Mariachi 17 @ Temps d’Images 2012

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete: , , , , ,

Mariachi 17 @ Temps d’Images 2012

Publicat în November 28, 2012 , o comentarii

Filmul-experiment cu titlul de mai sus reprezintă încercarea a trei dansatoare, Marie-Caroline Hominal, Delphine Rosay și La Ribot de a induce spectatorul în perspectiva halucinantă a unui dansator, în miezul inerției, direct în ochiul uraganului.

 Tu, ca și spectator ești luat din scaunul de care ești prins bine și propulsat într-un maelstrom de mișcări, picioare, piruete, tumbe și peștisori de aur. Da, filmul abundă în schimbări bruște de cadru, nezăbovind mai mult de 2 secunde pe o singură imagine, tranziția lor fiind făcută fără alte mijloace în afara pașilor grăbiți ai celor 3 cameramani/dansatori. Are loc un bombardament constant de prim planuri, lucrurile din în fața peliculei fiind pe cât de variate pe atât de fugare – fotografii, postere, acvarii, flori, lumini, bufnițe, costume de can-can, buchete de flori oferite și nu, împușcături imaginare repetate etc.

În toată învălmășeala aceasta de imagini, se repetă doar niște ecrane, așezate mai mult sau mai puțin ascuns prin studio, unde filme cu subiecte gravitând în jurul dezastrului dezlănțuie haos, violență, distrugere. Apar astfel cutremure, oameni mâncători de pereți și mobilă, certuri, explozii cu un comic ce dă înspre desene animate.

De menționat este că întreaga coreografie este acompaniată de ritmurile și compozițiile lui atom™, unde apar în egală măsură muzica electronică, experimentală, beat-uri atonale, cuplate cu inserții de jazz contemporan, orchestrații de fanfară și sintetizatoare ascuțite.

Camera suferă 3 tranziții și totodată trecerea prin mai multe perspective. Astfel, se începe cu frenezie și sprinturi cu degetul arătător țintă către următorul obiect supus receptaculului avid al camerei, mișcări de 360°. Se continuă cu o tendință spre verticalitate și urmăriri de dansatori înarmați, ritmul scade ușor, se contemplă corpul văzătorului, de cameraman sau camerawoman ca o parte firească din cadru. Se apropie de final cu mișcări sinuoase, cât mai aproape de sol, ca un șarpe, se inspectează planul cel mai apropiat podelei, textura parchetată, mobila răsturnată, se găsesc reziduri, artă abandonată, ușoară întunecime și liniște.

Cele 3 perspective diferite ar putea la fel de bine să fie etapele prin care arta își capătă forma și este percepută, haosul creației, sprintul de ici până acolo într-un brainstorming ping-pong, solidificarea ideii sau conceptului, procesul de modelare încet și scrupulos unde se mai amestecă încă surpriza cu gândul solid și eminamente identificarea și asumarea noii creaţii.

Filmul experiment merită vizionat și absorbit cu posibile broboane de transpirație pe frunte și respirația mai grea după cele 25 de minute intense. La final, încet, când te ridici de pe scaun, picioarele îți tremură puțin, îți stergi fruntea cu mâneca, pui mâna la piept și știi că ai în tine un minunat și la fel de ciudat simţământ al dezastrului după Mariachi17.

Dumitru Vlad

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de