Andrei Doboş – Poezii

De . Categorii: Diverse, Doar online, Poezie

Etichete: ,

Publicat în March 17, 2014 , o comentarii

A venit Islamul

 

A venit Islamul

 

A venit Islamul.

Vînturi puternice, role de praf.

Suntem cu măgarii în deşert.

Pune, nu te zgîrci, rupe-i şalele.

 

Semnalul e prost aici în Pakistan,

am trimis copiii în curte cu antena.

Colaci de aluminiu în mînuţele lor negre.

 

Au fost nevoiţi să izgonească găinile.

Era un singur colţ cu umbră

şi acolo era Semnalul.

 

Dacă baţi pisica pe spate, răguşeşte.

Morăie în praf ca un contor Geiger.

 

Bătrînii stau pe stînci la amiază

şi sorb ceai de ghimbir, privesc caprele

dedesubt în rîpa şerpuitoare.

În jurul unui radio portabil

stau în cerc: Allah Il ilalah

Aur şi albastru

din vocea corului de fetiţe sufi.

 

Am şters ecranul cu un şerveţel.

Mergea cu purici, un interviu

cu unul dintre ultimii copii indigo

ai ţării noastre. În peştera familiei

mirosea a crab şi a scoici

chiar înainte de răsăritul soarelui.

O femeie în vîrstă

tocmai intră în cadru

invită pe reporter mîine dimineaţă

în zori să ateste miracolul.

 

S-au inversat polii pămîntului

 

Azi-noapte

s-au inversat polii pămîntului

Aşa cum toată lumea ştia că o se întîmple

de pe youtube.

N-a fost nimic spectaculos

cîteva flăcări albastre

au dat tîrcoale planetei, dar inofensive

puteai pune mina pe ele –

erau flăcări reci în genul răcelii

jetului de gaz.

Un scut de aer arctic

ne-a protejat,

n-a trecut de el

nimic dăunător.

Sigur, s-au format aurore

cam peste tot,

dar asta spre încîntarea copiilor

care-au ieşit, în toate colţurile pămîntului

fiecare cu cîte o mască pe faţă

să se bucure.

Spre seară

în pădurile de sequoia

localnicii au auzit

o muzică non-umană

emiţînd la intervale regulate

minute şi minute în şir.

 

Dacii

 

Era goală terasa

dar a oprit un autobuz

cu new-ageri

şi s-a umplut.

Dacă întrebi

oricare dintre ei îţi va spune

că a văzut daci

noaptea prin pădurile astea.

Asfinţitul aici ne îmbăiază altfel

călduţ ca pe sugari.

Îmi doresc şi eu să fi văzut

măcar un dac

în odăjdii violete

cu faţa mai albă decît laptele,

aşa cum mi-l descrie

creaţa cuminte de la masă.

E sigur că n-ar sta

să-l întreb eu nimica

dar orişicît –

mi-ar face discret

semn cu mîna

sau cu capul

poate m-ar binecuvînta

şi-ar dispărea

într-o sferă de lumină albă

înapoi în pădurea întunecată şi adîncă

pentru totdeauna.

 

La baraca tăietorilor de lemne

 

De ce mi-e aşa de bine la baraca

tăietorilor de lemne?

E ziua în amiaza mare şi unul

a rămas beat înăuntru

s-a încuiat

îl auzim de afară

cum boscorodeşte,

Pe vîrful muntelui

la baraca

tăietorilor de lemne

de ce mi-e aşa de bine?

Întindem hainele mai groase pe iarbă

să prînzim

pateul şi ce mai găsim prin rucsac

şi e bine

aici sus la baracă

de parcă niciodată

niciunde

viaţa mea n-ar fi fost mai vie

decît aici.

 

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de