7apte F.A.Q. – Olga Tokarczuk & miniinterviu

De . Categorii: 7apte F.A.Q., Doar online, Interviuri

Etichete: , , ,

Publicat în May 02, 2013 , o comentarii

Olga Tokarczuk ne-a vizitat la Cluj săptămâna trecută, cu ocazia lansării celui mai nou roman al său, Rătăcitorii, așa că am profitat de ocazie și i-am pus câteva întrebări, unele pe care nu se aștepta să le audă, dar și câteva la care se aștepta. Iată răspunsurile.

1. O carte: Un fel de almanah scris pe jumătate în polonă și pe jumătate în latină, din secolul XVI. Cu siguranță nu e tradus.

2. Un scriitor: Kafka

3. Un filmShortcuts – Robert Dalman și Fanny and Alexander – Ingmar Bergman

4. O formație, un cântăreț sau un compozitor: Händel

5. O carte nesuferită: Ghidurile turistice

6. O mâncare: Halva

7. Un loc unde ați sta 50 de ani (sau mai mult) – redus la 5 minute (sau chiar acum) (De ce? Citiți Rătăcitorii!):Islanda

8.  Pe jos sau cu avionul: Pe jos!

Echinox: Cum alegeți să scrieți la un moment dat? Vă aleg textele pe dumneavoastră?

Olga Tokarczuk: Poezia pe care am scris-o a fost… accidentală, din punctul meu de vedere nu merită pomenită. Când am un subiect pe care îl iubesc, care mă interesează, acesta ajunge să-și găsească sieși o formă de coagulare. Unele lucruri pot fi scrise ca un roman, altele nu.

E: Cum a decurs cercetarea pentru ultima dumneavoastră carte?

O. T.: Procesul a durat cam 3 ani. Cel mai dificil a fost să unific fragmentele, întrucât renunțasem la principiul romanului clasic, cauză-efect… Când am scris fragmentul de final, nu eram nici măcar aproape de a finaliza întreaga carte.

E: Dat fiind faptul că Rătăcitorii este un „roman-constelație”, credeți că ar trebui citit „clasic”, de la prima pagină, sau ar putea fi citit „pe sărite”, absorbit în urma unei lecturi la fel de neconvenționale ca structura cărții?

O.T.: Cred că ne-am putea distra în felul acesta, însă trebuie subliniat faptul că romanul este unitar, fragmentarea este aparentă. Romanul este subsumat ideii unui principiu psihologic alături de care evoluăm ca cititori, așa că aș cere ca el să fie citit de la prima la ultima pagină!

E: Richard Dawkins scria despre posibilitatea unei arte riguroase, inspirate iar nu oripilate de rigiditatea științifică. Citind Rătăcitorii am avut pe alocuri senzația apropierii scriiturii de acest deziderat. Vă considerați un credincios, un cercetător, sau ceva între cele două?

O.T.: Rătăcitoare în religiozitate, nu fac parte din nici o confesiune. Am un suflet religios, fără ca acest fapt să fie oglindit în vreo confesiune. Din acest punct de vedere, cartea este întrucâtva autobiografică. Religiozitatea omului actual, care nu mai crede în dogme, implică o gaură, o rană care trebuie umplută cumva.

Legat de Rătăcitorii, adunam notițe, dar nu aveam un titlu pentru ceea ce se contura. Atunci s-a întâmplat să merg la Moscova, împreună cu un cunoscător al gândirii religioase ruse, cât și a puzderiei de secte religioase. Mi-a povestit despre această sectă veche (sec. XVIII), case se revoltase împotriva conducerilor spirituale și laice (aș zice acum că erau anarhiști). Ei credeau că Satan încearcă să prindă oamenii cu un ac, ca într-un insectar, așa că un bun creștin trebuia să fie în continuă mișcare – spirituală și fizică. Rătăcitori contemporani există și trăiesc în metroul din Moscova. Ei tratează această descoperire științifică (metroul) ca pe un instrument minunat.

Imaginația mea a explodat, n-am mai putut să fac nimic altceva decât să petrec trei zile în metrou. Am mers cu o linie circulară și m-am uitat la oameni și am pus la punct construcția romanului. Din păcate, nu am văzut adevărații Rătăcitori.

E: Cum ați integrat studiile dumneavoastră de psihologie în scriitură?

O.T.: Studiile de psihologie m-au ajutat să înțeleg ceva fundamental pentru un scriitor – existența unei puzderii de puncte de vedere. Eu caut să prezint un punct de vedere, iar lucrul cu pacienții m-a învățat că nimic nu este evident. De exemplu, o familie va avea tot atâtea perspective asupra unei probleme, câți membri are. Ca atare, am simțit necesitatea de a crea o viziune elastică asupra lumii.

Al doilea lucru pe care îl datorez psihologiei sunt orele de ascultare, răbdarea, capacitatea de a-l face pe om să se deschidă. Trebuie însă să știi să dai sens poveștilor pe care le auzi.

E: Vă mulțumim foarte mult!

O.T.: A fost o plăcere.

Mircea Laslo

Mircea Laslo

Mai multe articole de