Pe fir cu The Wire IV: the Game

De . Categorii: Cronici, Diverse, Doar online, Eseuri/Studii, Film

Etichete: ,

Publicat în May 15, 2013 , o comentarii

Ăsta va fi lung, vorbim despre treburi serioase azi.

in those working-class neighbourhoods decaying into the ‘hood for lack of opportunity, there are souls who will not be denied a turn. And this: what is excluded from the mainstream will eventually surface as a separate society complete with its own economy and system of justice and education. The Snotboogies of the world may be comical and doomed and they are often dangerous. But as citizens of a parallel world under the same Stars and Stripes as the legitimate America, they must be allowed to play.

Rafael Alvarez, The Wire: Truth Be Told

Iată miza amplă a creatorilor The Wire: a demasca miturile pe baza cărora America se redefineşte în mod artificial de pe vremea westernurilor încoace. Legenda strămoşească spune aşa: America e tărâmul promisiunii, unde cu toţii ne putem găsi mijloace de a străbate drumul spre fericire şi împlinire, chiar dacă nu suntem cei mai deştepţi, cei mai descurcăreţi, plini de resurse, relaţii şi ambiţie, pentru că justiţia şi libertatea, îmbrăţişând constructul statal şi instituţiile sale devotate, sunt de partea noastră, încurajându-ne curajos eforturile. Egalitatea oportunităţilor. Mitul e esenţial naţiunii americane pentru a asigura legitimitatea identităţii naţionale, probabil dintr-un complex de inferioritate cauzat de lipsa unei istorii şi a unei tradiţii comparabile cu cele ale Eurasiei (argumentabil, şi-au făcut-o cu mâna lor în momentul în care elementul nativ-american nu a fost integrat în constructul naţional identitar). David Simon şi Ed Burns demască prelungirea artificială a validităţii sale.

Nu că treaba asta ar fi fost un mister real (sau că efectele acestui colaps nu s-ar putea întâlni în cam orice alt peisaj urban), dar în Statele Unite contrastul dintre aşteptări-realitate e ceva mai transparent. Fiindcă instituţiile statale au încetat demult să-şi mai servească cetăţenii, pentru că dinamica economică nu le este nici ea în favoare, fiindcă promisiunea reformei s-a transformat într-o speranţă naivă, Baltimore-ul seriei The Wire  adăposteşte o societate scindată. Doar că Baltimore e Everycity, iar naraţiunile sale sunt matrici ale unor situaţii care pot fi întâlnite în orice oraş american (America urbană, spune David Simon, e în declin în ansamblu). Efectul e apariţia unei Americi ilegitime, în umbra celei legitime, care îşi creează proprii substituenţi ai instituţiilor care le dau greş. Comerţul tradiţional e înlocuit de traficul de droguri, care incidental reclamă o grămadă de locuri de muncă bine plătite. Puterea judecătorească e apropriată de un sistem al  justiţiei care funcţionează după regula „dinte pentru dinte”, instituită prompt şi violent. Oferta educaţională a şcolilor publice este abandonată în favoarea înţelepciunii culese de pe stradă. Astfel, cei mai puţin privilegiaţi (da, Simon consideră că marile segregări sociale vin de pe urma diferenţei de clasă, nu de rasă sau ce ştiu eu ce) îşi fac loc dând din coate în rândul celor pe care America nu are dreptul să-i repudieze.

Bun. Şi ce e jocul? Am să încerc să las seria The Wire să vorbească mult mai mult în numele propriu azi. Traducerea în română a unui termen umbrelă atât de eluziv sună mai străină decât versiunea originală. The game e fenomenul care se naşte la centrul Americii ilegitime, dinamica lucrurilor, a cerinţele cărora trebuie să le faci faţă dacă vrei să prosperi sub o formă sau alta. Şi poate avea versiunile sale nobile. Avon Barksdale (drug kingpin), de pildă, enunţă o regulă sacră: “The Sunday truce has been around long as the game itself, man. I mean, you know what I’m saying, you can do some shit and be like “what the fuck”, but hey, just never on no Sunday, man.” Briana Barksdale (sora lui) îşi convinge fiul să accepte o condamnare de 20 de ani fără să compromită afacerea: “This right here is part of the game, Dee. And without the game this whole family would be down in the fucking Terrace living on scraps. Shit, we probably wouldn’t even be a family. Start over? How the fuck you going to start over without your peoples? Without your own child, even? If you ain’t got family in this world, what the hell you got?” Iar schimbul de replici dintre Bunk şi Omar (stickup boy care jefuieşte traficanţii de droguri şi despre care vom vorbi destul de curând, fiindcă e personajul favorit a lui Barack Obama din tot ce a avut de oferit televiziunea de până acum) relevă o oarecare stricteţe etică deviantă după care jocul funcţionează la nivelul străzilor:

Det. ‘Bunk’ Moreland: So, you’re my eyeball witness? So, why’d you step up on this?
Omar Little: Bird trifling, basically. He killed an everyday working man and all.  Don’t get it twisted, I do some dirt, too but I ain’t never put my gun on nobody who wasn’t in the game.
Det. ‘Bunk’ Moreland: A man must have a code.
Omar Little: No doubt.

Jocul coagulează comunitatea. Cei care pot fi cruţaţi sunt cruţaţi. Fiecare victimă, fiecare soldat ucis e deplâns. Crimele nu au loc chiar degeaba. Fiecare are grijă de-ai lui şi de cei de lângă el. Sau aşa era pe vremuri. Doar că jocul are, evident, aspectele lui sângeroase şi începe să se strice. Reputaţia, puterea şi sângele rece sunt tripticul primordial care dictează. Când traficanţii sunt traşi pe sfoară de către vreun dependent fără destui bani pentru o doză, când cineva le încalcă teritoriul, când cineva le critică adidaşii, jignindu-i de moarte, jocul impune pedepse aspre, pentru că:

‘Stringer’ Bell: It’s all in the game
D’Angelo: I’m saying it was only a couple dollars.
‘Stringer’ Bell: It ain’t the money.
D’Angelo: But we fucked him up so bad.
‘Stringer’ Bell: It’s the message, Dee. You can’t show no weakness.

Şi mulţi îl părăsesc, fie din cauza faptului că le-a ieşit din mână cu timpul (Cutty Wise iese din închisoare după o sentinţă de 14 ani şi nu se mai simte în stare decât să grădinărească, ulterior să deschidă un ring de box pentru puştii străzilor), fie pentru că e prea dur şi prea sângeros pentru a fi justificat (D’Angelo Barksdale spune: “I mean, you got people using each other. Scamming each other. Cutting each other up because they’re late on a bill. Shooting folks because there might be a fucking dollar in it. It gets to sometime like I can’t even fucking breathe. Like I can’t even get no air. You know what I mean?”). Alţii se satură, fiindcă recompensele pur şi simplu nu mai sunt pe măsura sacrificiilor. Bodie, pe care îl vedeţi mai sus, face o mărturisire dureroasă pe undeva pe la finalul sezonului patru (ce-i drept, când reforma deja a alterat mult din decorul urban): că nu se mai poate juca cinstit:

Bodie: I feel old. I been out there since I was 13. I ain’t never fucked up a count, never stole off a package, never did some shit that I wasn’t told to do. I’ve been straight up. But what come back: Hmm? You think if I get jammed up on some shit, they’d be like, “All right, yeah. Bodie been there. Bodie hang tough. We got his pay lawyer. We got a bail.” They want me to stand with them, right? But where the fuck they at, when they supposed to be standing by us? I mean, when shit goes bad and there’s hell to pay, where they at? This game is rigged, man. We like the little bitches on a chessboard.
McNulty: Pawns.
Bodie: Yo, I’m not snitching on none of my boys– not my corner, and not no Barksdale people, or what’s left of them. But Marlo– this nigger and his kind, man, they gotta fall. They gotta.
McNulty: Well, for that to happen, somebody’s gotta step up.
Bodie: I’ll do what I gotta. I don’t give a fuck. Just don’t ask me to live on my fucking knees, you know?
McNulty: You’re a soldier, Bodie.
Bodie: Hell, yeah.

Johnny Weeks se află, însă, în situaţia cea mai lamentabilă. După ce îşi revine dintr-o bătaie cruntă suferită pentru că a încercat să cumpere heroină cu bani xeroxaţi, îşi ceartă prietenul, Bubbles, pentru că i-a turnat atacatorii poliţiei. Turnătorii sunt scoşi repede din joc, nu doar din cauza faptului că pun în pericol comerţul cu droguri (la care e racordată întreaga comunitate, fie ca angajaţi, fie ca utilizatori), dar fiindcă nu au onoare (un reproş abstract fluturat prin faţa tuturor care nu sunt destul de puternici să reziste jocului, dar după cum remarcă Bubbles într-o replică memorabilă: “Let me track this. You hypopulating that you can tattletale when you locked up but you can’t do it straight up for the money? I mean, no offense, son, but that’s some weak-ass thinking. You equivocating like a motherfucker.”) Johnny e mândru că face parte din joc, chiar în poziţia sa cea mai nefavorabilă. E tânăr şi a luat SIDA fiindcă a împărţit ace murdare, a luat bătaie şi acum urinează într-o pungă, totuşi “it’s all in the game, right?”

Până la urmă, încă nu e destul de clar: jocul e o afacere periculoasă cu furtuna de după sau gangstereală de dragul gangsterelii? Până în sezonul trei, e amândouă, sau cel puţin e o combinaţie semistabilă dintre cele două. Dar vremurile se schimbă odată cu relaţia dintre Avon Barksdale şi a secundului său, Stringer Bell.

Avon Barksdale: So?
Stringer Bell: So?
Avon Barksdale: I’m saying, what the fuck?
Stringer Bell: Take a deep breath, man. I mean, take a long deep breath. Know that if you call the shot, we at war. We at war. I’m there like I always been.  Thing about turf, man, it ain’t like it was. I mean, you ain’t gotta pay no price of buying no corners.
Avon Barksdale: Since when do we buy corners? We take corners.
Stringer Bell: Man, you gonna buy one way or another. Whether it’s with the bodies we done lost or you’re gonna lose time in the joint that’s behind us or ahead of us. I mean, you gonna get some shit in this game, but it ain’t shit for free. I mean, how many corners do we need?  How much money can a nigga make?
Avon Barksdale: More than a nigga can spend.
Stringer Bell: And then we ain’t gonna be around to spend what we done made already.
Avon Barksdale: Shit, I didn’t think I was gonna be around this long.
Stringer Bell: Yeah. Well, we here now. The fact is we got every mob in town, East Side, West Side… ready to pull together, share territory on that good shit that Prop Joe putting out there. We take that shit downtown and we get in the money game and that niggas ain’t going to jail. I mean, we past that run-and-gun shit, man, like, we find us a package and we ain’t got to see nothing but bank. Nothing but cash. No corners, no territory, nothing. We make so much goddamn straight money, man, the government come after us, man, ain’t shit they can say.
Avon Barksdale: Businessmen, huh?
Stringer Bell: Let the young’uns worry about how to retail, where to wholesale. I mean, who gives a fuck who’s standing on what corner if we’re taking that shit off the top, putting that shit to good use, making that shit work for us. We can run more than corners, B. Period. We could do like Little Willie, man, back in the day, with all that number money and run this goddamn city.
Avon Barksdale: Like businessmen.

 Vă las un ultim clip, ilustrativ pentru tot ceea ce se întâmplă până la sezonul 3. Ghiciţi cine e cine. Peste două săptămâni vom vorbi despre schimbarea care a survenit în sezoanele ulterioare, sau mai degrabă cum, în ciuda schimbării inevitabile, reforma nu s-a putut înfăptui.

Olivia Putyer

Olivia Putyer

Mai multe articole de