Mircea Laslo – Ghidul gamerului începător

De . Categorii: Diverse, Dosar games as art, Editorial

Etichete: , ,

Mircea Laslo – Ghidul gamerului începător

Publicat în February 09, 2013 , o comentarii

Ghidul gamerului începător.php

Contactul cu o nouă formă de exprimare, o nouă artă, un limbaj străin poate fi intimidant. Am găsit de-a lungul anilor zeci de ghiduri pentru cei care vor să înceapă să înțeleagă muzica, sculptura, diversele curente literare și așa mai departe, dar în ceea ce privește „gamingul”, toate descoperirile, toate explicațiile și nuanțele sunt lăsate la latitudinea exploratorului, ceea ce este parte din motivul pentru care gamerii sunt atât de pasionați de mediul lor. Pe de altă parte însă, asta face ca inițierea în această artă in nuce să fie foarte anevoioasă pentru începători.

Problema principală pe care am auzit-o rostită de atâtea ori este dificultatea acelui prim joc încercat, care duce aproape instant la frustrare și la dorința de a renunța pentru totdeauna la „pierderea de vreme” reprezentată de jocurile video. Într-adevăr, confruntarea cu o pictură dificil de înțeles nu este nici pe departe atât de enervantă ca un prim contact cu un joc dificil de jucat – acesta din urmă este mult mai probabil să jignească jucătorul; în fața unei opere de artă pretențioase, privitorul va fi mai departe de situația de a se simți ca un copil frustrat că nu se descurcă prea bine la „mâță”. De aici cred că ar trebui să înceapă o anumită clasificare a jocurilor video, pe cât de esențială, pe atât de rar realizată de gameri în încercarea de a atrage novici spre acest mediu.

La început, jocurile trebuiau să fie dificile – constrângerile tehnice erau de așa natură încât interactivitatea era limitată în cadrul unor mecanici foarte stricte, jocurile video nu erau un mediu bun pentru a spune povești și de a purta dialoguri, iar singurul mod în care mecanismul de „provocare / răsplată” putea să fie codificat era prin stabilirea unui nivel ridicat de dificultate, care asigura de asemenea rezistența sporită la trecerea timpului a jocului. Mulți din gamerii veterani și-au dezvoltat pasiunea în acest context, regulile de mișcare în universurile de joc devenind complet intuitive pentru ei, iar sentimentul de competiție cu jocul însuși și mai apoi cu ceilalți jucători umani, odată cu apariția multiplayer-ului, devenind motivul principal pentru care jocurile video exercitau o asemenea atracție. Altfel spus, la începuturile sale, gaming-ul s-a adresat mai mult sau mai puțin acelorași insticte ca sportul de performanță, în care fiecare milisecundă contează și fiecare greșeală duce la înfrângere. Jocurile au continuat să subscrie acestei paradigme și odată cu dezvoltarea substanțială a tehnicii, perpetuându-se constant o ramură a jocurilor necesitând pricepere, reflexe și familiaritate extremă cu regulile și sistemele de control ale mediului virtual – platformere (jocurile de tip Mario, Sonic, Super Meat Boy), shootere (Doom, Quake, Halo), jocurile RTS (real-time strategy; Starcraft, Warhammer 40k) și așa mai departe. Din păcate, aceste tipuri de jocuri, deși foarte populare, sunt poate cele mai nefericite puncte de intrare pentru un novice în lumea gamingului. Competiția feroce, nivelul mare de dificultate, atitudinea arogantă și cel puțin nepoliticoasă a jucătorilor mai experimentați față de neinițiați – toate acestea duc, pe bună dreptate, la reacții negative din partea potențialilor gameri. Mai trebuie spus, însă – această ramură a jocurilor este și cea mai îndepărtată, per ansamblu, de dezideratul artistic al acestui mediu.

Pe de altă parte, odată cu dezvoltarea puterii de procesare și a memoriei calculatoarelor și consolelor, designerii de jocuri video au început să exploreze posibilitatea folosirii lor ca noi moduri de a spune povești. Au început așadar să creeze lumi interactive, în care scopul nu era pur și simplu provocarea reflexelor jucătorului ci integrarea acestuia într-un univers artificial, populat cu multitudini de personaje pozitive și negative, cu care putea interacționa. Dintr-o dată, jocurile video au devenit moduri de a păși în universuri fantastice și de a avea un efect direct asupra lor, de a le salva sau distruge, de a le schimba – sinteza dintre literatură, teatru/film și artă vizuală este unică acestui mediu și poate duce la experiențe cu adevărat extraordinare. În acestă categorie intră jocurile de tip adventure (seria Monkey Island, Myst, Syberia) și RPG (role playing games – Baldur’s Gate, Planescape: Torment, Vampire: The Masquerade – Bloodlines). Pe această parte, dificultatea poate consta atât în timpul care trebuie dedicat experienței de joc pentru a duce povestea la bun sfârșit, cât și în înțelegerea regulilor destul de complexe prin care jucătorului i se permite o mult mai mare libertate de interacțiune cu universul de joc.

Există însă și o mulțime de genuri de sinteză între aceste două mari ramuri, tipuri de jocuri care reușesc să combine o mecanică (carevasăzică un set de reguli) provocatoare cu un univers narativ remarcabil – acestea sunt jocurile care împacă poate cel mai bine cele două tendințe majore ale acestui mediu. Genul survival horror (seria Silent Hill, Amnesia: The Dark Descent), de pildă, combină avantajele interactivității ca metodă de creare a unei atmosfere percepute visceral, cu limitările interacțiunii cu lumea virtuală, pentru a ridica la pătrat orice senzație de spaimă pe care v-ar putea-o da un film horror vreodată. În același timp, unele jocuri de tip action-adventure (Prince of Persia, Legacy of Kain, Indigo Prophecy) reușesc să augmenteze spectaculozitatea și caracterul cinematic al poveștilor spuse prin introducerea unor elemente de mecanică de joc menite să impulsioneze jucătorul să treacă mai ușor peste eventualele frustrări în raport cu dificultatea, pentru a se putea bucura de continuarea narațiunii. Acest tip de hibridizare, de armonizare a elementului competitiv cu cel narativ, s-a bucurat de mare succes în ultimii ani, ducând la o serie de titluri minunate pentru eventualii novici într-ale jocurilor pe calculator; titluri ca Bastion, Limbo, Trine sunt atât de atrăgătoare vizual, atât de prietenoase sub aspectul controlului și prezintă povești și personaje atât de fascinante încât cred că acum mai mult decât oricând, lumea jocurilor video este cu adevărat accesibilă și prietenoasă cu noii jucători.

Pe lângă maturizarea și echilibrarea tendințelor de design, mai există și elementul platformelor moderne de joc – smartphone-uri și tablete, cât și jocurile pentru rețeaua socială Facebook, toate acestea având efectul unei aclimatizări sporite a publicului larg cu ideea de joc video, atât ca metodă de pierdere de vreme, un soi de evoluție a celebrelor Solitaire și Minesweeper, cât și ca hobby în toată regula. Metodele de control complexe, prin tastatură și mouse, sunt înlocuite odată cu apariția ecranelor sensibile la atingere cu simple gesturi din degete – nimic mai natural și mai intuitiv. Seria de jocuri Angry Birds a devenit cea mai populară franciză din gaming, ceea ce a surprins total industria jocurilor video, tocmai datorită accesibilității pe platformele mobile. Încet-încet, jocurile video își consolidează nu doar poziția în cadrul culturii pop a secolului XXI, ci și statutul de artă în proces de dezvoltare, artă de sinteză, capabilă să rafineze un limbaj propriu, oferind o experiență unică.

Pentru mai multe informații, atât mai aprofundate cât și mai accesibile și mai interesante, chiar și pentru cei complet neinteresați de experiența practică a jocului, aș dori să recomand emisiunea online Extra Creditz – mici episoade de cel mult zece minute, apărând săptămânal, pe site-ul http://www.penny-arcade.com/patv/show/extra-credits. Ele tratează diferite aspecte ale lumii gaming-ului, atât din perspectiva designerilor, cât și a consumatorilor, oferind analize deosebit de atente și de bine informate, într-un format realmente interesant. Temele abordate ajung de la problematica integrării narațiunii în mecanica de joc, până la controversele legate de sexismul aparent caracteristic comunităților de gameri înrăiți, oferindu-se de asemenea sfaturi celor care și-ar dori să-și clădească o carieră în industria jocurilor video. Acest mini-ghid este inspirat într-un fel de Extra Creditz, așa că nu pot decât să sper că am reușit să-mi fac treaba de apologet amator. Curaj! Game on!

Mircea Laslo

Mircea Laslo

Mai multe articole de