Terapia prin narațiune: Poveștile Duniazadei, ale sclavei sale Rașazada și ale regelui Șahzaman

De . Categorii: Carte, Cronici

Etichete: , , , ,

Publicat în December 09, 2012 , o comentarii

Poveștile Duniazadei, ale sclavei sale Rașazada și ale regelui Șahzaman,  București, Tracus Arte, 2012, 512 p.

Poveștile Duniazadei, ale sclavei sale Rașazada și ale regelui Șahzaman, carte apărută la Editura Tracus Arte în 2012, oferă publicului cititor roadele narative ale experimentului de scriere creatoare în proză coordonat de Ruxandra Cesereanu.

Atelierul intitulat 1001 de zile și de nopți a fost inițiat și tutelat de doamna profesor în cadrul Centrului de Cercetare a Imaginarului – Phantasma – de la Cluj, și s-a desfășurat la Facultatea de Litere, între 2008 și 2009, avându-i ca protagoniști pe studenții autori ai poveștilor: Marius Conkan, Suzana Lungu, Bogdan Odăgescu, Valentin Moldovan, Cristina Vidruțiu, Lavinia Rogojină, Alexandru Istudor, Oana Furdea, Cezara Alexis, Florin Balotescu, Bogdan Papacostea, Maria Juca, Raluca Ferentinos, Alexandra Ghejan, Valerica Mărginean, Sonia Andraș, Simina Rațiu și Mihaela Prodan. Volumul adună 94 de povestiri dintre cele 100 redactate în cadrul atelierului. Patru dintre acestea sunt scrise colectiv, iar șase la două mâini. Scopul atelierului, enunțat succint de Ruxandra Cesereanu în introducerea cărții a fost „redactarea unor povestiri înrudite și similare (tehnic, stilistic) cu cele din O mie și una de nopți, dezvoltând însă personaje «paralizate» epic, deja existente în textul consacrat al suitei de povești, dar cu o partitură foarte redusă, minimală, care permitea dezvoltarea epică într-o nouă suită de povești”(p. 6). Respectând convenția narativă a „povestirii-uter”, cartea se caracterizează prin hibridizare atât la nivelul structural, cât și la nivelul ideatic, valorizând „ceremoniile narative” și efectul vindecător al acestora.

După cum anunță titlul volumului, poveștile se conturează în jurul Duniazadei, sora Șeherezadei, a sclavei Rașazada și a regelui Șahzaman, și sunt populate de personje aparținând unor tipologii diverse, de la efrite, fecioare, camilari, gheboși, cântăreți și cântărețe, beduini, vraci, poeți, magi, tâlhari etc. și până la personaje animale: crocodilul, cămila-cadână și cămila dansatoare sau vase și plăcinte vorbitoare. Realul și fantasticul se împletesc într-un perpetuu ritual al unei povestiri a cărei miză supremă o constituie plăcerea de a țese pe marginea unor firave, dar continue linii ale narațiunii. Pânza obținută astfel prinde cititorii și povestașii într-o amplă și fascinantă construcție epică. Limbajul savuros, descrierile plastice, abundența detaliilor și exotismul imaginilor dau coerență personajelor și universului care îi generează.

În loc de postfață, Ruxandra Cesereanu semnează Jurnalul de bord – Corabia cu povestași, deconspirând dinamica de construcție narativă, atmosfera de veritabil „atelier” în care se scriu, se citesc, se analizează, se corectează și se rescriu textele. Legăturile strânse între membrii grupului, taberele de creație, dimensiunea ludică evidențiată în repetate rânduri, rezumarea poveștilor la cuvinte-cheie și punctarea originalității autorilor sunt tot atâtea modalități de a incita lectorul. Prin măiestria autoarei, aceste ultime pagini ale poveștii-ramă, cu rol de memorie a nașterii cărții, reprezintă și un „interludiu” – cum, de altfel, sunt numite cele optsprezce părți a capitolului final – o încercare de a-l păstra pe cititor în lumea poveștilor, fie ele orientale sau nu, tentându-l în continuare: „Ceea ce a rămas este, însă, gustul tulburător al unor ceasuri în care am știut că salvarea lumii nu poate veni și nu poate fi decât prin povești”(p. 507).

Dincolo de valoarea de experiment colectiv, dar și de provocarea rescrierii (poveștile sunt originale, dar urmăresc tiparul consacrat al celor 1001 de nopți), cartea merită atenție atât pentru valoarea estetică a produsului artistic, cât mai ales pentru că dovedește actualitatea și eficiența interrelaționării prin poveste. Suntem ființe-împreună cu ceilalți – spunea Heidegger – atâta timp cât credem în comuniunea stabilită în jurul poveștii.

Iulia Rădac

Iulia Rădac

Mai multe articole de