Rufus Wainwright – Out of the Game (2012)

De . Categorii: Cronici, Doar online, etajul 9 (răzvan), Muzica, Rubrici

Etichete: ,

Publicat în April 15, 2013 , o comentarii

Rufus WainwrightÎl pomeneam pe Rufus Wainwright în articolul din dosarul pe muzică (Loudon şi mai cum?), spunând că, dincolo de succesul de care se bucură, nu reuşeşte să-şi depăşească tatăl. Nu în totalitate, în orice caz. Out of the Game e exemplul perfect de album care anunţă un artist mare. Mare, cel puţin, în termenii mei.

Ceea ce diferenţiază enorm acest album de precedentele e faptul că, pentru prima dată, Rufus îşi asumă o doză de sinceritate şi deschidere fără precedent. Nu a făcut un secret din faptul că e homosexual, dar niciodată asta nu a făcut parte directă din muzica lui. Cu Out of the Game, lucrurile se schimbă radical: Montauk (locul în care el şi Jörn Weisbrodt s-au căsătorit în 2012) vorbeşte chiar despre experienţa vieţii de cuplu în relaţie cu fetiţa lui Rufus, Viva Katherine, a cărui mamă e fiica lui Leonard Cohen: „One day you will come to Montauk and see your dad trying to be evil/ And see your other dad feeling lonely,/ Hope that you will protect him, and stay.” Cu atât mai mult, aşa cum declară Rufus într-un interviu pentru Spotify, Song of you e scrisă special pentru Jörn: „This is a very special song, (…) I wrote it about Jorn. (…) He wanted a whole song for himself. (…) Once again, it’s about, you know, being in a relationship and how you have to work and how you have to strive and search and really explore and change things around.”[1] „So you want a song,/ So you want a song,/ A song just for you/ There are many lyrics to choose from but there’s only one of you.”

Din multe puncte de vedere, chiar şi primele două melodii de pe album pot fi înţelese în relaţie cu deschiderea în privinţa orientării sale sexuale. În piesa care dă titlul albumului găsim versuri ca: „I’m out of the game,/ I’ve been out for a long time now,/ I’m looking for something/ That can’t be found on the main drag, no” sau „You’re only a child/ With the mind of a senile man,/ You’re only a young thing,/ ’Bout to sleep with a sea of men”. Cu toate că Rufus, descriind pentru Spotify melodia, mărturiseşte că se referă la showbiz, la exagerările care l-au făcut să nu se mai poate regăsi acolo, e imposibil să nu înţelegi mai mult din aceste versuri. Acelaşi lucru se poate spune despre Jericho: „Baby, I know that you’re too sad to cry,/ But, my little darling, guess what? So am I.”

Scris în totalitate de Rufus Wainwright, albumul aminteşte de cele mai reuşite melodii ale acestuia, Going to a Town, Rules and Regulations, Little Sister, Cigarettes and Chocolate Milk; cu toate acestea, Out of the Game nu a fost pe atât de bine primit ca şi Release the Stars (2007). Când asculţi felul în care Rufus vorbeşte despre piese, realizezi că ceea ce le leagă pe toate, dincolo de faptul că pornesc de la experienţe diferite, e o formă de confesiune pe care nu o întâlneai în aceeaşi măsură pe albumele precedente. În Candles vorbeşte pentru prima dată despre moartea mamei, dar, ca în cele mai multe dintre piesele de pe album, o face disimulat: „I tried to do all that I can,/ But the churches have run out of candles.”

Out of the Game e un album mult mai bun dacă se ascultă făcând abstracţie de ceea ce Rufus Wainwright spune despre fiecare piesă în parte, în acele scurte înregistrări de pe Spotify. Pentru că, în puţinul timp în care le prezintă, Rufus nu ajunge la structura lor de profunzime, se ocupă în fiecare caz doar de suprafaţa lor. Iar un lucru care devine evident în cazul acestui album, aşa cum spuneam, e faptul că piesele spun mai multe poveşti decât par iniţial a spune. În plus, în plan secund, Rufus impune un stil care-l individualizează şi care-l face, în cele mai multe cazuri, realmente irezistibil (cum se întâmplă în Welcome to the Ball şi Rashida).



[1]open.spotify.com/track/70pj5W9JX68bZGof54KgjB

 

Răzvan Cîmpean

——

peste două săptămâni: Antony and the Johnsons – I Am a Bird Now (2005)

Răzvan Cîmpean

Rezist cu greu o săptămână întreagă fără Bob Dylan sau Ada Milea, fără un serial bun, fără un roman sau un volum de poezie. În plus, dacă se nimereşte ceva interesant la teatru, ştiţi unde mă găsiţi. Şi, ca orice obsedat, scriu despre lucrurile astea ca şi cum ar fi singurele care contează.

Mai multe articole de