Simona Popescu – Cîteva cuvinte pentru… scriicei

De . Categorii: Alte dosare, Diverse, Dosare, anchete

Etichete: , ,

Simona Popescu – Cîteva cuvinte pentru… scriicei

Publicat în October 11, 2012 , o comentarii

Scriiceii – e un cuvînt al lui Stelian, student în anul I, care scrie în limba ardelenească. Scriiceii sînt niște scriitori foarte, foarte tineri care încă își caută un loc pentru construit un cuib (moară de vînt, palat etc.)  de hîrtie.

Mara, elevă în clasa a noua, își pune naratoarea să spună: “Tu, cel care citeşti ce scriu eu, te rog deschide-ţi mintea şi nu mă critica pentru ceea ce voi scrie. Nu uita! O să intri în mintea mea haotică, nebună, neînţeleasă, plină de gânduri veninoase ce sfâşie, lovesc şi înţeapă asemenea plăsmuirilor celui mai întunecat demon din străfundurile viselor mele. […] Nu mă judeca, nu rîde de mine. Nu merită efortul.” Ba merită efortul, dragă Mara. Îmi deschid mintea și mă gîndesc cum pot să te ajut în trei zile. Rilke îi zicea unui poet, ce-i drept: “Nimeni nu vă poate sfătui sau ajuta, nimeni. Nu există decît o singură cale. Scufundați-vă în dumneavoastră înșivă”. Eu aș zice că e bine să te lași ajutat, sfătuit, după care, de la un punct încolo, nu mai există decît singura cale. Mintea oricărui scriitor, dragă Mara, e haotică, nebună, neînţeleasă, plină de sentimente amestecate, fără nume. De fapt, cînd citesc o carte, cel mai mult mă interesează să intru în mintea scriitorului, nu să fiu alături de personaje, să urmăresc linia poveștii sau mai știu eu ce. Mara, scrisul să-ți fie bucurie! Bucură-te că scrii! – e un sfat de la bătrînul Ray Bradbury.

Personajul Marei, prin transparența căruia o văd pe ea, mai zice: “Acum sunt în maşină, cu căştile de la iPod în urechi şi cu o carte în braţe”. Îmi place acest portret al scriitorului care va să vină. Muzică, lectură, viteză și slow motion în același timp. Citindu-vă, dragi scriicei, am încercat să-mi imaginez despre voi. Ce muzică ascultați, ce cărți aveți acum pe masă (lîngă pat sau fotoliu), dacă preferați să vedeți lumea mai degrabă pe fereastră, dacă mai degrabă ați trage obloanele. Cînd citesc un autor, pe mine mă interesează și astfel de lucruri. O carte, orice carte, vorbește despre autor. Dacă autorii nu citesc sau nu ascultă muzică, se simte în frază, în conținut. Sînt de carton.

Nu poți să-ți faci o idee despre cineva după doar cîteva pagini, mai ales cînd oamenii sînt foarte tineri. Oricare dintre voi ar putea schimba de mai multe ori stilul sau temele, nimeni nu se cramponează la 17, 18, 19, chiar 20 de ani de o Formă (în sensul lui Gombrowicz – el detesta Forma). Sînteți la vîrsta cînd puteți vira, cu folos, spre alte direcții. Nu sînteți, din fericire, fixați. Ar fi o eroare, o ororare. De aceea spun: să nu iei drept critică forma mea de a-ți fi de folos.

Să vă povestesc o întîmplare. Acum aproape 20 de ani am fost într-o tabără de elevi scriicei. Poeții erau, mai toți, epigonii lui Nichita Stănescu. Dimineața se duceau la niște cursuri despre literatură ținute de cîțiva foarte tineri – pe atunci –  optzeciști, seara era cenaclu. S-au înghesuit la început la cenaclu, vroiau, cum e firesc la vîrsta aia, să se afirme. După a doua dimineață de “deparazitare”, n-a mai vrut nimeni să-și citească producțiunile. Dăduseră de alt sunet al literaturii. Spre sfîrșit, scriau toți ca beatnicii americani sau ca optzeciștii români. Prinseseră tonul, schimbaseră cu dezinvoluta vîrstei macazul. Așadar, metamorfoza e posibilă chiar și în trei zile. Aveau fler, aveau energie, dar nu aveau, încă, personalitate, prea se repliaseră. Totuși, în timp, o nouă formă poate crea un conținut autentic. N-am mai auzit nimic, cu o excepție, de elevii care scriau poezie atunci. S-au afirmat, în schimb, cîțiva prozatori. Prozatorii nu pot să schimbe sensul în trei zile. Prozatorii se formează mai greu, poate și mai solid. Personjul autor din Patul lui Procust spunea, cum bine știți, că oricine poate fi scriitor, cu o singură condiție, să aibă personalitate – nici măcar nu e nevoie să știi să scrii corect. Voi scrieți foarte corect, aveți dezinvoltură, nu sînt repetiții excesive, nu puneți aiurea semnele de punctuație, nu vă împiedicați. Cît despre personalitate, ea se construiește în timp, cu mult curaj.

Citiți, citiți, citiți! Scrieți, scrieți, scrieți! Aruncați, aruncați, aruncați! Faceți experimente pentru voi! Amuzați-vă! Dați o raită pe la avangardiști! O zi să vă luați în serios și a doua zi nu. Țineți-o măcar o vreme așa.

Rescrieți, rescrieți, rescrieți! Ăsta e tot secretul. Să ai răbdarea căutătorului de aur în sita cu nisip. Pare o treabă fără sens, nu?

Nabokov spunea că un scriitor bun trebuie să fie povestitor, profesor și magician. Pregătește-te să fii scriitor bun! Încearcă.

Nu aveți experiență de viață, dar nici măcar nu e cel mai important lucru. Flaubert e un scriitor mai bun și mai actual decît Zola. Primul nu ieșea din casă, al doilea s-a dus în mină să se documenteze pentru un roman. Camil Petrescu a făcut experiența războiului. El e un mare scriitor nu pentru că a vorbit despre asta, ci pentru că a creat un nou cod, un nou model literar, o altă “jucărie”, cum ar spune Nabokov. Salinger a cunoscut ororile războiului, dar a scris (poate tocmai din cauza asta) despre purtătorii de inocență pe lume (în felul lor, eroi). Nu experiența e cea mai importantă, ci acel fel personal de a vorbi despre realitate, despre tine, despre ceilalți, de a inventa, la o adică, lucruri, într-un fel în care nu a făcut-o nimeni altcineva. Exemplul radical: Urmuz. A stilizat umanitatea, a făcut un roman de cinci pagini cu tot ce are un roman de sute de pagini. Blecher. A schimbat percepția, a inventat un stil de a simți și de a vorbi despre asta. Gellu Naum. A luat în răspăr rhomanul, a creat singurul narator poet din literatura română. Mateiu Caragiale. A scris nu un roman despre niște crai, ci un roman despre patru feluri de a înțelege lumea – prin călătorie, prin întoarcerea în timp, prin viața trăită și prin scris. Patru hagialîcuri. Nu întîmplător vă dau exemple de oameni care au scris un singur roman (cel mult două). Sadoveanu are 100 de cărți, dar pentru a fi Sadoveanu îi ajung doar două, trei.

Nu ești scriitor numai la masa de scris. Fă fotografii (în cap), oriunde te-ai afla! Fii atent! Exersează-ți urechea!, vorba lui Nedelciu. Ochiul. Simțurile. Conștiința.

Fii atent la detalii! Ele sînt totul. Asta e diferența între literatură și jurnalism. Jurnalismul e plin de subiecte. Și ce dacă?

Proza nu e doar poveste, nu e doar descriere, nu e doar dialog.  Scrisul e “mai întîi o discuție avută cu lucrurile concrete ale vieții. Și apoi o a doua discuție de data asta purtată între circumstanțele negociate în prima discuție și hîrtia de scris – așadar transformarea în propoziție. Cînd scrii, ambele discuții sînt prezente motoriu…” (Herta Muller)

Joyce, întrebat cît a scris într-o zi, a spus: “Trei fraze” . O zi bună, trei fraze…

Să citeşti! Un scriitor are în spatele lui un cititor puternic, generos, exigent. Scrii împreună cu cititorul care eşti. Spune-mi ce cititor ești, ca să-ți spun ce scriitor vei deveni.

Să îți pui din cînd în cînd întrebarea: De ce scriu?

Cît ești tînăr ai nevoie de un public (prietenii, colegii). Scrie pentru cineva, nu doar pentru tine!

Nu există prozator de 17 ani, doar poeți.

Proza e construcție, chiar și atunci cînd e vorba nu de o “catedrală”, ci de o căsuță de hîrtie, de un cocor de hîrtie.

Degeaba ai stil, dacă n-ai substanță. Degeaba ai subiect, dacă n-ai stil. Degeaba spui lucruri interesante, dacă nu sînt cu totul ale tale, prin dicțiunea ideilor. Degeaba scrii, dacă nu ești om. Degeaba, ca scriitor, ești asemenea acelui om din Tecuci dintr-un vers al lui Mihai Ursachi: “Un om din Tecuci avea un motor, dar nu i-a folosit la nimic”.

Să faci ceva ce nu s-a mai făcut. Nu e adevărat că nimic nu e nou sub soare.

Și cîteva cuvinte de la minunata Marina Abramovic, de la care și un prozator ar avea multe de învățat:

 

An artist should not lie to himself or others.

An artist should not steal ideas from other artists.

An artist should not compromise for themselves or in regards to the art market.

An artist should not make themselves into an idol.

An artist should not be depressed.

Depression is a disease and should be cured.

Depression is not productive for an artist.

An artist should look deep inside themselves for inspiration.

The deeper they look inside themselves, the more universal they become.

The artist should give and receive at the same time.

An artist creates his own symbols.

Symbols are an artist’s language.

The language must then be translated.

Sometimes it is difficult to find the key.

An artist has to understand silence.

An artist has to create a space for silence to enter his work.

Silence is like an island in the middle of a turbulent ocean.

An artist must make time for the long periods of solitude.

Solitude is extremely important.

Away from home.

Away from the studio.

Away from family.

Away from friends.

An artist should not overproduce.

An artist should have friends that lift their spirits.

Enemies are very important.

An artist has to learn to forgive.

 

Simona Popescu

.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de