Imaginaţia lui Dom se extinde cam până la diversele utilizări neconvenţionale pentru materialele plastice – de reperat „meduzele” din interludiul subacvatic -, aşa încât magia poate să treacă neobservată prin viaţa de zi cu zi. În universul lui, salvarea vieţilor reprezintă un gest de bun-simţ, nu unul eroic, iar zâna vine să adauge coregrafie bunului-simţ.

 

Alexandra Găujan

 

Alexandra Găujan

Îmi place să apăs butoane misterioase. Am declanşat în felul ăsta alarme, proceduri de securitate, neplăceri. Între 19 şi 24 de ani, la Litere, nu am găsit suficiente butoane. Ca să-mi ocup timpul, am citit bibliografii obligatorii şi facultative. Acum apăs mai multe butoane ca oricând.

Mai multe articole de