Váradi Nagy Pál – Olandezul zburător (proză)

De . Categorii: Diverse, Literatură, Newlit, Proză

Etichete: , , ,

Váradi Nagy Pál – Olandezul zburător (proză)

Publicat în October 22, 2012 , o comentarii

Greu se poate imagina un sătuc mai puţin important ca Iadovka. Se află în valea strâmtă a pârâului Iadovski Potok, înconjurat de munţi, îndeosebi dinspre sud, aşa că numai la începutul verii, în timpul prânzului, se vede soarele pentru vreo două ore scurte. Sătucul are o singură stradă, drumul naţional de o bandă şi jumătate, care apare dintr-un tunel şi apoi dispare într-un altul. De-a lungul acestui drum naţional de o bandă şi jumătate sunt împrăştiate cocioabele dintre care se înalţă vechea biserică fortificată, în faţa căreia drumul arată de parcă ar fi fost bombardat. Sătucul nu figurează pe nicio hartă, datorită rivalizării îndelungate dintre oblasturi, ar explica preotul, adăugând că dacă n-ar avea lăcaşul sfânt şi drumul naţional, probabil că şi biserica ar fi uitată de mica pustietate numită Iadovka. E uşor de înţeles: nu e locul unde s-ar întâmpla prea multe lucruri.

Duminica trecută moş Horobăi a fost trezit de un camion huruind în hârtoapele din faţa bisericii. Dacă tot s-a trezit, s-a sculat şi a pornit în gerul fără zăpadă spre sfântul lăcaş, să-şi sune nepoţii mutaţi în Bucureşti. Pentru că dacă voiai să dai telefon din Iadovka, ori te urcai pe munte, ori în turnul bisericii, că altundeva nu prindeai semnal. În turn, îţi scoţi mâna prin geam, te prinzi de cablul paratrăsnetului şi doar atunci poţi să speri. Trafic nu prea trece prin Iadovka, aşa că moş Horobăi se putea gândi liniştit la lipsa zăpezii, deşi se apropia Crăciunul. Bătrân fiind n-a vrut să se poticnească, aşa că şi-a ţinut ochii pe asfalt, apoi pe cărarea spre poarta mică a bisericii, până când a dat de un bocanc înzăpezit. Purtat de un tip blond, palid, şezând sau mai bine zis zăcând lângă perete, având pe el haine de piele şi în guler – tulai doamne – zăpadă.

Moş Horobăi s-a dus imediat după preotul care apăruse îmbrăcat deja, dar cu resturi de mâncare în barbă, apoi s-a dus şi după alţi vecini, aşa că în câteva minute au ieşit cu toţii, unii în haine de duminică îmbibate de naftalină, alţii în zdrenţele pentru alte zile, şi s-au adunat în jurul tipului şezând sau mai bine zis zăcând lângă perete. Tip, cadavru adică, fără îndoială. Nu se mişcă, îi cam palid, nu i se topeşte zăpada din guler, şi nu în ultimul rând nu sângerează cât i-a rămas din piciorul drept. Au văzut cu toţii carne măcelărită în timpul războiului, originea zăpezii însă i-a scos din fire, şuşuteau şi şopoteau şi se auzea clar clipocitul pârâului Iadovski. Preotul, după ce îşi înlătură un hartan gustos din mustaţă, astfel începu să vorbească: probabil că e un biker, de-ăla cu motor, şi n-a rostit cu voce tare că mutră atât de botoasă, dinţi atât de mari şi păr atât de spălăcit a văzut numai în filme cu marinari. Probabil suedez, a rezumat bărbatul sfânt, şi făcu din cap spre proprietarul legitim, să-i se scotocească buzunarele după acte. Moş Horobăi îşi clătina capul că el îi credincios şi scotocitul e treabă de muiere şi oricum dacă-i baicher sau ce, unde-i motocicleta, că doar n-a venit pe jos până aicea cu ciotul ăsta, şi a dat cu piciorul în ciolanul lipsit de bocanc. Şi cum rămâne cu zăpada? Cadavrul şedea sau mai bine zis zăcea apatic în faţa privirilor judecătoare. Trebuie să chemăm poliţia, grăi preotul şi într-un fel s-a simţit dezamăgit, ba chiar frustrat că misterul cadavrului nu i se va dezvălui niciodată şi zilele vor trece aidoma. La pomenirea poliţiei începu însă o bolboroseală întunecată şi lui moş Horobăi îi reveni rolul de a pronunţa dorinţa poporului, adică să se mai aştepte o zi, oricum îi frig şi cadavrul nu se va strica.

Tipul şezând sau mai bine zis zăcând lângă perete n-a dat din cap, dar nici nu s-a opus, şi astfel a contribuit la o slujbă mai puţin plictisitoare.

A venit seara şi preotul nu putea dormi, că totuşi avea pe prag un cadavru şezând sau mai bine zis zăcând. Şi a ieşit să-l vadă şi zăpada lucea în bezna de pe malul potokului. Păcat, dar trebuie anunţat – şi a mai înlăturat un hartan savuros din barbă, fiindcă din cauza emoţiilor uitase să-şi spele şi să-şi dărăcească barba. S-a furişat în turn, şi-a scos mâna bâjbâind până a dat de cablul paratrăsnetului. A aşteptat şi pe ecranul mobilului a apărut bara răzleaţă care însemna restul lumii. A format numărul poliţiei.

Că am găsit un cadavru în Iadovka… unde? În centrul Iadovkăi… ce aţi spus, care raion din care oblast? Preotului îi era teamă că îi va îngheţa mâna pe cablu, dar a rămas neclintit şi a aşteptat cu stoicism până când o voce pecetluită de ţigări, dar mai competentă, a dezvăluit că un bărbat, proprietar al unei motociclete înmatriculate în Rotterdam, a dispărut din Niji-Lepreansk, fiind lovit de un camion bolid, dar nu i s-a găsit cadavrul, numai un bocanc, păi… plin, la marginea satului Dracenisk. Motociclistul s-a agăţat de camion şi a fost cărat până aici unde hârtoapele l-au expediat până la perete, a tras concluzia preotul, mândru că la urma urmei tot el desluşise misterul. Şi unde anume e… Iadovka… da, şi cât de frig e acolo, că dacă-i chiar atât de izolat, poate că numai poimâine ajunge o maşină să ridice cadavrul.

 

Trad. Váradi Nagy Pál

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de