Augustin Cupşa – Ce-o să se-ntâmple când mor (proză, fragment)

De . Categorii: Antologia Echinox 2010, Literatură, Poezie, Proza-antologie

Etichete: , , ,

Augustin Cupşa – Ce-o să se-ntâmple când mor (proză, fragment)

Publicat în November 01, 2012 , o comentarii

(Acest text este inclus în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

[…] În prag, stătea Daria cu cele două cutii de bere care îi îngheţaseră în mâini, cu geanta dată pe spate, cu vestonul mototolit îndoit peste ea, descheiată la primul nasture de la cămaşa albastră dar mai ales cu o figură luminoasă. Bătrâna n-a recunoscut-o – avea iarăşi ochelarii de apropiere pe nas – până nu i-a auzit vocea.

– Bere cehească, i-a zis Daria veselă, convinsă că bătrâna nu vede pe cutie şi nici n-o să simtă diferenţa.

S-au aşezat din nou în bucătărie, Daria pe acelaşi scaun şi bătrâna a umblat în bufetul suspendat cu geam mat să scoată de acolo două pahare. Prăjiturelele din bol scăzuseră la jumătate.

– Să ştii că mi-ai făcut o mare bucurie. Cum ziceai că te cheamă?

– Daria.

– Daria – dalia tot timpul te confund cu nepoata mea, Ioana care venea astă iarnă să m-ajute la cumpărături dar văd că de ceva vreme n-a mai apărut şi nici n-a mai dat niciun semn de viaţă.

Daria a umplut paharele, poate prea repede şi gulerul de spumă s-a revărsat peste marginea paharului pe faţa de muşama. A vrut să ia o cârpă de la chiuvetă şi să cureţe dar bătrâna i-a zis să nu se deranjeze şi a sorbit direct din pahar aplecându-se peste masă.

– Noroc, i-a zis.

– La mulţi ani, i-a zis Daria.

Au ciocnit şi apoi berile au curs uşor, bătrâna a băut cot la cot cu ea. La un moment dat i-a fredonat o melodie pe care că o tot auzea într-o ureche, o orchestră, mai exact începutul concertului numărul 1 pentru pian şi orchestră al lui Ceaikovsky dar Daria nu l-a recunoscut. În schimb, i-a povestit despre Laurenţiu şi a plâns un pic. Nu i-a povestit exact cum şi-o trăgea el cu fosta lui nevastă dar bătrâna şi-a dat oricum seama că se purta ca un necioplit şi chiar aşa i-a spus.

– Pe vremea mea, băieţii erau altfel, dacă vroiau să învite o fată în oraş, înainte îi duceau o floare, dacă erau mai sărăcuţi – o garoafă roşie dacă aveau ceva bănuţi – un trandafir, mă-înţelegi?

Daria a scuturat din cap convinsă. Pe vremea aia ar fi trebuit să trăiască.

– Pe când, ce-mi spui tu, e înfiorător. Iar tu eşti o fată minunată, eşti frumoasă, ai nişte papucei minunaţi şi gleznele, ce glezne, pe vremea mea băieţii s-ar fi sinucis pentru o pereche de glezne ca ale tale. Băiatul acesta, cum îl cheamă dragă?

– Laur. Laurenţiu – s-a corectat Daria.

– Laurenţiu, ştie toate lucrurile acestea?

Daria a ridicat din umeri.

– Pentru că mă gândesc eu, ar fi bine să ştie şi mă gândesc să-i dau un telefon şi să-i spun.

Daria a insistat să n-o facă dar bătrâna s-a ridicat de la masă şi s-a întors destul de repede cu telefonul pe fix pe care a încercat să îl aducă în bucătărie dar firul nu era suficient de lung, aşa că l-a potrivit pe marginea pantofarului împingând câteva lucruri. Vraful de hârtii s-a răsturnat pe jos şi Daria a sărit s-o ajute.

– Vai, nu trebuia, în plus, am numărul lui pe mobil.

Soarele coborâse în spatele blocurilor din faţă şi holul acum devenise şi mai întunecat. A strâns câteva foi şi le-a aşezat la loc dar bătrâna a oprit-o.

– Lasă-le dragă, că sunt nişte fleacuri. Dă-mi telefonul.

S-au aşezat pe taburetele lor din bucătărie şi după ce i-a căutat numărul în agendă, i-a arătat bătrânei cum să sune. I se părea aiurea dar într-un fel dorea s-o facă, dorea să-i mai spună şi altcineva că e un mare prost iar bătrâna asta era chiar simpatică, oricine dacă ar fi ascultat-o ar fi văzut că spune lucruri adevărate. Nu părea ramolită. Ar fi vrut chiar să se răstească la el şi să-i spună câteva de la obraz. Dar în acelaşi timp i se făcuse ruşine.

– Alo, Laurenţiu?

Daria şi-a îngropat faţa în palme.

– Dragul meu, a auzit-o pe bătrână vorbind piţigăit în dreapta ei. Otilia Dumitraşcu la telefon, poate ai auzit de numele meu dar în tot cazul… Uite dragule, de ce te-am sunat… sunt aici cu o fată minunată, Daria o cunoşti şi vroiam să-ţi spun numai atât… nu, nu sunt mama ei, nu… ascultă numai puţin… dragule.

Apoi vocea ei nu s-a mai auzit, Daria a aşteptat şi când şi-a ridicat privirea, bătrâna stătea cu telefonul în dreptul ochilor, foartea aproape de ea şi încerca să distingă ceva pe ecranul luminos.

– Dragă, tehnologia asta, vreau să îţi spun că nu e bună de nimic. S-a întrerupt.

Daria i-a luat telefonul din mână, s-a uitat la durata ultimului apel şi apoi a băgat telefonul în buzunar.

– Da, probabil că se termină bateria.

– Dă-mi te rog numărul să îl sun de pe fix.

Daria s-a ridicat în picioare şi a simţit o ameţeală care i s-a scurs din cap peste ochi. Contururile obiectelor se pierdeau în lumina gri – cărămizie.

– Nu se mai poate. S-a închis.

S-a dus la baie ţinându-se de perete şi călcând în picioare foile de pe jos. În sufragerie mobilele lipseau, mai puţin un fotoliu şi două scaune. Parchetul era acoperit cu ziare, peste tot zăceau, cutii de tablă, tuburi răsucite cu vopseau scursă afară ca nişte melci din cochiile lor, pânze sprijinite de pereţi şi în mijlocul camerei era instalat un şevalet înalt. Pe el trona o pânză mare pe jumătate pictată – o diagonală neclară depărţea partea colorată de cealaltă care rămăsese albă. În partea de jos, pe un fond negru nişte păpădii verzi cu coroane bogate, înconjurate de halouri palide îşi răsfirau în vântul închipuit puful vernil, decolorat care se pierdea în partea de deasupra.

– Ce-o să se-ntâmple când mor.

Daria s-a întors speriată. Bătrâna venise încet în spatele ei şi privea peste umăr dar probabil nu distingea mare lucru. Fata a privit-o nelămurită.

– Aşa se numeşte.

– E frumos. Când o să fie gata?

– E gata i-a zis bătrâna.

Daria şi-a ţuguiat buzele îndoită privind triunghiul din partea dreaptă sus complet alb.

Apoi s-a dus la baie. Simţea că lumina galbenă a becului se învârte cu ea dar n-a vărsat. Din contră, o stare plăcută începuse s-o cuprindă. Când s-a întors în bucătărie, bătrâna stătea pe scaun şi-şi aprinsese o ţigară din pachetul ei pe care o pufăia.

– Hai să facem un joc.

Amândouă s-au uitat la geanta care stătea lângă piciorul mesei. Dariei i s-a părut că nu o lăsase aşa şi capacul era uşor dat deoparte. S-a aşezat pe scaun.

– E ziua mea, mă-nţelegi?

Daria şi-a scuturat încet capul pe care şi-l sprijinea în mâna stângă.

– Şi aş vrea să-mi faci un cadou. Vrei şi tu lucrul ăsta?

Daria a dat iarăşi din cap. A întins mâna după bere şi-a scurs ultimele picături în pahar dar nu s-a mai obosit să-l ridice şi să le bea.

– Haide să deschidem o scrisoare la întâmplare şi s-o citim. Nu e mare lucru, vrei? O scrisoare se poate pierde şi oricum va fi trimisă din nou. Oamenii nu-şi mai spun lucruri semnificative prin scrisori, mă-nţelegi? Tot ce e important, îşi trimit pe calculator.

Daria a ridicat geanta pe genunchi şi a desfăcut-o. Un plic stătea deasupra celorlalte ca şi cum ar fi fost tras de acolo şi nu mai avusese loc să fie băgat înapoi. Recomandată pentru Silvia Cordea.

– Asta i-a zis bătrâna şi s-a tras aproape de ea.

– Nu, am zis că facem la întâmplare.

– Păi e la întâmplare.

– Plicul era mai sus.

– Dar era printre celălalte.

– Hai să-l luăm pe ăsta. Daria a extras alt plic şi s-a uitat la expeditor. Era din Statele Unite şi bătrâna n-a vrut.

– Sigur e ceva important, oamenii nu trimit pur şi simplu o scrisoare peste ocean. S-ar putea să fie bani şi atunci…

Daria a fost de acord şi a pus plicul deoparte. A luat altul. Avea un timbru verde cu un palmier şi un avion care trecea pe deasupra lui. Era din Israel.

– În Israel sunt români bătrâni care au plecat demult, ar putea fi o veste de moarte.

– Nu e plăcut, a fost de-acord Daria.

Au sortat şi-au refuzat mai multe plicuri din ţări străine, cu timbre exotice şi peisaje pe care niciuna nu le văzuse nici măcar la televizor. Panama. Africa de Sud. Argentina. Australia.

– Hai să-l desfacem totuşi pe ăsta a zis bătrâna.

Dariei i s-a părut suspectă toată situaţia dar în fond ajunsese să o deteste pe femeia aceea care sigur avusese parte de o partidă de sex fierbinte şi nu o zi împuţită de umblat pe străzi ca a ei. Şi care o sfidase şi nu-i răspunsese la uşă. O putea vedea cu ochii minţii cum stătea goală, pe cearceaful umed şi fuma, jucându-se indiferentă cu mâna prin firele de păr de pe pieptul bărbatului de lângă ea.

– E din ţară i-a zis bătrâna.

– Aşa e.

– E de la un bărbat.

– Ea se culcă cu altul, s-a trezit Daria spunând.

– Şi eu cred asta i-a spus bătrâna conspirativ. Uneori îi aud prin perete cum gem.

Daria i-a arătat plicul.

– Poate bărbatul ăsta o iubeşte.

– Poate e soţul ei i-a zis bătrâna. Hai să vedem.

– Hai.

Daria a desfăcut capătul plicului cu o mişcare rapidă şi a scos de acolo o hârtie împăturită. A desfăcut-o şi a netezit-o. Scrisul însă nu se putea distinge, în bucătărie se făcuse beznă aproape complet. Daria s-a ridicat să aprindă lumina.

– Nu merge, i-a zis dezamăgită bătrâna.

A încercat întrerupătorul din hol apoi cel din sufragerie.

– Nu merge niciunul dragă, doar nu pictez la bec.

Daria a rămas descumpănită în hol. Prin fanta vizorului vedea un fir subţire de lumină.

– Hai să ieşim pe coridor.

Au deschis uşa încet şi-au ieşit pe scară. Un bec galben lumina jumătate de palier, cea dinspre apartamentul bătrânei. Uşa Silviei stătea ascunsă în întuneric. Daria s-a uitat vinovată într-acolo. Apoi bătrâna a venit cu hârtia întinsă în mâini aproape de balustradă şi s-a sprijinit de ea. Bărbatul se numea Petre Samoilă şi avea cel mai probabil o afacere cu produse apicole pentru înfrumuseţare şi îmbunătăţirea vieţii sexuale. Daria s-a apucat să citească produsele şi preţurile iar bătrâna o asculta uluită. Balsam din miere de tei pentru corp. Soluţie cu extract de polen pentru masaj. Propolis pentru nutriţia buzelor.

Pe scară, două persoane urcau treptele şi pentru că nici ea nu era luminată, Daria n-a putut să vadă cine venea până când ei n-au ajuns pe etajul lor. Un bărbat şi o femeie care se ţineau de mână s-au oprit să gigiulească. Femeia, subţirică, uscată chiar, cu o rochie roşie de seară, decoltată s-a dus în dreptul uşii de vizavi şi-a băgat cheia în uşă. Bărbatul foarte înalt şi atletic le-a aruncat o privire indiferentă, de luare la cunoştiinţă despre două obiecte străine şi apoi s-a aplecat să-şi sărute iubita pe gât în timp ce ea descuia. Femeia s-a tras râzând şi apoi au chicotit amândoi.

– Lăptişor de matcă pentru fermitatea feselor a citit Daria cu voce tare şi tărăgănat.

Femeia a tresărit şi le-a aruncat peste umăr o privire ascuţită dar n-a zis nimic. Bărbatul s-a uitat întâi la ea, apoi la celălalte două femei de pe coridor, apoi iarăşi la iubita lui. Femeia l-a tras înăuntru şi a trântit uşa după ei. Probabil tocmai se întorseseră din oraş.

Augustin Cupşa

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de