Trei Parale – Lansarea albumului ‘Bazar II’ la Cluj (05.10.2012)

De . Categorii: Cronici, Doar online, Muzica, Stiri

Etichete: ,

Trei Parale – Lansarea albumului ‘Bazar II’ la Cluj (05.10.2012)

Publicat în October 06, 2012 , o comentarii

Aș putea vorbi despre modul în care muzica formației Trei Parale – pentru că este muzica lor, pe deplin asumată – evocă scene levantine, cu tot soiul de miresme sadoveniene, cu delicatețuri de sorginte fanariotă, dar adevărul este că, deși veche, această muzică este mai vie decât mi-aș fi putut imagina atunci când am intrat în Piano Cazola Cafe, în Cluj – locul care a găzduit o lansare a celui de-al doilea material discografic al formației: Bazar II.

Muzica aceasta este vie în baza unei sincerități și deschideri emoționale vitale într-atât de recombinată și de hibridată în muzica de acum încât, prin comparație, pare absentă. Aceasta nu este o muzică preocupată de nostalgie, nu este atinsă de vreun crepuscul cultural, de vreo scăpătare dulceagă – ea este nu doar vie, ci și uimitor de viguroasă, plină de sevă, tot așa cum măslinul nu este matur și împlinit cu adevărat decât după câteva secole, în care trunchiul se întărește, devine noduros, încăpățânat și amețitor de frumos. Aceasta este o muzică animată de contrastul dintre cadențele orientale ale ritmului – hipnotic și înfocat – și dramatismul simplu, direct, al versurilor. Rafinamentele literare, alambicatele spuneri/nespuneri romantice sunt precedate de aceste cuvinte directe, aproape dialogice, a căror tristețe, amar, umor, erotism sunt pe șleau, proaspete, vibrante.

Natura percutantă a versurilor este complementată minunat nu doar de ritmica muzicii ci de însăși natura și timbrul instrumentelor folosite. Pentru mine, experiența unei cobze auzite îndeaproape este cu totul diferită față de sunetul cu care sunt obișnuit din felurite înregistrări. Pizzicato-ul intrinsec al penei pe corzi oferă o dimensiune suplimentară tonului, care nu e lesne de descris. Această muzică nu are doar „o componentă” ritmică – ea emană, respiră, este în întregime posedată de ritm, care ar ajunge să domine latura melodică aproape total. Există însă o tensiune în construcția acestor cântece, o tensiune care duce la un soi de emulație reciprocă a instrumentelor și a timbrelor lor – dacă percuțiile și cobza copleșesc prin ritm, atunci vioara, vocea și mai ales fluierele trebuie să copleșească la rândul lor prin claritate, forță, precizie, desenând melodii de o claritate și vitalitate amețitoare, ducând provocarea muzicală din ce în ce mai sus, până ce fiecare cântec pare o forjă în care instrumentele și instrumentiștii se călesc reciproc.

Mi se pare evident că o astfel de muzică nu poate fi împlinită cu ușurință, nu sare cu nerăbdare de pe pagină în degete, în strune și în aer – cere foarte multă înțelegere și dedicație, foarte mult talent și disciplină pe măsură. Formația Trei Parale se ridică însă la înălțimea provocării, cu încredere, cu grație și cu precizie. Experiența de a-i vedea cântând nu se poate numi pur și simplu „concert” – este aproape un studiu antropologic, într-atât sunt de autentici în prezență și în tehnică – de la costumație până la modul în care fluierașul Daniel Pop își face instrumentele să pară că plutesc în fața buzelor, înclinându-le în acel mod arhaic propriu celor mai primitive fluiere, cele semi-transversale. De altfel, la cel de-al doilea și din păcate ultimul bis pe care l-a permis timpul, am avut extraordinara plăcere de a-l auzi pe acesta cântând la tilincă – probabil cel mai arhaic fluier, fără găuri, fără vrană – practic o țeavă de lemn la care instrumentistul nu pare a cânta, ci pare a-și îmblânzi duhul din piept, din care aerul iese biciuit, feroce, nespus de expresiv și de viu, sublimat în sunet…

Trei Parale au fost și sunt de legendă. Amețitori, țes o muzică de o asemenea rezonanță încât nu duce spectatorul înapoi în timp, ci aduce timpul, ca pe o mare, în cascade, asupra spectatorilor. Nu pierdeți ocazia de a-i vedea live și de a le asculta albumul!

Mircea Laslo

Mircea Laslo

Mai multe articole de