Leviatan @ Paul Auster

De . Categorii: Carte, Cronici

Etichete: ,

Publicat în April 26, 2013 , o comentarii

În accepţiunea generală, atunci când ne referim la un leviatan sau la lucruri de dimensiuni într-atât de mari încât necesită cuvântul respectiv ca numitor comun, ne referim la un ceva sau set de ceva-uri de imensitate rară. Poate fi vorba despre (în următoarea ordine dar nu neapărat): o clădire imensă, o masă copioasă, umbra sufocantă a unui stat, un număr de pantof mult prea mare, un monstru marin sau un set de evenimente care, ducând accelerat la o înlănţuire de consecinţe ajung la pas încet dar sigur către un paroxism de-a dreptul exploziv.

Volumul de faţă, Leviatan, scris de către autorul american Paul Auster, se încadrează în ultima categorie de posibile descrieri leviatanice. Premisa romanului este în mod surprinzător una explozivă (literalmente), începând cu detonarea spontană a unui bărbat pe marginea unui drum, undeva în nordul statului Wisconsin. Imaginea bărbatului respectiv şi a torsului său absent se conturează progresiv în cea a lui Benjamin Sachs, tânăr scriitor, sălbatic, intens, genial, un adevărat satir, care se transformă treptat într-un terorist cultural cameleonic, ludic.

Călătoria lui de la scriitor promiţător la detonator de simboluri este narată cu repezeală dar, în mod paradoxal, cu tact, de Peter Aaron, care urmăreşte cu un ochi clinic schimbările produse pe parcursul a 15 ani în prietenul său, cât şi în propria persoană, scrisul constituind la Paul Auster un mijloc propice de a relata o realitate deseori extrem de subiectivă.

Prin simplul act de a spune o poveste ajungem deseori să ne auto-ficţionalizăm pentru a ne putea înţelege mai bine; acesta devine un act de descoperire, unde chiar şi o minciună poate deveni ceva veridic. Aaron însuşi spune: “…în tot timpul în care mă aflu aici în Vermont scriind povestea asta, ei vor fi ocupaţi scriindu-şi propria lor poveste. Va fi povestea mea, şi odată ce o vor fi terminat, vor şti la fel de multe despre mine cât ştiu şi eu.” Ei fiind cuplul de detectivi, Worthy şi Harris, împotriva cărora Peter începe o cursă nevăzută pentru a ajunge la relevarea identităţii lui Ben Sachs.

Acesta, în urma mai multor experienţe în care frizează moartea printre care şi uciderea în auto-apărare a unui individ pe nume de Reed Dimaggio. Personaj inspirat de Theodore Kaczynski cunoscut şi sub numele de Unabomber, Reed urma să cauzeze multiple atentate explozive în numele unei mişcări ecologiste radicale. Sachs însă alege să devină un erou Hobbesian ca şi ispăşire, asumându-şi astfel cel puţin parţial identitatea omului a cărui viaţă o luase. Devine un inamic al statului, dar nu neapărat al oamenilor care îl locuiesc, cât mai degrabă a simbolurilor folosite de acesta şi a decăderii visului american. Ben Sachs optează în acest scop pentru Statuia Libertăţii, sau mai precis, pentru multiplele ei cópii presărate de-a lungul şi de-a latul Statelor Unite, în faţa bibliotecilor, pe piedestale de piatră, în parcuri şi părculeţe pline de flori, sub alura identităţii de „Fantoma Libertăţii”.

Statuia libertăţii şi imensitatea staturii ei devin motive recurente pe parcursul cărţii; prima vizită a lui Sachs, ca şi băiat de 9 ani, ajunge să o marcheze pe mama acestuia cu o acrofobie târzie, Sachs recunoscând în glumă că tocmai asistase la prima lui lecţie de teorie politcă, libertatea ajungând să constituie un adevărat pericol. O cădere de la o înălţime notabilă ajunge să producă în Sachs o frică similară, acesta începând să se detaşeze de sine. În mod inevitabil îşi asumă tot mai mult poziţia de american dizident, trăgându-se din linia lui Henry David Thoreau.

Aaron, prin multiplele lui reverii şi amintiri, ajunge să îşi viziteze unghere ale memoriei luminate tot mai mult de schimbările produse în el de-a lungul a 15 ani; întorsăturile şi experienţele văzute se întorc val-vârtej asupra sa în timp ce bate necontenit la maşina de scris, care ticăie ritmic, tot mai tare şi mai alert, apropiindu-se în spirală de Ben Sachs, de finalul exploziv al acestuia şi de propriul Leviatan.

Cartea este presărată cu inserţii autobiografice: volumul Luna scris de Aaron ca şi corespondent al lui Moon Palace scris de Paul Auster, un copil în urma unei căsnicii nefaste (David/Daniel), o scurtă incursiune într-o sărăcie lucie, urmată de cunoaşterea jumătăţii mult căutate (Iris/Siri). Se observă o oarecare similaritate cu „În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust, cu caracter la fel, pseudo-autobiografic, distincţia dintre ficţiune şi realitate, cel puţin raportată la identitatea autorului, devenind una cel puţin neclară.

Într-un final, Aaron nici măcar nu poate fi complet sigur dacă Sachs e într-adevăr cel care s-a spulberat accidental singur pe marginea drumului. Dacă întreaga poveste cu naraţiune demnă de o mişcare browniană nu e cumva o plăsmuire elaborată, prin care el ca şi autor şi prieten încearcă să raţionalizeze împrejurările vaste care au dus la moartea prietenului său, dar mai ales să se înţeleagă pe sine, mult asemenea unui cub Rubik cu părţi lipsă.

 

Dumitru Vlad

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de