![[newlit] Ştefan Baghiu – Body am (poezie)](http://revistaechinox.ro/wp-content/themes/periodic/images/thumbnails/thumbnail-leadimg.jpg)
Poţi să te mişti în voie pe străzi,
forţând retragerea
în zilele caniculare,
atmosfera asta îmbolnăvitoare,
cu zâmbet prostesc şi ţigări stinse de ziduri,
în oraş e concert şi stau oamenii rânduri,
atmosfera asta întâmplătoare,
când cântă Andreea Bănică,
dar acum putem să ne apărăm.
Marea evoluţie se vede doar după căderea nopţii,
coborând scările în spirală
până în fundul Boiler-ului de oameni,
la Luminiş,
aşteptările noastre pierdute între scenarii,
la orele alea târzii, când a plouat
şi se putea întâmpla orice,
„chiar şi un accident, nu?”
Urlau europenele
sub motorul de 200 de cai japonezi,
pentru amintirea unei alte seri călduroase,
cu muzică şi înghesuială şi transpiraţie rece pe terase,
cu muzică şi înghesuială şi briză de sare,
cu muzică şi înghesuială şi ochi injectaţi,
acum, săriturile de pe dig.
amintirile aceleiaşi seri de căldură
cu muzică tare şi înghesuială şi ură,
cu muzică tare şi înghesuială şi vânt uscat,
cu muzică tare şi înghesuială şi oboseală,
multe alte seri de tortură,
cu muzică proastă şi dans brownian,
cu muzică proastă şi dinte-ncleştat,
cu muzică proastă şi înghesuială şi ură,
de fapt.
Văd spectacolul imens pe care îl pregătisem,
dar unde mi-am ratat intrarea.
Acum, când am ajuns atât de târziu,
în apropierea unui alt fel de sfârşit,
în muzică de cameră şi body-language,
nu mai pot face nimic altceva
decât să mă prefac, zâmbind,
că oraşul ăsta văzut de sus
mă linişteşte de fapt
şi mă ajută să mă calmez.
Călătorind o să ajungem să uităm
de unde am venit.
Călătorind o să salutăm
oameni din maşini.
Călătorind o să pornim
spre locuri din reviste,
unde totul amorţeşte
într-o poză întâmplătoare
a unor turişti pierduţi undeva
unde le place să creadă
că pot uita vreodată de griji,
că pot saluta politicos pe oricine
şi că e atât de plăcut vântul care se strecoară
pe geamul întredeschis.
Dar ştim şi noi, la fel de bine,
că ne-am cam plictisit undeva pe drum,
iar când toate oraşele
văzute de pe poduri kilometrice
şi toate clădirile de sticlă
nu ne vor mai spune nimic,
câte păsări vor zbura
deasupra poligonului unde am copilărit,
unde ne-am arătat sexul şi am râs,
unde stă centrala părăsită?
În astfel de zile mă retrag,
obosit după atâtea întâmplări străine,
şi după ce am avut grijă
să fie totul la locul potrivit.
În astfel de zile mă retrag,
forţat de nevoile mele chimice,
de criza spirituală pe care o prefacem cu toţii
gândindu-ne de fapt la viitor.
În astfel de zile mă retrag,
şi par atât de hotărât şi de sigur,
atât de singur şi nehotărât,
atât de nemaivăzut şi interesant,
încât sigur
va fi un spectacol pe cinste.
Ştefan Baghiu
